Anul acesta se implinesc douazeci de ani de cand am pornit intr-o calatorie de cautare a uneia din cele mai pretioase valori omenesti: dragostea. Am avut nevoie de doua decenii pline de batalii, de esecuri, de neimpliniri, de clipe de disperare ori de pierdere a sperantei … am avut nevoie de o gramada de ani pentru a strabate puntea ce-ar fi trebuit sa ma conduca catre omenescul cel mai frumos pe care doi oameni il pot trai impreuna, ca sa descopar, acum, dupa nenumarate vijeli, rani, vise spulberate, ca nu ma astepta nimic la capatul acelei punti sau, cel putin, nimic din ceea ce eu imi imaginasem ca m-ar putea astepta.

Poate cea mai dezarmanta descoperire pe care am facut-o pe aceasta lume este ca dragostea e un inalt la care pot accede foarte putini dintre noi, ca si credinta, care este forma de superlativ a iubirii. Suntem prea oameni ca sa stim sa iubim. Prea animati de instinct, fie el carnal, fie el posesivitate, fie el egoism, fie preconceptie – pentru a sti sa daruim, pentru a reusi sa iubim.

Iar omul, cand nu poate ori nu reuseste a impartasi sinele sau cu altul, are tendinta de a pata ori de a cobori inaltul, in loc sa incerce sa urce el pana la inalt. E mult mai simplu sa fim oameni decat sa depasim latura egoist-omeneasca. E mult mai facil sa traim in noroaie decat sa ne straduim sa ne smulgem prizonieratului lor; e poate mai usor sa spunem NU emotiei sau trairii tridimensionale a iubirii, decat sa spunem Da instinctului animalic.

Nu am intalnit timp de douazeci de ani implinirea tridimensionala sau naturala a iubirii: tandretea fizica, rezonanta sufleteasca si asemanarea psihica bazata pe valori comune si pe o unica directie. Si azi nici nu mai sper ca o voi intalni vreodata.

Pentru ca fiecare tentativa s-a finalizat cu un ridicol joc pentru o lupta de dominare, pentru ca emotia s-a stins foarte repede in nevoia de diversitate a celor ce mi-au strabatut viata, pentru ca instinctul si orgoliul s-au asezat precum o umbra cetoasa peste pacea si implinirea de a avea alaturi un om langa care sa te simti intregit.

Ma acuz, intai pe mine pentru neputinta de a pastra viu si necompromis ceea ce incepusem a cauta, apoi pe ceilalti pentru a-mi fi ciuntit din vis, putin cate putin, prin viziunea obtuza, imatur afectiva cu care mi-au impus un ritm si o cautare straina de mine. Nu stim sa iubim, dupa cum nu stim nici sa respectam ceea ce e valoros, dupa cum nu stim nici sa nu murdarim frumosul altora, dupa cum nu stim nici sa ne bucuram de ceea ce a devenit de nepretuit in acest spatiu populat de un imund devenit un Must Be. E la moda, iar omu, azi mai mult ca niciodata, datorita popularizarii intense a unei mode strambe, alege regula, chiar si defecta, ca fiind o lege decretata si imposibil de incalcat.

E la mare moda sa tii cont de imagine; e la mare moda sa popularizam nefirescul, imoralitatea, decadenta, superficialul, iresponsabilitatea, defectul, eroarea, omul instinctual – cel ce exista in exclusivitate pentru incoronarea sa sociala. E la moda sa fim obraznici, sa nu avem bunul simt de a ne pune in situatia celuilalt, e la moda sa nu ne gandim la sufletul omului de langa noi ci doar la noi, e la moda ca juramantul casatoriei sa devina stramb din clipa de dinainte de a-l face, e la moda sa prezentam public imaginea unui cuplu model ce, in fapt, ascunde un trunchi gaunos, e la moda sa uitam de ce ne-am intalnit cu celalalt si care e motivul pentru care l-am ales, e la moda sa fim la moda.

Deci, dupa douazeci de ani, timp in care am descoperit ca barbatul nu mai e barbat, ci tinde sa devina mai femeie ca niciodata, in care femeile sunt impovarate de duble responsabilitati si dupa toate astea li se mai cere si delicatete, ca si cum barbatii ar fi cucerit lumea in mod delicat vreme de cateva milenii; e la moda viata unisex, parfumul unisex, uniformizarea anormala a diferentelor naturale dintre cele doua tabere; asta tind barbatii sa nu priceapa in avantul modei ca nu pot astepta sa aseze asupra unor femei poveri duble si ele sa ramana tot fragile, in timp ce ei au devenit parca tot mai lamentabili, ca barbati, ca si caractere, ca oameni.

Si, cand drumul vietii iti scoate, in sfarsit, dupa indelungi cautari un Barbat, asa cum se presupune ca el ar trebui sa fie ( nobil, demn si ocrotitor ) ghinionul face ca unii sa spuna Nu. Si cine ? Tocmai cei mai slabi, mai iresponsabili si mai lasi dintre barbati. Dar si mitocania si parsivismul e tot la moda; caci la moda este sa raspunzi obraznic intrebarii adresate delicat si tot la moda e sa raspunzi sensibilitatii cu ura. Si, aici deja e culmea, a devenit la moda ca barbatii sa se ascunda dupa fustele femeilor cand sunt incapabili sa raspunda pentru greselile lor.

Deci poate as fi gasit dragostea daca m-as fi multumit cu amagirea ca respect si iubesc un om ce e departe de standardele mele de apreciere interioara, poate daca as fi optat pentru iubirea strict instinctuala ori strict dublu-dimensionala.. poate ca imi asumam si eu o poveste legalizata si stampilata a unei fericiri amagitoare. Poate as fi intalnit si trait dragostea daca chiar as fi gasit persoana cu care sa pot rezona. Insa intr-o lume in care barbatia este rezumata la instinct si rostul barbatului e aproape decorativ, oare cum ai putea respecta, oare cum ai putea sa mai si iubesti ? Ce anume ?

Deci am strabatut vai adanci, sosele noroaiase, am iesit cu sufletul plin de cicatrici dintr-o calatorie fara sens, precum intr-un labirint incare timp de doua decenii m-am invartit inutil, azi nu mai pot decat sa privesc amar in urma mea, in jurul meu si sa deplang spectacolul iubirii jucat de societate atat de histrionic.

Si sa spun “Atentie ! Viata nu e un joc, iar voi, noi toti, ne jucam cu vietile si sufletele noastre de fapt…”