poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-05 | |
PRADA
Am avut un vis ciudat, un pui de coșmar abia ivit sub stele, într-o noapte de tuci. Se năștea atunci pentru ca apoi să mă urmărească ani de-a rândul cu imaginea sa fără ca eu să pot face ceva, fără să mișc măcar un deget din sân. Cum încercam să vibrez, neputința mă lega mai strâns. Ajunsesem un ghem. Neputința făcuse din trupul meu un fedeleș legat fedeleș. Mai lipsea un element ce o chinuia cu absența-i evidentă. Zilnic lega fedeleș fedeleșul fedeleșului și tot simțea că i-a scăpat ceva… “Proastă neputință, sufletul meu îți lipsește însă, pe el nu-l poți lega oricât ai încerca! Chiar dacă rezolvând ecuația imposibilului vei reuși, așa cobză el tot va vibra!” Se făcea că eram într-un salon cu lume pestriță la o paradă a iernii, a hainelor de blană. Era zarva mare, ici, colo, se înălța câte o exclamație admirativă… Trecuseră caprele, oile, iepurii, astrahanul și dihorul, jderul, nurcile, vulpile albe, animalele exotice, trecu căprioara… Tot privind haina ce se depărta legănându-și coapsele m-am auzit strigat pe nume. Priveam nedumerit căutând direcția… Căutam înfrigurat glasul ce mă striga necontenit, căutam direcția cu ochii goi ațintiți pe busola sufletului. Glasul se depărta legănându-și coapsele într-o amară chemare… Nu voiam să înțeleg de unde vine acel glas. Alungam cu îndărătnicie undele ce se propagau, tânguitoare, până la mine. Degeaba… Au găsit ciocănelul, au spart nicovala, au coborât scărița ce dădea în interior. M-au surprins acasă! Apoi am încercat să alung privirile blânde ale ochilor de sticlă ai caprioarei, dar… m-a surprins și blânda acuzare tot acasă. Deodată se produse o furtună de unde și priviri blânde-acuzatoare! Hainele căpătaseră glas, ochii de sticlă mobilitate și toate mă strigau și mă chemau și pe toate le alungam și toate mă găseau acasă și se văitau căutându-și trupul gol, jefuit… Nu-l găseau! Trebuiau să se întoarcă pe manechinele lor cu coapse unduioase. Trebuiau… Atunci m-am gândit: ce-ar fi dacă animalele ar avea o paradă a hainelor de blană? Sau… poate… pielea le vine mai… mănușă?!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate