Părăsit de orice speranță am înghițit pastila făcătoare de minuni. Nu mi-a fost ușor, dar a trebuit să o fac. M-am aplecat la marginea piedestalului și am fost cutremurat de atâta ignoranță, dar a trebuit să o fac. El, care m-a ținut o vreme deasupra tuturor, piedestalul, acum îmi dădea bătăi de cap, eram într-o stare debusolată total. Nu mai puteam pune cap la cap, toate ațele, parcă ceva mă lovise și-mi stricase tot angrenajul care până atunci a mers fără prrobleme. Nu eram deznădăjduit, de ce să mă pun la frigare fără rost și să-mi bat cuie de pe acuma, mai bine aștept și măsor totul cumsecade cap la cap, să văd unde este eroarea.
Micile cutremure mă puneau pe gînduri, nu eram în apele mele, așa că am hotărât să mă asigur. Imediat ce am psins un moment de acalmie mi-am fixat bine centurile de siguranță și m-am așezat cât mai comod, lăsându-le pe ele să-și facă treaba. Greșeală, mare greșeală, n-am putut să văd atâta ignoranță domnule, să calci peste elementele de siguranță și să atentezi la… ca să nu mai spun…
Piedestalul încă era al meu, eram hotărât să-l păstrez cu orice chip, dar cum și în ce fel – daccă până și elementele de siguranță au fost doborâte, cui să mai cer ajutor, pentru că era prea devreme să cer ajutor.
M-am aplecat din nou peste margine în speranța că pot să prind pe cineva mai panicat care mi-ar fi dat sprijinul la rândul lui, sperând ca de aici de sus să-i întorc serviciul, dar toți erau muți și fețele lor arătau a spate. Îngrozit, m-am hotărât să mă dau jos, uite-așa, și… ce-are să-mi facă!