poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-24 | |
„Jones a făcut-o încet, cu premeditare, în baie, cu un cuțit, la miezul nopții...ce a făcut a fost să ungă cu unt o felie de pâine prăjită”. De la această capcană de limbaj și conotații propusă de filosoful și lingvistul Donald Herbert Davidson, am concluzionat că noi oamenii suntem superficiali și avem gândiri conotativ-peiorative în majoritatea timpului. De ce? Oamenii au uitat, sau mai bine spus „s-au uitat”. Ce au uitat? Cum a început totul sau „pentru ce” a început. Teoriile contradictorii ce ne împânzesc viața cotidiană, formează împreună cu lenea și lipsa moralei un melanj nociv ce ne împiedică să devenim promotori de idei în societatea contemporană, obligându-ne să renunțăm la țeluri și idealuri.
O vedere transdisciplinară a genezei lumii și a tutoror adevărurilor morale sau nu, este cea care ne poate convinge că orice idee, fie ea macrocosmică sau microcosmică, implică o responsabilitate morală. Am ales transdisciplinaritatea în defavoarea multidisciplinarității și interdisciplinarității datorită finalității sale - înțelegerea lumii prezente -, finalitate ce nu se regăsește la celelalte două. Tot ce vedem ar putea fi altfel, spunea Wittgenstein...Există adevăruri morale privitoare la geneză, adevăruri care să ne convingă atât spiritual cât și științific? Aici intervine ce numesc eu ”moralitatea adevarului” etapă precedentă adevărului moralei. Mai întâi trebuie să cunoaștem teoriile despre geneza lumii la diferite culturi, cele filosofice și cele științifice, pentru a încerca să le corelam cu ființa umană, și poate să găsim un factor comun tuturor acestora, căci cunoștiința e cea care ne dă putere, cea care ne luminează, cea care moralizează. Adevărul moralei este tratat de cele mai multe ori ca o axiomă, nefiindu-i acordată atenția necesară și nici importanța absolut firească. Anselm spunea în "De ce s-a făcut Dumnezeu om": ”Mi se pare o dovadă de neglijență, dacă, după ce am reușit să avem Credința, nu ne dăm silința să înțelegem ceea ce credem”și aș adăuga „pentru ce să credem”. Pentru noi creștinii, Biblia, sfinții părinți și obiceiurile religioase constituie un adevăr ce descrie o morală superioară, asupra căreia polemicile aproape că nu există. Pentru pragmantici, ideea că fiecare ar trebui să caute adevărul pentru el însuși nu are sens. Nu putem privi adevărul ca pe țelul unei investigații, ci doar ca pe o căutare imuabilă sau finalitate, sau putem avea o viziune simplă ca a lui Rousseau, care spunea că, orice simt că e bun e bun, orice simt că e rău e rau” Nishida Kitaro afirmă că "daca Dumnezeu este adevărul absolut, atunci el trebuie să fie și satana. Doar așa poate fi omniscient și omnipotent. Dumnezeul absolut trebuie să includă și negarea absolută în el", așadar să fie Dumnezeu cel care coboară în răul suprem? Puterea acestui paradox mă trimite fără îndoială la miturile genezei și la o exegeză intrinsecă a acestora. De la teoria erotică din mitologia japoneză, la întoarcerile mitologice „ab ovo” ale chinezilor, la sacrificile sângeroase din mitologia nordică, la teoria filosofică monista a lui Spinoza și până la teoriile gnostice ce atribuie geneza unor dumnezei inferiori, ba chiar satanei; toate acestea ne dezvăluie o paletă confuză teistă sau cel puțin mistică. Am descoperit, totuși, o mentalitate unică privitoare la geneza - cea budistă. Budismul în general ignoră întrebarea referitoare la originea lumii, considerând-o chiar inutilă. Buddha a răspuns la această provocare prin parabola săgeții otrăvite. Un om a fost rănit de o astfel de săgeată, iar doctorul înainte de a i-o scoate din carne îl întreba cine a tras (referindu-se la existența unui Dumnezeu), de unde vine săgeată (referindu-se la originea universului și/sau a lui Dumnezeu) și de ce persoana care a tras a făcut această faptă (adică de ce Dumnezeu a creat lumea). Bineînțeles că dacă va continua să pună aceste întrebări și nu îi va fi scoasă săgeată, omul va muri înainte de a da (sau afla)răspunsurile, care oricum nu pot fi decât niște ipoteze, neexistând certitudinea veridicității lor. De aceea, budismul se concentrează mai puțin pe răspunsul la întrebările despre originea vieții și se axează asupra salvării ființei de la suferința pe care o implică existența. Pentru mine o astfel de mentalitate denotă o superioritate a gândirii extrem de clară și concisă și vine să îmi confirme existența unei moralități naturale a lucrurilor. Chiar dacă poporul român nu are o mitologie de sine stătătoare, mituri cosmogonice și antropogonice s-au păstrat sub formă de legende. Influențele diferitelor culturi compilate în contextul mediului predominant rural au dus la formarea unor ființe și a unor obiceiuri endemice. În folclorul bucovinean s-au păstrat variante cosmogonice stranii, cu rădăcini foarte vechi, conform cărora la început nu era nimic pe lume, decât un munte mare purtat de vânturi; din vârful său ieșea foc, iar din foc s-a născut o femeie neînsuflețită al cărei trup a fost purtat multă vreme de vânturi până a ajuns la Vântul-cel-mai-de-sus care i-a dat viață. De acolo femeia coboară pe munte unde, găsind două bucăți de fier, le înghite, rămânând astfel însărcinată, naște doi copii: unul șchiop și deștept, altul teafăr și prost. Muntele, neavând fier și frații având nevoie de lut, cel prost aduce lut din adâncul mărilor, iar cel deștept creează din lut un cal fără viață. Ei intră pe rând în cal ca să-l miște, făcând apoi și o căruță; fiindcă numai fratele prost izbutise să miște calul, rămâne să tragă el toată viața. Ceea ce acest mit vrea să exprime este că în lipsa unei divinități atotputernice, omul tinde ori să nu descopere adevărul, ori să muncească în slujba unui adevăr pe care nu-l înțelege...victimismul, moralitatea precară și tendința de a se disculpa, toate specifice românilor sunt exprimate în acest mit, așadar geneza este, poate cel mai de succes factor moralizator la un popor. Dar este oare și adevărat? Fr. Nietzsche se întreba: „Ce este așadar adevărul? O multitudine instabilă de metafore, de metonimii, de antropomorfisme, pe scurt: o sumă de relații umane care, în chip poetic și retoric, au fost preamărite, transpuse și împodobite, și care, după o lungă folosire, par ferme, canonizate și constrângătoare; adevărurile sunt metafore despre care am uitat ce sunt, metafore uzate care și-au pierdut forța sensibilă. Putem vorbi despre moralitatea unui lucru abstract, a unei metafore cum este adevărul? Dar despre a unui lucru personal spiritual? Da. Cu siguranță da! William James spunea că: "O propoziție este adevărată dacă este utilă". Cu siguranță utilitatea exegezei genetice este una morală, care poate modela mentalități, lucru ce nu poate fi neglijat de sociologi, psihologi, filozofi și alți oameni de știință. Ce este un adevăr moral?-este un adevăr care nu este de ordin științific și care depășește experiența? Geneza este un astfel de adevăr, dar ea a fost îndelung dezbătută științific, așadar aceasta acționează ca un liant. Putem vorbi de o necesitate a moralității adevărului într-o lume a tehnologiei și a lipsei profunde de spiritualiate? Cred că numai pilonii de morală ai adevărului pot scoate la mal societatea noastră civilă. Adevărul moral nu mai este la modă în ziua de azi. Printre elevi și lideri de opinie, ideea că adevărul moral există, este tratată cu suspiciune, naivitate, ba chiar intoleranță. Căci dacă adevărul moral nu există tot ce rămâne este puterea. Ce putem să facem doar cu puterea? De a cui moralitate avem nevoie? A noastră? Moralitatea împărțită între noi și mai ales spiritul civic ne nedermină să ducem lumea mai aproape de rădăcinile noastre, și să „suspendăm eticul”( Soren Aabye Kierkegaard), așadar făcând un salt al credinței dincolo de raționalitate, în sfera religioasă a existenței, rezultând libertatea necesară ființelor umane. George Berkley se întreba dacă nu cumva„ lumea este o idee din mintea lui Dumnezeu”. O astfel de premisă mă indignează prin simplul fapt că destinul devine automat propulsor al propriei mele vieți. Am descoperit în teodiceea lui Malebranche deasemenea deznădejdea, fiindcă consideră că Dumnezeu ar fi putut crea o lume mai bună, dar mă liniștește faptul că Leibniz susține că a creat-o pe cea mai bună, acest lucru fiind în concordanță cu credința creștină și cu simțul meu asupra adevărului. Evoluția vine ca o nouă provocare pentru credincioșii din toată lumea, și poate că mai ales pentru noi creștinii monoteiști. În Romani 1:25 scrie: "căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului". Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință care cred în evoluție sunt atei sau agnostici. Despre evoluție s-au scris multe, dar degeaba, căci ea nu respectă nici măcar a două lege a termodinamicii, care nu poate fi încălcată, asta venind ca dovadă supremă a veridicității creaționismului. Legea creșterii entropiei - de asemenea cunoscută ca a două lege a termodinamicii - stipulează faptul că toate sistemele din lumea reală au tendința de a merge spre dezorganizare și complexitate scăzută. Această lege a entropiei este, după orice standard, una dintre cele mai bine dovedite, universal, legi ale naturii și se aplică nu doar în sistemele fizice și chimice, ci de asemenea în sistemele biologice și geologice - de fapt, în toate sistemele, fără excepție. Din declarațiile evoluționiștilor înșiși am învățat că nu există nici o dovadă științifică pentru evoluție. Singura dovadă observabilă este aceea a unor schimbări foarte limitate orizontal (sau retrograde) înăuntrul unor limite stricte. Evoluția nu a avut loc niciodată în trecut, nu are loc în prezent, și nu ar putea avea loc niciodată. Există de asemenea unii care cred într-o formă de evoluție teistă, precum și alții care cred că Dumnezeu există, dar că el nu este implicat în ceea ce privește crearea lumii, totul decurgând ca procese naturale. Conform Bibliei, oricine neagă existența lui Dumnezeu este un nebun. E obligația noastră de a apăra adevărul divin, întocmai pentru a putea cunoaște moralitatea și adevărurile interumane și pentru că există un conflict între adevărul creștin și filosofia evoluționistă care nu poate fi neglijat. Fericitul Augustin spunea că „creatia este o taină”. El afirma că nici măcar nu putem vorbi despre ea, fiind atât de diferită de experiența noastră: ea este mai presus de noi. Idei absurde ca paralele făcute între straturile geologice și zilele creației sau ca succesiunea sufletului față de trup, vin să întregească spectrul prostiei umane și al ignoranței asupra adevărului moral. Petre Þuțea spunea că „Intelectul e dat omului, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul” și de asemenea că „Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba „ Tot el spunea că „ morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale” și are dreptate că moralele unor ideologii utopiste sau nu dar duse la extreme au omorât milioane de oameni, așadar latura morală a oricărei exegeze trebuie evidențiată în scop modelator. Kim Wilber, cel mai influent gânditor al mișcării de psihologie transpersonală, ne vorbește în cartea lui „Nunta rațiunii cu sufletul: integrarea științei cu religia ” despre autoîndumnezeire. Consider, însă, că dialogul dintre teologie și știință trebuie să evite sincretismul, căci un dialog poate fi fecund cu condiția ca fiecare parte să-și păstreze identitatea. Știința înțeleasă ca o gnoză automântuitoare ar putea fi răspunsul la posibilitatea corelării religiei cu știința. Știința nu trebuie să determine gândirea teologică, dar contextul actual ne obligă la un dialog interdisciplinar pentru o mai bună înțelegere a genezei. E nevoie să depășim o mentalitate unilaterală, exclusivistă. În acest sens, amintesc cuvintele părintelui Iova Fircă "e pornită din mândrie, nu din convingere științifică, atitudinea celor ce nu vor să audă de o coordonare a datelor utile din aceste două domenii, în numele adevărului care nu poate fi decât unul, ele trebuie cercetate cu seninătate de cei iubitori de adevăr...pentru a da astfel o concepție unitară și armonică despre lume, va putea da convingerea despre realitatea obiectivă a cunoașterii noastre și despre sinceritatea și dorul inimii noastre după adevăr, bine și frumos".( Pr. Iova Fircă, Cosmogonia biblică și teoriile științifice). În concluzie, geneza naște atâta adevăr pe cât confuzie, poate pentru că îi negam o interpretare simplă și o contorsionăm spre a impresiona audiența cu dileme filosofice. Briciul lui Ockham trebuia să mă împiedice să adâncesc misterul genezei, dar în asentiment cu Blaga, cred că misterele trebuiesc adâncite întocmai pentru a li se arăta frumusețea. Un alt motiv pentru care nu am diminuat exemplele e frica mea față de nimic, „nimicul care nimiceste”(Martin Heidegger), sau poate pentru că aflarea în treabă e metodă de lucru la români. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate