Luat pe felii, poporul român nu se prea plictisește. Fiindcă diversitatea în unitate a bătăii în cadrul spațiului mioritic poate lua fie formele baladești ale bătutului anonim, cum se întîmplă mai ieri pe străzile Clujului, unde anonimii reprezentanți ai opoziției s-au jucat de-a șnițelul cu anonimul bătător pedeserist, fie bătutul să-și recapete sinele pierdut, cu ajutorul domnului Cozma ce ieși fără prejudecăți din codrii societății de consum în sfînta zi de vineri să împartă cu dărnicie atît la săraci cît și la bogați pumni albi pentru zile negre.
În această atmosferă tipic eminesciană – „ Ne bate azi, ne bate mîni / Astfel dorința-i gata ” – PDSR-ul are toate șansele să cîștige alegerile locale, cît și pe cele din toamnă, cu atît mai mult cu cît Miron Cozma e îmbiat să probeze salopeta de senator pedeserist.
Dacă la cele de dinainte mai adăugăm bătutul cu bidinelele în cadrul Lipitoriadei, bașca intelectuala confruntare a mirositului în șosete ideologice din incinta Senatului, trebuie să recunoaștem că specifica noastră voinicie, care în trecut se rezuma la trîntă și oină, a căpătat un parfum neașteptat.
Torențiala ploaie de pumni din ultimul timp compensează lipsa precipitațiilor naturale, vipia ucigătoare a Bărăganului coborînd spăsită în subsolul presei cotidiene, ca să nu mai amintesc de banala interceptare a telefoanelor ce-și dădu obștescul sfîrșit pînă și în „ România Liberă ”.
Geaba se vaită vocabularul limbii române că-i sparge Măgureanu capul cu microfonul – jurnaliștii tot la pipăibila vînătaie ramîn mai sensibili.
D’aia paginile dedicate lui Cozma sunt mai late-n poale decît pițigăiatele comentarii despre ceva ce nu doare, nu se vede, în schimb se ascultă.
Încurcat în fire și-n angajați, SRI-ul își caută feciorelnic identitatea, în vreme ce pumnul lui Cozma a ajuns deja instituție națională.

27 mai 1996