Mai este putin si ne vom lua ramas bun si de la acest an care nu ne-a lasat timp pentru a intelege sau a face lucruri marete, dar totusi a avut ceva special… A avut atatea fapte si intamplari paradigmatice, a fost ca o carte si fiecare zi a constituit o noua pagina, o noua lectie din care multi dintre noi am luat notite pentru viitor. Ma pierd in sentimentalisme si simt cum ma inunda nostalgia vremurilor apuse. Sfarsitul acesta de an imi creeaza o stare inefabila si tot ploua peste mine cu ganduri negre, cu amintiri si imagini prafuite dintr-un trecut ce nu-mi da pace... dintr-o poveste care ar mai vrea sa ramana. Dar timpul nu tine cont de dorintele noastre si alearga nebun spre orizonturi invinse demult, spre apusul infinit, spre... eternitate.
Timpul e ca briza marii, nu il vezi, dar ii simti adierile usoare. Simti cum te invaluie usor si te face sa privesti in urma... Privesti spre nisipul din clepsidra si ai vrea ca timpul sa isi opreasca zborul macar putin... Ai vrea sa rogi providenta sa sparga clepsidra vietii tale si sa intoarca timpul sa renasti odata cu rasaritul soarelui, acolo unde cerul se uneste cu marea, sa-ti strigi bucuria renasterii cu glas de pescarus si sa plangi cu lacrimi de roua.
De cate ori ma gandesc la viata unui om, imi vin in minte cele patru anotimpuri ce formeaza un an din viata fiecaruia. Atunci cand un om se naste, infloreste ca o floare de primavara. Sub primele raze de speranta, ii imbobocesc aripile si ia lectii de zbor... Apoi, totul se deruleaza intr-un ritm exaltat, plin de pasiunea si candoare specifice adolescentei... O vara ferbinte, deliranta in care se simte plutind in aer parfumul primei iubiri, parfum ce ne va insoti chiar si in toamna vietii cand vom culege roadele dulcii nebunii de peste ani. O simfonie de culori, sute de amintiri si tot atatea melodi ne vor vorbi fara cuvinte, despre... trecut,... despre... viata. Totul se va ofili usor si se va stinge lasand in urma doar cenusa amintirilor ce va fi spulberata la prima adiere de vant. Ultimul anotimp va acoperi cu fulgi mari si albi toata tristetea toamnei. Totul va ingheta si vei crede ca s-a sfarsit tot ce a existat candva... dar din inaltul cerului, un inger iti va trimite o raza ce iti va sterge lacrima rebela...
Candva imi era teama de timp. Acum nu ma mai tem pentru ca am inteles ca viata este o eternitate masurata in clipe petrecute la marginea oceanului vietii si ca timpul poate fi invins tot prin timp.

Florina Petre
15.11.2004