poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6996 .



Tudor Vianu și literatura comparată
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [POESIS ]

2011-05-14  |     | 



Tudor Vianu s-a născut la 27 decembrie 1897, stil vechi, în familia medicului primar al orașului Giurgiu, Alexandru Vianu. Casa părintească a fost evocată cu dragoste de către omul de cultură de mai târziu, în pagini colorate de o firească nostalgie. Dintr-o asemenea scrierei, aflăm că, uneori, copilul Tudor Vianu părăsea umbra copacilor mari ai grădinii, pentru a răsfoi „tomurile compacte" din biblioteca tatălui, străjuită de un craniu cu orbitele vide. „Sentimentul grav și tainic al vieții, deprinderea analizei și iubirea de exactitate în toate operațiile intelectuale" sunt roadele primilor ani de existență.
Școala primară și gimnaziul, ambele urmate în urbea natală, îi aduc, pe lângă primele întrezăriri ale pasiunii literare, prietenia lui Dan Barbilian, viitorul poet Ion Barbu. În continuare, îl regăsim ca elev al liceului „Gheorghe Lazăr" și, mai apoi, ca student al Facultății de Filosofie și Drept din Capitală, în 1915. Din această perioadă, datează cele dintâi poezii ale lui Tudor Vianu, publicate în revista lui Ovid Densușianu, Viața nouă.
Fiind „om al unei răscruci", asemeni tuturor celor din generația sa, Vianu trăiește tragedia primului război mondial, refugiindu-se la Botoșani și la Iași. După doi ani de pribegie moldavă, se reîntoarce, în 1918, la București, unde începe colaborarea la seria nouă a Literatorului macedonskian, înlesnind, printre altele, debutul lui Ion Barbu. În anul următor, o revistă recent apărută œub direcția lui Eugen Lovinescu, Sburătorul, îi oferă lui Tudor Vianu „cronica ideilor", în compania onorantă a lui Liviu Rebreanu, responsabil cu secțiunea dramatică.
Tudor Vianu își finalizează studiile universitare la Viena și la Túbingen, încununate, în 1923, printr-o teză de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Karl Groos și abordând Problema valorificării în poetica lui Schiller, Das Wertungsproblem in Schillers Poetik, tipărită în volum după un an.
În țară, devine suplinitor al cursului de estetică, la Facultatea de Filosofie și Drept din București, în primul an prezentând studenților o istorie a doctrinelor estetice. În paralel cu activitatea didactică, Tudor Vianu reînnoadă contribuțiile sale publicistice, prin articole în Gȃndirea și în Mișcarea literară a lui Rebreanu. Nu își neglijează nici lucrările ample, astfel încât, în 1925, apare volumul Dualismul artei, care expune probleme esențiale ale esteticii moderne, într-o cercetare ,,serioasă, substanțială fără a fi greoaie, cu prestanță, fără pedantism și cu un fel de curiozitate simpatică față de subiect", după cum apreciază într-un articol Mihai Ralea.
Parisul, oraș în care își petrece câteva luni ale anului 1927, îi revelează un mare scriitor, pe Thomas Mann, autorul Muntelui vrăjit. Hans Castorp, personajul principal al romanului, va fi una din pasiunile constante ale lui Tudor Vianu. Lecturile din Paul Valery, Andre Gide și Marcel Proust completează bucuria sejurului parizian.
Activitatea lui Tudor Vianu este, în acești ani, intensă și întinsă, explorând domenii diferite ale culturii. Estetica rămâne, însă, centrul său de interes. În acest sens, elaborează un tratat despre „arta actorului" și, prin cursul universitar susținut din proaspăta ipostază de conferențiar, pregătește Estetica, opera sa cea mai de seamă. Pe lȃngă aceste preocupări, putem aminti și conferința despre Flaubert, organizată la inițiativa grupării „Poesis", studiile dedicate operei eminesciene, reunite în volumul Poesia lui Eminescu (1930), la care se adaugă o „lucrare" substanțială despre Influența lui Hegel în cultura română (1933), premiată de Academie.
Personalitate formată la școala culturii germane, Tudor Vianu încearcă, prin cele două volume ale Esteticii (1934, 1936), să creeze un sistem filosofic, ce are drept obiect opera de artă, un sistem estetic, o „teorie generală a operei". Tudor Vianu este esteticianul de tip științific, atent la echilibrul gândului teoretic -cu aplicarea practică, având precursori de talia lui Titu Maiorescu, considerat „creatorul esteticii filosofice in literatura noastră". Pentru Vianu, opera de artă este un „bun produs", o valoare creată și receptată, pusă în corelație cu noțiunea de „muncă", a cărei perfecționare o reprezintă.
Tudor Vianu este primul critic român care analizează poezia lui lon Barbu, într-un studiu din 1935, așezând-o într-o tradiție ermetică, de la acele „trobar clus" ale lui Marcabru pănă la simboliștii francezi.
Ȋn 1939, începe publicarea operelor lui Alexandru Macedonski, într-un tandru gest de recunoștință față de maestrul său literar. Doi ani mai tȃrziu, apare Arta prozatorilor români, un studiu stilistic remarcabil, care concretizează tendința sistematizatoare a scrisului său, bazată pe o concepție raționalistă și istorică a culturii. Demnă de reținut este prefața intitulată Dubla intenție a limbajului și problema stilului, în care sunt precizate cele două dimensiuni ale limbajului, tranzitivă și reflexivă.4În timpul celui de-al doilea război mondial, Tudor Vianu se dedică scrierii unei Introduceri în teoria valorilor, probabil cea „mai intens gandită" operă a sa, rezultat al unei perioade întunecate, caracterizată prin persecuții, din cauza originii sale evreiești. Sfârșitul conflagrației coincide cu obținerea titlului de profesor de estetică și cu numirea lui Tudor Vianu în funcția de director al „Naționalului" bucureștean. intre 1946 și 1947 este ambasador al țării noastre la Belgrad.
Se întoarce într-o Românie aflată în plin proces de comunizare, în care, ca în Germania anilor '30, intelectualii populează pușcăriile sau aleg calea exilului. Rândurile scrise de Tudor Vianu într-un articol despre Thomas Mann capătă un caracter oracular: „... scriitorii, artiștii de toate felurile, gânditorii și savanții, atunci când imprejurările istorice par a se orienta împotriva idealurilor reprezentate de ei, denunțând aceste idealuri, trec de partea brutalei agresiuni fizice, trădează spiritul sau, cel putin, se izolează și se ascund după căldurosul «cuptor de Suabia»,nu indrăznesc să ridice nici un protest și, in felul acesta nu trădează mai putin cauza și idealurile permanente ale spiritului omenesc. Cazul trădării și al poltroneriei literare n-a fostdeloc rar în acești cumpliți ani din urmă. Dar printre demisiuni, abdicări și abjurări, au existat și câteva cazuri in care deținătorii valorilor spirituale au cutezat, uneori cu riscul persoanei lor fizice și morale, să afirme că, oricât de îndrăznețe ar fi crimele perpetuate impotriva omului, maril e lui cuceriri morale, credința în adevăr, în dreptate, în libertate și în toleranță se cuvin a fi apărate, dacă este vorba a păstra acea demnitate și frumusețe a vieții omenești, în care recunoaștem motivele pentru care merită s-o trăim".
În 1948 introduce la Universitatea din București cursul de literatură universală, corespunzănd noii sale năzuințe de a transporta ,,marile bunuri ale tradiției umaniste în socialism".6 0 justificare a acestei acțiuni ne-o oferă Tudor Vianu în comunicarea Literatură universală și literatură natională prezentată cu ocazia Congresului de istorie literară, convocat de Academia Ungară de Știinte la Budapesta, în anul 1955. Deschiderea de perspectivă a noului curs universitar este menită „să întărească în auditorii lui conșiința unității de cultură a lumii". Literatura universală cuprinde, în opinia lui Tudor Vianu, operele care au dobândit o importanță universală în cultura umanității și pe cele care, în calitate de emițători, de transmițători sau de receptori, au jucat un rol în constituirea curentelor universale ale literaturii.
Concepȃnd literatura universală ca pe o ,,zonă vitală de cultură în jurul nostru", Tudor Vianu se situează în descendență goetheană. Deseori, cercetătorul român amintește cuvintele adresate de Goethe lui Eckermann, la 31 ianuarie 1827, referitoare la Weltliteratur, prima afirmare a ideii de literatură universală: „Literatura natională nu mai inseamnă azi mare lucru; a sosit timpul literaturii universale (Weltliteratur n.n.) și fiecare trebuie să contribuie a grăbi instaurarea epocii ei".
Definind literatura universală, Tudor Vianu o raportează la domeniul literaturii comparate, în cadrul căruia subliniază existența a două neajunsuri, generate de studiul excesiv al problemei influențelor. Ca urmare a acestei absolutizări nocive a „izvoarelor", opera e văzută ca o simplă țesătură de influențe străine, acordându-se un loc foarte restrâns influențelor interne, geniului original al scriitorilor și împrejurărilor sociale spațio-temporale.
Pe de altă parte, falșii comparatiști cred că o operă literară este rezultatul simplei acțiuni intelectuale a unui model străin și nu al evenimentelor concrete din care a apărut opera. Tudor Vianu amendează acest comparatism vetust, de proveniență franceză, prin observația că influențele sunt asimilate și că ele pot fructifica domeniul unei literaturi străine. Raporturile de fapte sunt înlocuite cu raporturile de valoare, „lupta" comparatistă este câștigată de școala americană, reprezentată de Wellek, care cultivă comparația acauzală, pură, bazată pe principii intrinseci, valorizante estetic. Școala franceză, tradițională și pozitivistă, rămâne prizonieră a metodei istorice, a comparației cauzale. Tudor Vianu aderă, prin înclinațiile sale de estetician, la metoda teoretică și formală promovată de R. Wellek.
După clasificarea operată de un teoretician recent al literaturii comparate, Peter Zima, Tudor Vianu optează pentru „ comparația tipologică", în dauna celei „genetice", urmărind coincidențele, structurile și tipurile într-un „ comparatism al identității, care accede la generalizare''9, fără dependențe de influențe și de contacte. Astfel se explică studiile lui Tudor Vianu, care ne fac părtași lungului travaliu de pregătire a operelor mari, cum este cazul istoriei temei faustice.
Temele poetice au o circulație universală. Viața ca teatru, viața ca vis, nebunia stabilesc o serie de idei, generând marile curente ale literaturii, „secțiunile transversale" pe care le studiază istoria literaturii universale.
În funcție de importanța acordată momentelor din dezvoltarea literaturii universale, Tudor Vianu distinge între istoria literară în A și istoria literară în V, critica franceză profesând prima formă, spațiul acordat îngustându-se pe măsura apropierii de contemporaneitate, consecință a așa-zisului „ amor veteris mundi''. Tudor Vianu preferă expunerea în V, cu accent pe epoca modernă.
Se remarcă, în evoluția literaturii universale, alternanța între epoci de mare forță creatoare și epoci de reverie nebuloasă și stranie. Renașterea e urmată de Barocul tumultos.
Tudor Vianu își va petrece ultimii ani din viață studiind diverse literaturi naționale. Crticului literar și profesorului li se adaugă traducătorul conștient de misiunea sa, care va da literaturii noastre tălmăciri valabile și azi din Shakespeare (Antoniu și Cleopatra, Iuliu Cezar) și din Goethe (Poezie și adevăr).
În prelungirea acestor preocupări, Tudor Vianu desfășoară o activitate de popularizare a operelor însemnate ale literaturii universale și a autorilor lor. Semnează prefața la Faust-ul „blagian", apărut în 1955, girează monografii de genul celei scrise de Ovidiu Drimba, cu ocazia bicentenarului poetului Ovidiu, iar revistele literare sunt onorate de colaborarea scriitorului, devenit, între timp, academician. Voltaire, Goethe, Schiller, Stendhal, Dante și Shakespeare vor fi câteva din subiectele sale favorite.
Tudor Vianu publică, în contextul dat, două masive volume, Studii de literatură universală și comparată (1960, 1963), reunind articolele sale scrise începând din 1947. Antichitatea și Renașterea, Shakespeare ca poet al Renașterii, Shakespeare și antropologia Renașterii, alături de articolele teoretice conferă echilibrul necesar edificiului comparatist al lui Vianu. Chiar în ziua morții lui Tudor Vianu, la 21 mai 1964, iese de sub tipar Arghezi, poet al omului. Cântare omului în cadrul literaturii comparate, un studiu care prezintă evoluția temei sociogonice din cele mai vechi timpuri până în cadrul literaturii române contemporane.
Volumul de Postume din 1966 cuprinde Istoria ideii de geniu, Tezele unei filosofii a operei și Simbolul artistic, redând cititorilor o parte inedită a scrierilor lui Tudor Vianu.
Cămpurile de cercetare precizate în Estetica au fost parcurse de către Tudor Vianu cu o conștiință acută a specializării. Studiile sistematice, monografiile, miciLe studii de filosofie și de literatură și studiile de literatură română sunt punctele fundamentale ale unei arhitecturi solide, căreia i se vor adăuga studiile de literatură universală și comparată.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!