Milorad Paviæ, sîrbul care zicea că a fost cel mai necitit scriitor din țara sa pînă în 1984, după care a devenit cel mai citit... Acest scriitor necitit pănă la răscitit ... a murit în ultima zi din această toamnă. Nu vreau ca spuslele mele să sune a necrolog, am pur și simplu încă un prilej de a spune că există o carte incitantă care m-a oprit din fuga timpului consumerist.
Prin „Peisaj pictat în ceai” autorul propune romanul-careu de cuvinte incrucișate ce te intrigă prin numărul de relecturi posibile. Tehnica aleasă de el te duce în mod firesc cu gîndul la „Șotronul” lui Cortazar, dar te uimește prin stilul personal, ca un adevărat autor din Europa de est, care nu poate evita tendința specific balcanică de autodisconsiderare, de autominimalizare.
Hiperliteratură, acesta este genul, dacă vreți, în care putem insera acest titlu. Paviæ e foarte inventiv pe plan formal, dar are și curajul de a impinge reteța pînă-n pînzele albe, fără ascunzișuri de scriitură. El face să te simți autor alături de mîna lui, vrei citește linear, vrei după schema ce ți-o propune. Un lucru e cert, vei trăi un exercițiu al mozaicizării, al fracturismului, vei încerca o lectură și relectură puzzle. Ești purtat pe străzi, pline de taine misterioase, afli istorii amoroase cu despărțiri și întîlniri... Realitatea și oniricul, trecutul și prezentul se amalgamează prin istorii despre sfinți și ispitiri de către cel viclean. Dar principalul protagonist este orașul Belgrad, care aidoma unui ou le conține pe celelale, cu arhitectura lui, străzile și ulicioarele, aceste careuri urbane. Și toate acestea le citești bifurcat fie pe orizontală, fie pe verticală. Romanul-rebus, propune și un personaj de mozaic, eroul principal, Atanasije Svilar, pe rînd arhitect ratat și excentric miliardar american, descendent al maiorului sîrb Kosta Svilor sau al soldatului rus Fiodor Razin, descendent deci al coabitării Estului cu Centrul Europei, reprezintă, în fapt, metamorfozele zonei balcanice, evoluția ei paradoxală între civilizație și dezagregarea acesteia. În "dezlegarea" finală a "careului", cititorul își regăsește foarte borgesian refleția în oglindă. Viața lui ulterioară poate fi oricînd o mimare a destinului personajelor, pe care îl decodifică ținînd „condeiul în mînă ca o mamă lingura sau un ucigaș cuțitul” – citat de la finele romanului. Cartea lui Pavic este un roman deschis, postmodern, interactiv. O carte rafinată, pentru rafinați... cine are urechi să audă și ochi... să citească...
Pe textul lui se vede foarte bine diferența între modernism și postmodernism: moderniștii luau drept reper de hipertext opere fundamentale, postmodernistul ia cuvintele-încrucișate, model de text marginal. Modernismul ataca puternic drept în centru, postmodernismul se joacă prin colțuri.
Atunci să ne jucăm de-a Literatura și Lectura, așa cum te joci în bulgări de zăpadă sau cum bei cu înghițituri mici ceaiul ce îți place, „ceaiul care este gîndul ceștii de porțelan…”! Peisajele pe care le pictează Razin se pictează cu ceai negru de fructe, amestecat cu ceaiul roz-pal de portocal, plus un roșu aprins de ibiscus și un mov întunecat de isop și mușețel și multe alte tipuri de ceai… Peisaj pictat în ceai este zona balcanică pictată cu un pic de ceai englezesc, chinezesc, rusesc, local (cel din ierburi), este amestecul și întîlnirea în profunzime a civilizațiilor. Peisaj pictat în acuarelă, ar fi fost banal, în ceai pictăm mai rar, iar cînd o facem trăim adevărate sincope ale umanului.
Dupa o lectura clasică a cărții, am încercat totuși să mă joc cu aceste ghidușii joculatorii și postmoderniste. Novatorie, experimentală, încercare de a forța limitele literare și multe alte categorisiri nu pot cuprinde vasta dimensiune a scriiturii, dar și a vieții lui Milorad Paviæ.
Pe scurt, spunea autorul, eu nu am biografie. Eu am doar o bibliografie. Și nu ne rămîne decît să gustăm din acest Βιβλίον. Or, Paviæ e un cuvînt din rebusul sîrb: Emir Kusturica, Goran Bregoviæ, Mila Jovoviæ și alții, care sunt produsul acestei minunate lumi a Balcanilor din care gustăm și noi de multe ori, pe care o constituim și noi, fără a realiza adesea acest fapt.