poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-27 | |
Poemul "De cald ce e" de poeta Maria Mitea poate fi interpretat drept un text mitizant, atât postexpresionist cât și neoavangardist despre vara occidentală caniculară în Orașul Luminilor (vorba mai vine, căci vechile lumini culturale pariziene s-au cam șters), "ea"(elle) fiind o persoană feminină ori altceva, o umbră umană, o mentalitate feminină actuală ori dispărută din Paris, care face, printr-o hiperbolă, să se dea aerul la o parte (mai ales dacă e parfumată bine), atunci când apare. Efectul trecerii sale pentru oricine e în preajmă este înfiorarea: "îți răcești pielea". Zâmbetul tot ei îi aparține. Seducător, ori proaspăt, deși poate veni și din lumea cealaltă.
În strofa a doua și a treia se descrie efectul caniculei asupra trupurilor parizienilor: "La Paris toți oamenii sunt palizi, privirea- n zare, doar ea are fața rotundă ca un măr". Privirea-n zare caută norii; dacă-i află, ar vrea semne de ploaie și se uită să mai fie umiditate, să caute umbră. Numai ea e de-o prospețime uluitoare, ea are puterea de a învinge orice secetă, poate și morală, spirituală, astfel încât ultimul vers devine un fel de mic refren, apărând neschimbat și în strofa a treia: "Doar ea are fața rotundă ca un măr, pleacă de parcă se-ntoarce, iar soarele mușcă din ea". Bănuim faptul că ar fi o româncă, din diaspora, de-o frumusețe percepută a fi din feminitatea exotică, de invidiat, pentru parizieni. Pentru românii din diaspora franțuzească ar putea apărea ca personajul episodic din "Țara de piatră" de Geo Bogza, care, într-un vagon de tren mușcă dintr-un măr cu simplitate dezarmantă, fiind în straie țărănești din Munții Apuseni. Abia în a doua jumătate (macrosecvență) a poemului apare eul liric, într-un exercițiu de admirație față de apariția feminină, față de duhul rezistenței pariziene în veri toride, asfixiante. Se înțelege că ar fi asfințitul, deoarece "se alterează lumina" (viziune sumbră sugerată despre cultura pariziană). Eul liric feminin privește tot ce descrie ca printr-o fantă: "Interesată de alterarea lumii mă uit prin crăpături, stă aplicată, îi aud vocea: sisisi, ouiouioui, sisisi jollie, jollie". Parcă ar vorbi stereotip, la telefon în franceză, italiană etc. O fi chiar de la Moulin Rouge, după cum aflăm în ultima strofă: "ca o dansatoare întinde mâna de parcă mângâie razele, pune ceașca pe noptieră (grija față de cineva te face moale și blând, cald ca o blană de pisică) m-ascund după ușă, după pirostrii, închid ochii ca un orb, nimic nu se prăbușește". Ea, enigmatica prezență feminină manifestă grijă față de cineva, e totuși meditativă, implicată în anumite lucruri domestice ori contemplative, orice fel de statul social ar avea, acest lucru contând cel mai puțin. Desăvârșirea portretizării nonconformiste a acestei "elle" parizene vine din tehnica dezvăluirilor și a ascunderii detaliilor-cheie, astfel încât cititorii pot să-și închipuie orice despre ea. Finalul "totul plutește" (vers independent) are darul să dematerializeze neoavangardist sau postexpresionist orice ar crede închegat imaginar publicul cititor. Surpriza cea mare este următoarea: nu-i nimic bine fixat pe retină, imaginile artistice din textul poetic constituind singurul lucru care poate certifica prezența unei făpturi reale sau ireale. Ea este și nu mai este aceeași. Tot ce vedem poate fi considerat foarte relativ, ori ar deveni idealul unei realități pariziene cotidiene, o proiecție imaginară colectivă, ca o protecție pierdută și reaflată. Într-un stadiu al aspirațiilor eului liric această prezență enigmatică poate fi și propria conștiință umană sau artistică. De cald ce e, ea (elle) e o slabă față a fetei morgane pariziene. Ea e aparență luminoasă, ori culturală, ea, un fotomodel ipotetic, fantomă a unei dansatoare renumite sau numai de-un public anume știută. Ea poate fi o luptătoare ucisă din Rezistență franceză în a doua conflagrație mondială, care ar fi încercat să ajute o cauză nobilă, poate și pe unii evrei până în 1944, plătind cu viața. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate