Să ne imaginăm un joc (în doi –ca să fim mai de modă veche) de-a dragostea. Fiind un joc, ne imaginăm și niște reguli, nu? Prima ar fi să te faci orb (ca la „pititea”), încercând pe cât posibil să simți ce-ți transmite celălalt pe toate căile posibile, deci incluzând și a șasea poartă a cunoașterii, admițând normal că primele cinci sunt funcționale. A doua „regulă” ar fi, zic eu – deși n-am inventat eu jocul, să nu condiționăm nimic legat de transferul ăsta oarecum transcedental, lăsând astfel un fel de „free will”, adică dorința și libertatea nealterată a percepției de interpretări forțate, exprimate, sau excese de voință. Presupunem deci a șasea poartă lăsată deschisă, știut fiind faptul că poate fi trântită „în nas” oricând, de oricare din participanții la joc. Lăsăm un pic de timp (sedimentar), „să dospească” și un up-grade continuu (de obicei microchimic), făcând periodic inventarul și o contabilizare primară, de principiu, a informațiilor primite. Schimbul este obligatoriu, n-ar putea funcționa nimic pe principiul ireversibilității pure, echilibrul fiind vital, atâta doar că ireversibilitatea există, dar sub altă formă, în sensul destul de infam al neputinței de a recupera niște date odată transmise voluntar, sau involuntar. Partea interesantă a jocului este nu atât recepția, cât interpretarea ulterioară a informațiilor și totul devine cu atât mai provocator cu cât printre datele asimilate, sigur se vor găsi în final și informații care au fost transmise involuntar, iar astea fac tot „hazul” jocului. Perdantul nu poate fi decât naivul, adică cel care „furat” de vâltoarea jocului, exercitându-și abuziv funcționalitatea primelor cinci porți, o ignoră parțial pe a șasea , „răcind” astfel de la curentul care vine de dincolo. Există și situația total nefericită, sau cu uzură mare, în care se excede cu a șasea poartă, neglijându-le pe celelate, un fel de „platonic” prost înțeles, sau fortuit de conjunctură. ADHD-ul nu face excepție. Un caz ideal, destul de rar întâlnit, ar fi conștientizarea asociată cu nepăsarea, sub forma ignorării formale, deci nu de fond, a fluxului involuntar evident, purtător de cele mai multe ori și de informații nedorite. S-ar putea traduce „diplomație rezonabilă”, atâta timp cât nu maschează un scop ascuns, cum ar putea părea la prima vedere, ci doar reale experiențe anterioare, sau mai mult: pură cutumă. Interesantă mi s-a părut întotdeauna în exercitarea propriu-zisă, naturalețea cu care acționează selectivitatea pe care mi-am permis să o asimilez ca pe un robot nativ al flerului, un incorigibil instinctual. Că ulterior fiecare din noi își distorsionează conștient, sau inconștient produsele selectivității, aducând în ecuație elementele relativității, asta e cu totul altă poveste și ține categoric de temperamentul individual. Ca fapt divers, zodiile au o „posesivitate” total diferită a informațiilor în gestionarea lor, traducându-se prin reacții și acțiuni diferite a semnatarilor afini. În ciuda eforturilor, deși pare că totul e încă la voia întâmplării, sau la mâna destinului, un fel de „dragostea e oarbă”, „pititea” nu se mai joacă demult. Ochii minții, larg deschiși, deși umeziți în tot felul de lacrimi, de bucurie, de regrete, sau chiar de durere, își fac în sfârșit datoria de principiu abandonat temporal, cu, sau fără „lentilele de contact” care, nu știu cum se tot întâmplă, n-au niciodată dioptria potrivită.
Extrapolând, să ne mai treacă timpul, putem juca „mono-poly”:

„Iubire,
har de jucărie,
în lumea asta plină de cămătărie,
de crezi că vei găsi dobândă,
poți să mă vinzi ca pe-o anomalie muribundă
și cum ți-o fi norocul, dac-o fi să fie...

mă-ndoiesc că vei scăpa de sărăcie

De te vei vinde însă tu,
trăgând un cartonaș de firmament,
va fi păcatul tău, mai bine nu
te-ndrepți spre faliment.”

În traducere audio, în viziunea mea, ar suna cam așa:
https://soundcloud.com/babbba/love-jocazz-with-baba