Vladimir Școlnic - Mărturisiri

Discipolul lui Anatol Vieru, care i-a fost profesor de compoziție în facultate, Vladimir Școlnic își formeză un limbaj propriu și nu caută să calce pe urmele cuiva, chiar dacă creația sa, ca orice operă, este supusă unor influențe. Viziunea personală asupra propriilor compoziții ne dă măsura ineditului, a permanentei căutări. La răscruce de drumuri poate fi caracterizarea neîncetatei permutări, atât din punct de vedere fizic, a compozitorului cu o acțiune constantă pe trei continente, cât și, poate printr-o relație de cauzalitate reciprocă, a creației sale în continuă căutare… El însuși mărturisește că în piesele sale există o cotitură permanentă, de la inspirație, coacere, incubator, scris efectiv, până la deschiderea de principiu a orizontului componistic și interpretativ către posibilități la care nici nu s-a gândit încă.
Din respect față de munca de creație mi-am dorit să aflu, prin comparație, în puține cuvinte sau mai multe, cum gândesc și cum compun cei cărora le-am interpretat piesele, cât de mult poate să ne lege faptul că mi-au încredințat un lied nou-născut să-i insuflu viața, cum aș putea mai bine să le intuiesc simțirea atunci când îl auzeau, înainte chiar de-a-l pune pe hârtie...
Personalitatea compozitorului ni se dezvăluie – sau nu – în funcție de deschiderea și sinceritatea cu care au fost înzestrați de la începuturi. Frumusețea muzicii fiecăruia este dată tocmai de diversitatea temperamentală și caracterială a celor care o compun.
Cât de mult înseamnă compozițiile pentru cei care le scriu, cum arată un pui de lied proaspăt ieșit din găoace și cât a stat el la incubat, iată câteva dintre multele întrebări pe care mi-am dorit de mult a le pune celor ce sunt binecuvântați cu darul compoziției.
Cunoscându-i, le înțelegi mai bine muzica și rădăcinile ei, tinzând către idealul de interpretare unde ne dorim cu toții a ajunge.
Șase porti spre sufletul compozitorului Vladimir Școlnic:
MZ: Care este cea mai iubită compoziție a Domniei Voastre?
VȘ: Aceea pe care urmează s-o scriu.
MZ: Care este cea mai rapid scrisă piesă?
VȘ: Aceea pe care a scris-o altcineva.
MZ: Care este cea mai lung gândită piesă?
VȘ: Aceea pe care nu am izbutit s-o scriu încă.
MZ: Care este mesajul componisticii Domniei Voastre?
VȘ: Sper să mi-o spună alții.
MZ: Câtă logică și câtă rebeliune coexistă în compozițiile Domniei Voastre?
VȘ: Atât cât e necesar din fiecare.
MZ: Cum V-ar plăcea să fiți caracterizat?
VȘ: Așa cum mă caracterizez eu.”
Ca și în vremurile de odinioară, când compozitorii își scriau operele pentru un anumit interpret, cunoscându-i capacitatea vocală, tehnică și interpretativă, tot astfel Vladimir Școlnic creează sau adaptează creațiile sale pentru un anumit spectacol într-o permanentă și obligatorie conexiune cu interpretul urmărind optimizarea unui efect scontat care să-l pună în valoare pe interpret prin intermediul piesei alese pe de o parte, și scoaterea în evidență a doleanțelor compozitorului prin măiestria interpretării pe de altă parte.
În contrapartidă, interpretul pune în evidență piesa compozitorului, dacă acesta a avut grijă să se gândească la interpret când a compus-o. În intercondiționarea lor, legătura interpret – compozitor este una de colaborare în folosul muzicii.
Vladimir Școlnic așteaptă de la interpretul său ... să interpreteze, fiind deschis către variante multiple conform cu structura fiecărui om în parte, oferindu-i interpretului său câtă libertate de mișcare are nevoie...
Oameni fiind, percepția noastră diferă vizibil de la individ la altul. În privința orgoliului creatorului de experiențe sonore, Vladimir Școlnic nu își dorește neapărat unanimitatea de păreri asupra creației sale. Din respect față de oameni compozitorul consideră că este dreptul fiecărui ascultător să perceapă și să comenteze muzica după datele, influențele și sensibilitatea proprie.
Cât despre proiectele de viitor - nu din superstiția de a divulga ceva ce și-ar pierde astfel impactul asupra viitorului dezechilibrând punerea sa în practică - ci pur și simplu din experiența continuei lor schimbări, din punctul de vedere al felului său de a fi, compozitorul consideră că lăsarea lor în liberă interconexiune este optimă.