La Editura Muzeul Literaturii Române din București a apărut, către finele anului 2015, o carte care n-ar trebui să fie trecută cu vederea nici de către mediile didactice, nici de către recenzenți: „Poezia Anei Blandiana. O analiză semantic-textuală”, de Florina Loredana Streinu. Autoarea este profesoară de limba și literatura română la colegiul găeștean „Vladimir Streinu”, iar cartea sa a fost, la origine, o lucrare de grad didactic în chip evident ieșită din rând, avându-l drept conducător științific pe profesorul universitar târgoviștean Petre Gheorghe Bârlea, care este și autorul unui pertinent cuvânt introductiv. Înainte de a deveni carte, textul a fost publicat în mai multe numere succesive din 2014 ale revistei Litere, fiind semnat Florina Loredana Stoica. Atrag aici și mai ales acum atenția asupra cărții și pentru că pe 24 martie anul acesta marea poetă Ana Blandiana a împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani. Moment nostalgic pentru autorul acestor rânduri, care a cunoscut-o în redacția revistei studențești „Amfiteatru”, pe vremea când avea numai 24 de ani și era răvășitor de frumoasă...
Așa cum subliniază prefațatorul, cartea Florinei Streinu s-a născut „din cele două mari iubiri ale ei (...): aceea față de școală și aceea față de literatură – în speță, față de poezia Anei Blandiana”. Și, trebuie adăugat, nu se limitează la a fi un simplu demers didactic.
Fără îndoială, în argumentarea interesului față de analiza semantic-textuală prevalează preocuparea autoarei față de cunoscuta scădere, la elevul contemporan, a interesului pentru lectură, dublată de neîncrederea în metodele tradiționale de abordare a textului. Florina Streinu manifestă, însă, un lăudabil echilibru, necăzând în capcanele excesului de formalizare analitică. „Analiza structurală, cea semantică ori chiar statistică sunt folositoare și necesare, dar, observă pe bună dreptate autoarea, utilizate în exces, pot duce la rezultate contrarii celor scontate. Așa cum, în urmă cu câteva decenii, analiza sociologizantă falsifica specificul estetic, excesul de structuralism și de semantică în defavoarea vechii empatii poate duce la același rezultat.” Este însă limpede că, într-o perioadă de informatizare, „abordarea operei literare trebuie să valorifice, deopotrivă, interesul și abilitățile elevului de azi”. Care este mai interesat, chiar și într-un domeniu mai încărcat de subiectivitate, ca literatura, de rezultatele exacte decât de aserțiunile vagi. Pe de altă parte, însă, nu trebuie trecut cu vederea faptul că „analiza structurală, semantică, statistică și, în fine, cea asistată de calculator sunt mijloace, nu scopuri”.
Acestea fiind spuse, Florina Stoica trece (după încă unele precizări preliminare privind stadiul cercetărilor, materialul, dar și metodele de lucru), la prezentarea, într-un prim capitol, a programului Tropes, pe care l-a utilizat în abordarea versurilor din „Octombrie, noiembrie, decembrie”, volumul Anei Blandiana din 1974 (reprodus la finalul cărții, grație bunăvoinței poetei). Aproape necunoscut și deloc utilizat în școala românească, programul Tropes oferă posibilități de shimbare radicală a modului de desfășurare a unei lecții, contribuind, totodată, la sesizarea specificității discursului unui autor. În cazul poeziei, el oferă modalități „de înțelegere și interpretare ale discursului liric, evidențiind cuvinte-cheie sau câmpuri semantice valorficate în cadrul unui text sau la nivelul întregii opere”. Primul capitol („Analiza cognitiv-discursivă automatizată”), ceva mai tehnic, prezintă succint istoria preocupărilor de acest gen și calitățile propriu-zise ala programului Tropes. Inițiat în anii '80 de către Rodolphe Guiglione și „Groupe de la recherche sur la parole” de la Universitatea din Paris, acesta a fost adaptat, perfecționat și lansat la noi de către lusitanologul și informaticianul Dan Caragea. Programul este mai complex, dar Florina Stoica a selectat din el acele elemente care fac posibilă analiza reprezentării poetice – identificarea unităților semnificative de bază, sesizarea categoriilor morfosintactice și analiza lexico-semantică – programul operând îndeosebi asupra substantivelor grupate în „clase de echivalenți” sau „referințe utilizate”, prin calcularea numărului de ocurențe. Tehnic, programul este ușor de utilizat pe calculator, unde graficele și tabelele rezultate sunt clare și sugestive, utilizând și o simbolistică de tip cromatic, pentru a indica apartanența la un anume „univers de referință” a substantivelor, adjectivelor sau verbelor identificate și selectate. Din păcate, în carte majoritatea tabelelor sunt de neutilizat. Ne-am confruntat cu acest neajuns și atunci când am reprodus în revistă textul Florinei Streinu, încercând, în primele episoade, să suplinim neajunsul prin transcrierea în word a conținutului unora dintre ele (fără a putea reproduce și cromatica) și sfârșind prin a renunța la multe dintre acestea. Cartea din 2001 a cercetătoarei clujene (azi trăitoare la New York) Dana Bucerzan („Ion Vinea: o abordare semantic-textuală a creației poetice”), care i-a sugerat Florinei Stoica demersul ei mai orientat către practica receptării în școală, suferă și ea (cu toate că în mai mică măsură) de acest neajuns tipografic.
Analiza semantică propriu-zisă a textelor din volum urmează (fără a respecta strict înlănțuirea cu pricina), etapele firești ale abordării unui text literar: contactul cu acesta, demontarea sa cu ajutorul programului selectat, inventarierea, clasificarea și comentarea datelor obținute și, la final, confruntarea cu opiniile exprimate, pe alte căi, de critica literară (urmată, eventual, de o nouă discuție privind rezultatele oferite de program). Singura deosebire este că, în carte, autoarea începe cu o prezentare succintă a opiniilor critice despre volumul în discuție, exprimate de-a lungul timpului. Prezentarea nu este o simplă înșiruire de opinii ale altora, ci o analiză în cadrul căreia Florina Stoica strecoară și opinii proprii, ori exprimă opțiuni. Una dintre observațiile pe care analiza propriu-zisă le va confirma este aceea că, încă din primul volum, ba chiar din acea poezie-emblemă intitulată Descântec de ploaie, sesizăm, dincolo de exuberanța caracteristică vârstei, discretul control al rațiunii.
Valoarea analizei rezultă din conjugarea a două calități. Prima este a programului, apt de a furniza material semnificativ. A doua este a autoarei, capabilă de a-l interpreta în chip adecvat, de a face observații subtile și de a formula pregnant, mult peste nivelul obișnuit al comentariilor dedicate școlii. Ea posedă, așadar, un limbaj critic autentic. Iată, ca exemplu, câteva dintre observațiile ce valorifică datele obținute cu privire la CORP, arie semantică reprezentativă, cu 46 de ocurențe pentru ochi, într-un volum încadrabil poeziei erotice pe care o poetă „frumoasă ca o dezamăgire”, cum o caracteriza Mircea Martin, a tot amânat-o. O erotică, totuși, aparte (dacă nu cumva mai ales o meditație asupra dragostei): „Idealitatea iubirii, mai curând decât realitatea ei, ritualul mai curând decât îmbrățișarea, mitologia și chiar automitologia mai curând decât femeia și bărbatul, toate acestea sunt confirmate și de preponderența în aria semantică a corpului a câmpului lexical al privirii („ochi”, „pleoapă”, „geană”, „clipi” –35+7+2+2=44). Așa cum descoperim în grafic, femeia nu e „goală”, ci „goală de gând”. Nu mai dansează în ploaie, nu se mai tăvălește în iarba ei înaltă, nu mai rupe firele ierbii sau ale ploii și nu mai umblă cu ele în dinți, ci privește, contemplă, meditează. (...) Dar „Trup amar” e singura poezie grea de materialitate, o materialitate parcă în descompunere sau într-o beție dospindă. E o pildă, mai curând decât o poezie erotică. În abandonul senzual, trupul e părăsit de suflet, dar sufletul e recâștigat prin privire. Privirea idealizează și poate chiar intensifică, dar nu în sfera senzualului, ci a spiritualității. Carnea apropie și întunecă, privirea depărtează și dezvăluie (...) APROPIERII îi este preferată ÎNDEPÃRTAREA. În sensul acesta, cel mai relevant text ar fi «Îți aduci aminte plaja?» (...): «Îți aduci aminte plaja/ Acoperită cu cioburi amare/ Pe care/ Nu puteam merge desculți?/ Felul în care/ Te uitai la mare/ Și spuneai că m-asculți?/ Îți amintești/ (...)/ Felul în care/ Te îndepărtai alergând/ Înspre mare/ Și îmi strigai că ai nevoie/ De depărtare/ Ca să mă privești?»” Pasaje precum acesta, de găsit mai la tot pasul în această secvență analitică, ridică mult valoarea cărții Florinei Stoica. La finalul demersului său, ea observă pe bună dreptate că prin rezultatele sale, „programul Tropes nu contrazice, ci, dimpotrivă, confirmă intuițiile criticii literare”. Fără a se sfii să sugereze că el le-ar putea oferi chiar și criticilor anumite sugestii. Dincolo de toate, însă, de utilitatea sa în abordarea literaturii în școală, dar și de acuitatea multor observații și formulări critice, cartea Florinei Streinu este și expresia discretă a admirației unui tânăr om al catedrei față de o mare poetă.