Avem în mână cărți bune dar ne temem să jucăm, deși am dat un campion mondial la poker. Atu-ul este la noi dar nu știm să-l folosim. Ne lăsăm dominați de o falsă inhibiție și înghițim toate cacealmalele. Ceaușescu ajunsese să fie, la un moment dat, respectat și căutat pentru că juca. A spart cortina de fier încheind, primul dintre socialiști, relații cu Germania Federală și recunoscând Israelul. A mediat raporturile ruso-chineze și chino-americane în asemenea mod că și acum ne mai bucurăm de respectul și interesul Chinei. A reușit în plin război arabo-israelian să mențină relații amiabile cu ambele părți. Cât era el de analfabet a făcut la exterior politică mare. Până l-a apucat paranoia și a început să se viseze liderul lumii a treia. Adică egalul lui Bush și Gorbaciov !
Drumul regăsirii noastre pornește de la revalorizarea învățămintelor propriei istorii. O privire, fie și grăbită, asupra zbuciumatului nostru trecut ne face să observăm că istoria parcă ne-a declarat nouă, românilor, un nesfârșit război. Statistica ne înscrie, probabil, cu una dintre cele mai mari densități de războaie, bătălii, invazii și confruntări sângeroase, care ne conferă neinvidiata postură de poligon european de încercare. Ne-am luptat între noi, mai ales stârniți de alții; am fost nevoiți să înfruntăm inamici din afară; pe teritoriul românesc s-au războit alții, transformându-ne spațiul într-un teatru pentru nesfârșite bătălii. Am suportat valuri de invazii, infiltrări, penetrări dinspre toate punctele cardinale, am cunoscut agresiuni de toate felurile, colonizări, ocupații temporare sau mai de lungă durată, dar toate acestea nu ne-au putut urni în afara hotarelor și nu ne-au modificat fundamental fizionomia. Am dus războaie, înfruntând inamici sângeroși și puternici, singuri sau în cadrul unor coaliții, ni s-au impus nedrepte tratate prin care țara a fost deseori ciuntită, am fost aduși la disperarea de a ne pârjoli premeditat teritoriul în fața cotropitorilor, am plătit dări și tributuri, nemeritate despăgubiri, ne-am închinat la mari cancelarii, recunoscând suzeranități și protectorate, dar am supraviețuit. Sacrificiul generațiilor de români, până la urmă, nu s-a dovedit zadarnic. Izbânda noastră se măsoară prin realitatea că România există ca stat pe harta lumii. Putem fi deci optimiști. Oricât de greu credem că ne este, trăim vremuri incomparabil mai favorabile decât înaintașii. Și apoi avem o zestre pe care trebuie doar s-o valorificăm înțelept.
Sub fluxul și refluxul istoriei spațiul românesc a supraviețuit ca entitate politică (statalitate) pentru că s-a înscris într-o necesitate a devenirii. El s-a rupt uneori, dar nu s-a risipit și nu a dispărut pentru că formează o realitate obiectivă, existența sa fiind determinată și afirmată de dialectica fluxurilor majore de interese manifestate pe continent și de evoluția raporturilor și a jocurilor de putere. La Berlin, la București, Viena, Ialta, Malta sau în alte părți s-au luat decizii grave privind soarta românilor și a teritoriului lor, cu și fără ei, dar nu s-a putut ajunge până la ștergerea lor de pe hartă. Cei care au făcut negoț cu drepturile și destinul nostru au avut mereu nevoie ca spațiul carpato-danubiano-pontic să ființeze ca stat, ca entitate politică distinctă românească. Nu am putut fi dislocați, am rezistat la o mie de ani de invazii barbare și nu am roit nicăieri.Cei care au venit peste noi au sfârșit prin a se așeza în jurul nostru sau prin a fi topiți în magma noastră etno-spirituală. Suntem băștinași, unul dintre cele mai vechi popoare europene, și putem afirma răspicat că: România există pentru că reprezintă un stat de necesitate europeană . Celor care uită le amintim că ea se află în inima bătrânului continent. Acesta se întinde din Ural (+60gr.) și până în vestul Irlandei (-10gr.), adică acoperă o suprafață de 70gr. din emisfera nordică. România se află la intersecția meridianului de 35gr. și a paralelei de 45gr. Așa cum declara Nicolae Titulescu, președintele Ligii Națiunilor, suntem la kilometrul 0 (zero) al Europei. Acest punct se afla marcat pe piatra de hotar de la Trebușeni (azi Delovoe - Ucraina), străveche localitate a Maramureșului istoric din Transcarpatia.
Europa are nevoie de România ! Magistralele intereselor marilor puteri trec pe aici, suntem spațiu de confluiență. Cei puternici ne-au umilit adeseori și ne-au amputat teritorii, dar dispariția noastră statală ar provoca periculoase dezechilibre zonale, degradarea mediului geopolitic însoțit de o periculoasă instabilitate. Realitatea a confirmat la ce imens pericol s-a expus Imperiul Roman în urma dispariției vechii Dacii (poartă a Europei antice), când, prin spațiul rămas liber, au penetrat valurile de migratori ce au rupt limesurile construite și l-au forțat pe cel dunărean, ajungând până la porțile Cetății Eterne, pe care au asediat-o și au cucerit-o. La rândul lor, împărații habsburgi și ruși au înțeles importanța acestui spațiu ca zonă de siguranță. Sunt cunoscute, în acest sens, proiectele de refacere a vechii Dacii, actualizate, mai ales, în perioadele când Principatele erau slabe și nesigure. Însăși Poarta Otomană a simțit nevoia, chiar în vremurile de maxim expansionism, să prezerve spațiului românesc rolul de tampon, menținut sub supraveghere, între ea și imperiile vecine. Acestea au "mușcat" deseori hălci mai mari ori mai mici din teritoriul nostru, dar nu au mers până la a-l devora (absorbi) integral. Rațiuni superioare au impus menținerea entității statale românești, fie și fărâmițate sub forma Principatelor, chiar în perioadele de apogeu ale puternicilor vecini. Viabilitatea acestui proces legitim, care s-a chemat statalitatea românească, avea să-și afle împlinirea în făurirea statului național unitar.
Suntem stat de necesitate continentală ca un dat natural dar și pentru că ne-am impus prin poziția geostrategică, prin dimensiune și misie istorică. Ponderea populației autohtone (90% români) ne legitimează condiția de stat național unitar; de circa două mii de ani, în aria noastră geografică, a existat statalitate și, indiferent de formele prin care aceasta s-a manifestat, puterile vecine au fost interesate sau obligate să o accepte și chiar să o mențină; românii au avut forța de a impune în conștiința vremii identitatea lor și de a asigura o stabilitate suficientă în pofida dificultăților de tot felul; constituim zonă de confluență, o adevărată placă turnată europeană, unde diversele tipuri de influențe se confruntă, se anihilează reciproc și se decantează într-o magmă unică - românitatea. De-a lungul istoriei, aproape toate marile puteri și civilizații (persană, elenă, macedoneană, romană, mongolă etc.) au ajuns până aici, și-au exercitat influența, provocând uneori perturbații spațio-demografice, lingvistice, culturale și organizaționale, dar, de fiecare dată, statalitatea românească s-a reconfigurat potrivit unei matrice ancestrale. Proiectată etno-geografic, se pare că aceasta a atins perfecțiunea sub aspectul formei. Spațiul de securitate nu se mai suprapune peste cel etnic, românii fiind nevoiți să păstreze numai atât din teritoriul originar cât au putut apăra (circa jumătate din suprafața statului centralizat al lui Burebista). Necontenitele ajustări teritoriale, făcute pe seama noastră, au adus statul român la o formă aproape ideală, care îi conferă rezistență. România Mare avea conturul unei elipse, cu cea mai mică lungime a frontierelor, raportată la suprafață (1 km de hotar la circa 100 km pătrați), fiind străjuită, în cea mai mare parte, de granițe naturale (2160 km din totalul de 3400): 621 km pe Dunăre, 925 km pe Nistru, 454 km la Marea Neagră, 160 km - zonă muntoasă.
Ne-am aflat mereu în balanța tranzacțiilor neguțătorilor cu lumea, și chiar dacă unii au dorit să ne înlăture de pe planiglob, rezultanta confruntărilor externe, ca și reacția internă au împiedicat acest lucru. Indiferent de negocierile făcute peste capul nostru, de redistribuirile unor spații între marile puteri, noi am existat permanent în Europa. România și românii sunt un produs al istoriei. Istoria este cea care ne-a trasat contururile pe harta lumii și ne-a definit identitatea în cadrul spiritualității universale. Am rămas indispensabili și Vestului și Estului, ca să ne referim numai la cele mai puternice direcții de influență, dar nici unul nu ne-a putut aservi integral și definitiv. Suntem "condamnați la existență" de sine stătătoare, distinctă, de către istorie ! Am fost mai mereu "spațiu de coliziune" iar menirea actuală ne e aceea de liant paneuropean.(continuare)