Nu te-ai săturat să te folosești de ideile, gândurile și textele altora ca să-ți creezi "textele filozofice"?
Tot ce postezi sunt idei adunate de pe la alții, folosite prin comentariile pe care le lași, cu singura deosebire că acolo pui în ghilimele ce nu-ți aparține (asta tot după ce ți s-a atras atenția).
Acum, pur și simplu, fără rușine, le postezi ca aparținându-ți.


Ba nu, furi de prin textele altora ideile lor, versurile lor, le pui în ghilimele prin comentariile lăsate pe sub texte, apoi le transformi în "eseuri" și le folosești fără jenă, fără să spui că nu-ți aparțin.


nu este prima dată când ți se atrage atenția.
autorii s-au plâns de acest lucru.
da. ești bun la însăilat texte folosind gândurile, versurile și ideile altora.




Dacă am putea ca erorile pe care le comitem să le înmagazinăm într-un nefiind al nostru, având conexiuni cu fiindul, atunci ne-am separa adevărul de erori și prin acest lucru adevărul va ieși în evidență și va ilumina viața omului. De noi depinde să transformăm insuportabila eroare într-un adevăr confortabil, fără fisuri, fără falsități, cu rol de panaceu, dacă se inserează în minciuni, simulacre și artificial, și atunci fiindul ce încorporează viața în integralitatea și diversitatea ei, își va transcende limitele umane, căci cu fiecare adevăr implantat în fiind, acesta își va amplifica dimensiunea ființială.
Însă pentru unii e prea copleșitor și covârșitor să-și dividă fiindul, ținând cont de manifestările timpului interior, de amplitudinea spiritului, de energia imanenței și de indestructibilitatea sinelui, pentru a-și cunoaște toate fațetele ființiale. Pentru unii e prea apăsător și copleșitor să facă din viață o fracție, în care la numitorul comun să fie adevărul, iar la numărător variabilele numite oameni, fiindcă rezultatul împărțirii caracterizează fiindul omului la un moment dat.
Fiindul raportat la un singur om reprezintă efemeritatea, raportat la toată umanitatea reflectă perenitatea, și rapotat la univers își închipuie că a atins infinitul, însă infinitul nu poate fi atins decât cu gândirea, imaginația și viziunea cosmice.
Fiindul înseamnă ființa în stare de alteritate, oscilează între pur și impur afectat de degenerescență și descompunere, fără a atinge aceste limite orizontale, căci fiindul oscilează și vertical, între tina vâscoasă și divin, iar când atinge tina vâscoasă se manifestă în fiind instinctul gregar, troglodit și grobian, și când atinge divinul fiindul, privit ca spiritual, nu ca materie, intră în contact cu spiritul divinității, care-i transplantează corpusculi divini, atât de necesari fiindului în lupta sa continuă cu vicisitudinile, calamitățile și nenorocirile existențiale.