NOTÃ

Textele postate sub titlul generic „Drăgănescu – Noua paradigmă a informației” nu sunt nici studii și nici exegeze. Ele fac parte dintr-un șir de eseuri deoarece, „eseul ține de un initium, de un început … nu de virtuțile unui inițiat. A fi inițiat presupune a fi introdus într-o sferă a misterului, …înseamnă a fi posesorul unor cunoștințe refuzate altora. Inițiatul în misterele eleusiene, de exemplu, ca și matematicianul [pur sau fizicianul hălăduind prin fizica cuantică și subcuantică] dacă au ceva în comun, acesta este privilegiul unei inițieri exclusive.…Eseistul nu-și revendică prerogativele unei asemenea exclusivități…și nu se consideră un specialist care are vreun monopol al adevărului; el nu inițiază, el se inițiază. Eseistul [prost, bun – asta rămâne la latitudinea cititorilor] urmează un itinerar nesigur, întortocheat și ne invită să-l urmăm cum încearcă să defrișeze, tăindu-și drumul prin desiș.” (Nicolaie Balotă)

Șirul de texte postate sub titlul generic menționat sunt pre-printuri (drafturi). Prin urmare ele vor pute fi preluate, integral sau parțial și cu modificări în alte lucrări ale noastre fără a constitui autoplagiate.

La adresa:
http://www.poezie.ro/index.php/essay/14065855/Drag%C4%83nescu_-_Noua_paradigm%C4%83_a_informa%C5%A3iei_%28I%29_Preambul, se găsește primul text al seriei („Dragănescu - Noua paradigmă a informației. (I) Preambul)


1. Introducere

Mihai Drăgănescu, cunoscut și peste hotare prin lucrările sale, ia contact direct, în anul 1995, cu universități din USA în cadrul unei vizite academice. Cu această ocazie inițiază formarea unui grup de lucru internațional, alcătuit din membri ai mediului universitar american ce va cuprinde personalități formate atât în contextul occidental (Menas Kafatos, Richard Amoroso, Daniele Struppa) cât și în cel extrem-oriental (Goro Kato). Ulterior se va atașa grupului și Sisir Roy, profesor universitar din India (Calcutta).
Încadrat în acest grup, ale cărui întruniri anuale au fost găzduite, câțiva ani, de Academia Română, Academicianul Drăgănescu a contribuit cu lucrări, ca unic autor sau în colaborare, până aproape de plecarea sa dintre noi.
Ultima sa carte, Societatea conștiinței, a apărut în 2007, într-un tiraj extrem de redus, fiind editată de Institutul de Inteligență Artificială al Academiei Române, care, în prezent, îi poartă numele. Pentru publicul larg ea a fost reeditată sub formă de ebook și se găsește la http://inmediasresebooks.eu/?product=societatea-constiintei-de-mihai-draganescu-6.
Posedând o vastă cultură științifică, dar și filosofică, care nu se referă numai la cultura occidentală, ci și la cea extrem-orientală, lucrările lui Mihai Drăgănescu valorifică idei din ambele contexte, integrându-le organic în opera sa. Astfel de idei, uneori șocante, deși existente demult în cele două contexte, par a „pluti acum în aer” în urma apariției ultimilor teorii din fizică și astrofizică și a descoperirilor științifice recente, precum și a globalizării care estompează granițele culturale.
Concepția drăgănesciană cunoaște două perioade: (a) cea prezentată în Profunzimile lumii materiale [1] și Ortofizica [2], ambele apărute înainte de 1989 și (b) cea de după 1989 care a coincis cu lucrările realizate în cadrul grupului internațional menționat.
În prima perioadă, datorită restricțiilor aferente unui punct de vedere „politically correct”, Drăgănescu nu a putut să fie decât materialist, deși nu a fost vorba de un materialism ortodox, pe care a încercat să-l depășească. Prin urmare, modelul propus, pe care îl vom nota cu „modelul varianta 1”, pe scurt „model v1”, va fi și el unul în care se va vorbi de o realitate materială împărțită pe două niveluri: fizic și ortofizic.
În a doua perioadă, datorită deschiderii apărute, autorul începe să-și pună, explicit, o serie de întrebări, imposibil de formulat clar în prima perioadă. Rezultatul va fi admiterea unei așa numite „Conștiințe Fundamentale” care va arunca o umbră de îndoială asupra realității strict materiale în cadrul celor două niveluri corelate: fizic/ortofizic. Prin urmare modelul său va migra spre o a doua variantă: „model v2”.
În prezentul text ne propunem o prezentare generală a celor două variante și a modului în care ele se încadrează într-o concepție unitară.
Pe baza acestei prezentări, într-un text care va urma imediat după acesta, ne propunem să comentăm modelul propus.

2. Model v1

O prezentare rezumativă a primei variante (model v1) ar putea fi cea care urmează [3]:
(i) realitatea este structurată pe două mari niveluri: a) ortofizicul care se află în umbra fizicului în sensul curent al acestui termenului și b) fizicul condiționat de ortofizic.
(ii) în ortofizic se află două tipuri de materie: informateria și lumatia; informateria este fluă, precum curgerea unui râu cu vârtejuri, adică cu structuri extrem de rapid schimbătoare; lumatia este materie amorfă cu entropie maximă, similară cu cea aristotelică.
(iii) componentele structurilor din informaterie ca și legăturile dintre acestea au un caracter informațional.
(iv) la limita dintre ortofizic și fizic, structurile informateriale, în anumite circumstanțe, se cuplează cu lumatia; o in-formează, realizând structuri cu componente și relații de natură fizică relativ stabile, cu rădăcini informaționale în ortofizic. Structurile flue din informaterie, care au rămas pe dinafara cuplajului, dispar. Tot la limita ortofizic/fizic se produc și decuplări ale informateriei cu lumatia, ceea ce conduce la dispariția structurilor din fizic și, odată cu ele și a „rădăcinilor” acestora din ortofizic.
(v) toposul care cuprinde ortofizicul este un spațiu adimensional (fără întindere). Și tot aici există un timp fără durată sau, mai degrabă, un rudiment de timp: cel al instantaneității. Fără trecut și viitor, doar un „prezent” continuu în care lucrurile se fac și se desfac instantaneu. O instantaneitate a unei infinități de prezenturi echivalente, dar nu identice. Această „facere și desfacere a lucrurilor” constă în formarea și dispariția de structuri din informaterie și din cuplări/decuplări ale acestora cu lumatia.
(vi) toposul fizicului este un spațiu cu întindere și cu timp cu durată.
(vii) transformarea, prin cuplarea structurilor informateriale cu lumatia, face ca o structură instantanee și fără întindere să se proiecteze în fizic sub forma unei structuri cu durată și întindere, ambele finite în timp și spațiu; dacă considerăm termenul „fizic” într-o accepție extrem de generală, atunci cuplările/ decuplările se proiectează în fizic sub forma unor schimbări într-un univers dat sau pot conduce la apariția/dispariția de noi universuri; „multiversuri” în termenii lui Rees [4];
(viii) structurile flue din informaterie sunt induse în două moduri: pe de o parte datorită unor tendințe informaționale existente în profunzimile ortofizice, numite „ortosensuri”, iar pe de alta prin „sensuri” tot de natură informațională induse de capacități speciale ale unor creiere de tip uman sau similare acestora, dintr-un univers, presupunând că acolo ar fi apărut entități adecvate;
(ix)în anumite circumstanțe un univers poate deveni „anentropic” în sensul că în cadrul său, prin evoluție, apare viața și, în final, entități de natură umană sau similare care prin intervenții în informaterie pot produce schimbări în universul propriu sau pot chiar genera universuri din carul universului propriu.

3. Model v2

Varianta a doua (model v2), introduce două noi caracteristici [5]:
(x) existența unei „Conștiințe Fundamentale”, ca actant conștient ce poate introduce structuri cu „ortosensuri” în informaterie;
(xi) Conștiința Fundamentală supervizează și controlează introducerea de structuri cu „sensuri” în informaterie de către entităii umane sau similare, astfel încât aceste structuri să fie în consens cu o teleologie fixată de ea.


Note

[1] Drăgănescu Mihai, Profunzimile lumii materiale, București, ed. Politică, 1979.
[2] Drăgănescu Mihai, Ortofizica, București, ed. Științifică și Enciclopedică, 1985.
[3] Această prezentare sintetică s-a bazat pe lucrările fundamentale ale autorului apărute înainte de 1989: Drăgănescu Mihai, Profunzimile lumii materiale și Ortofizica.
[4] citat și de Drăgănescu: Rees Martin (1996), „An Ensemble of Universes”, in John Bochman (ed.), The Third Culture, New York, Touchstone, 1996, p. 271.
[5] rezumarea variantei v2 se bazează pe alte două lucrări fundamentale ale lui Mihai Drăgănescu, apărute după 1989: Drăgănescu Mihai, Informația materiei, București: ed. Academiei, 1990 și Drăgănescu Mihai, Societatea conștiiniei, București, Institutul de Inteligență Artificială al Academiei, 2007 (a se vedea și varianta ebook care se găsește la http://inmediasresebooks.eu/?product=societatea-constiintei-de-mihai-draganescu-6)