Tănăsescu Nicolae Constantin




a chemat vântul sa spulbere norii de aprilie si mult te-a iubit
tu n-ai stiut
ai vrut lumina neînceputa neatinsa în drum tipând
te-ai separat de taceri probând rochite albe
strivind cu îndrazneala botoseilor roz
kilometrul zero

te-ai întors vreodata acolo?
fiindca eu îmi caut motiv sa trec
si-ti aud pasii
primul mi reusit în game armonice
lacrimile de bucurie
mugurii de miere
si-ti soptesc de fiecare data
ca si acum
la multi ani





Loredana Bulgăr




- imaginea preluată din albumul Rada Marin












prefă-te că vâslești
numară în gând nisipul
pescărușii ajută văzduhul să zboare
căluțul de lemn încă se leagană se învârte în cerc tot mai cerc
...am obosit tulburând cu pietre undele desenate de copil
învăț pasul
1 2 3, 1 2 3

pe umbre de val, început negândit al unei trăiri
când tu iți taci amintirile, ca un nor sub povara libertății
lasă nasturii valurilor neîncheiați
astăzi lasă-le să alunece cu hainele lăbărțate
preț de câteva gânduri să nu mai fie marea-n năruire
să poată învăța și el...și alții tăcerea.

la multi ani!
cu drag,
Lore





Bogdan Groza




urca în primul curcubeu si vino la mine
aici e bine, dureros de bine
te voi astepta ca o penelopa contemporana
cu amintiri înca jilave pe care desfac
arome sarate ce leagana…

urca în primul curcubeu si vino la mine
unde sentimentele s-au regasit spate în spate
mai am câteva cute ale primaverilor îndreptate
si o îmbratisare de zile mari pentru tine

urca în primul curcubeu si vino la mine
ce stii tu despre primaveri?
am pregatit un dar pentru tine
si vântul mi-a fost aliatul mesager.


urca-n primul curcubeu si vino la mine…





Daniela Luca




Curcubeul poemelor tale peste codrii de ani

Între noduri și semne
topești zăpezile
la fiecare secol și ceva
acrobat anodin
al poemelor frânte
prin primăvară olfactivă
tu tot pleci
uneori toamnă
o clipă de liniște
în translucidul ludic
să vii cu primul curcubeu
din diminețile torturate
ale unui zbor hașurat
trup silabisit
de copac visător
nici un anotimp presat
pe rimelul cu ochi de tei
nu poate imobiliza de dor
răsărirea
pe strada cu colaje
a anilor tăi





Dumitru Cioaca-Genuneanu




Din cauza Codrinei au pierit nu știu câte curcubeee...

motto:
"Sa-mi vi cu primul curcubeu"
(Titlul unui poem-invitație de Codrina Verdeș)

săracului curcubeu
care zace deșelat
eu ii zic că toată vina
nu o port eu ci Codrina
căci să-mi pun tonajul greu
pe el ea m-a ațâțat!





Comentariile mele filozofice dupa un mai aprofundat studiu acordat poetesi Codrina Verdeș.
Codrina Verdes văzută de un epigramist…eu, un epigramist pățit m-am apropiat cu mare atenție...

motto:
"atat de cald
deschide-ti fereastra
deschideti-mi si camasa
sau mai bine
desfaceti cumva sufletul statuii
pe langa care trec zilnic"
("Intre noduri si semne")

pe-afară Codrina noastră
e calmă ca un ocean
dar de te uiți pe fereastră
înlauntru... ce vulcan!

așa reușind să găsesc în unele poeme lucruri care ar putea sa-mi îndulceasca viața de zi cu zi, daca poeta ar scrie mai concret...

motto:
"si- seara asta jinduiesc la pijamaua ta
sa-mi rastignesc singuratatea mea"
("Singuratatea mea si-a ta)

Codrina m-ai ajuta
de-ai scrie mai omenește
cum e acea pijama
că-ți spun drept, după a mea
nimeni nu prea jinduiește

lucru care mă face să mă simt dator ca să o ajut cu sfatul meu foarte interesat când ea vrea să ia decizii grele...

motto:
"inima-i devenise scorbura"
("El")

tu o fată-așa de Verde...
Codrina te rog frumos
scapă, că nu ai ce pierde,
de-acel tip cam scorburos

mai ales ca unele versuri de ale Codrinei par inspirate din propria mea experiență...

motto:
"ochii cu miros de pamant"
("Toamna olfactiva")

nu miros ei a pamant
dar ochii mi-s pamântii
fiindcă ieri după cum știi
au fost prinși călcând cam strâmb

deși trebuie să mărturisesc că eu și Codrina nu suntem tot timpul de acord...
motto:
"mi-e dor de tine neintamplat-o"
("O portie de luciditate")

când Codrina îmi citește
în ochii dorul dup-o faptă
imediat mă răcorește
c-un...-"s-o lasam neîntâmplată!"

Multi, multi ani fericiti Codrina si multe poezii de calibrul celor cu care ne-ai obisnuit!





Carmen Andreea Anghelina




Între noduri și semne, făcând piruete cu timpul

uite, cum apele vin
cum apele trec
"cuvinte cu noduri"
se curg și se-ntrec
"strivește tăcerea"
cu strigătu-ți mut
"plăcute dureri"
te greu sub sărut
în trupul tău câmp
de maci despletiți
prin "visuri desculțe"
de dor istoviți
tu
și timpul
mai faceți piruete…








As vrea sa ma-nfasori in cuvinte,
Sa-mi legi mainile cu strune de vioara,
Talpile sa mi le saruti cu roua diminetii,
Parul sa mi-l mangai cu frunzele cazute de vant
ceea ce nu este începe să existe
și viața merge mai departe
te vreau pe verde
pe-albastru
și pe galben
verde pentru iubire
albastru stelele prelinse
și galben mi se rupe-o costă
ca un boboc
înconjurat cu piele
și inimă se cheamă
în care
din când în când
mai picur
o altă lacrimă
fior

Te-am asteptat pana ce vantul
mi-a impletit parul in crengile copacilor
pana ce soarele mi-a decolorat irisul
pana ce genele mi-au acoperit ochii
sa nu-ti mai zaresc arcusul stangaci al iubirii
ce-mi rascolea scancetul.

privesc îngândurată
și
sângele nu minte
la umbra serii
topesc cuvinte
în închipuita-mi iubire
țes pe marginile zării
fluier de ierburi
cântec de noapte

tu nu știi
greutatea sărutului tău
mi-a fisurat umărul

ochiul drept
se deschide ramuri
mă-ndeamnă să iubim
legănate de umbra potopului
vindecate de ninsori
pe drumuri târzii
ca bruma prin vii
tăcere și mister
triunghiuri tăiate
în zbor o rotire
o clipă ca oricare alta
nimic neobișnuit
tu cu o cola
eu cu un ceai verde
două ferestre deschise
mult prea departe una de cealaltă
răcoare
doar o prezență insolită își făcea loc
din când în când
printre noi
tăcerea
care ne ajungea până în vârful degetelor


de la o vreme
ciocănitoarea
își poartă valiza
de la un tei lăcuit
la un plop obtuz
poartă în ea mesajul inimii
imi numără valurile
mă mângâie vântul
mă dor versurile
sunt o ființă chinuită de simțuri


Nopțile și-au pierdut conturul de când glasul meu te cheamă, primul fulg și-a topit sentimentele mirosind a verde pe buzele tale. Clipa ne umple de gânduri naïve de culoare și de speranțe că va mai fi un mâine, un an ,un secol…

De cealalată parte a lumii fecioarele îngenuncheau să strângă din nisipuri buzele noastre înverzind lumina zilei în inundații de curcubeu. Cineva ne strângea simțurile de șoapte în cuvinte ușor indecente, așezându-le cu indiferență sub umbra norilor curcubeu...