Dialogul misterios c-un "tu" ce rămâne ascuns până la capăt, un "tu" ce ne pune mult pe gânduri, din poemul "punctul zero" de Irina Lazăr ne face să surâdem, pentru că se tinde spre gradul zero al poeticității confesive, către oglindirea în sine a textului literar.

Interesant: să te situezi la un punct zero, la o cotitură existențială, dramă-aventură psihologică și afectivă, a ceva ce nu poate fi spus, dintr-un "noos" răvășit, ori dimpotrivă, aflat în expectativă, (ne)dornic să experimenteze o altă captivantă încercare a vieții.

Un incipit liric mai nonconformist rareori e de găsit. Eul liric se învăluie într-un mister, în "lentoare, plutire"; poate că se recunoaște melancolic, sau se vede omul neînțeles ("lume care nu te mai crede/ o lume de abur").
Așa lume, așa răspuns către ea!

Enumerație din centrul textului, prin care se conturează și mai exact o stare ușor apatică de necăutat dialog cu sinele propriu sau cu cineva, presupus a asculta:

"o lume de abur
mintea în vârtejuri
lumini
nelumini și neliniști".

Această parte sau secvență lirică, de mijloc este un intermezzo foarte bine gândit, cu antiteza din urmă, cu două metafore la început, pentru partea din urmă a poemului:

"o să vin la tine cu autobuzul dacă o să pot dacă
o să mai trăiesc
dacă până la tine drumul nu e închis
dacă nu o să mă împiedic dacă nu o să cad,
dacă o să mă sprijin într-o conversație telefonică".

Ambiguitatea lui "tu", dacă este mort sau viu, dacă este un cunoscut ori chiar necunoscutul întruchipat, nimicul Nirvanei, interesează publicul cititor în direcția descifrării unei enigme, pe care eul liric feminin o păstrează întreagă până la capăt. "Conversația telefonică" poate fi însăși bogăția de sensuri a acestui dialog c-un "tu" nu-se-știe-cine, eul liric fiind singurul care recunoaște persoana căreia i se adresează înainte de toate

Pot funcționa în rețeta ori alcătuirea cu ingrediente a textului poetic și alte sugestii, insinuări de captare a interesului. Se mizează mult pe-o anticipată participare a altora la jocul interactiv euristic, al ascultătorilor ce receptează mărturisirea eului liric către un "tu" dezarmant de tăcut, despre care nu se spune nimic concret, dar de care ar depinde și totul sau toate (mă gândesc și la un "Dasein" heideggerian, ce ar incita mai mult cititorii spre o lectură secundă, cu toate că scopul gândirii eului liric a fost departe de a problematiza atât de mult mesajul poetic, fiind vorba mai degrabă despre o confesiune către un bărbat, prieten, iubit, presupus a asculta de undeva toată destăinuirea doar aparent apatică, leneșă, însă discretă, dureroasă).