S-a făcut frig și frigul mi-a afectat lichidele. Prin vene și artere se invălmășesc cristale de sânge si simt cum imi zuruie intreaga fiinta, caci si limfa mi se rostogoleste in avalansa. Sunt un om in care ninge si e rece. Imi privesc mainile si le aflu albastre si totusi traind latent si dureros in legea lor. De altfel, de cand s-a facut frig, toate partile anatomice traiesc singure.
Pe masa, o bucata de ciocolata face sa-mi explodeze glandele salivare, zgariindu-mi palatul din spatele buzelor si ranind cuplul ciudat ce locuieste acolo: el, omuletul tacut, dar mereu treaz, si ea, limba, acum tacuta si ea si rusinata,, caci se ascunde dupa văl. El arunca acum cu lopata zăpada din gura mea, prin colt, probabil canalul de evacuare.
Rinichii mi s-au oprit si sunt un bloc masiv de gheata, iar pe sira spinarii a crescut un lant de aisberguri. Cred ca din aceste cauze incep sa ma simt ca o statuie. Oh, Doamne, si ce dor toate… mai ales inima zdrentuita.
Cand ai spus “Adio.” s-a facut frig. Te privesc si plang, iar fostele lacrimi –acum fulgi de zapada - mi se astern pe obraz. Poate de asta am impresia ca imbatranesc subit, ca imi traiesc toata viata in acest moment. Eu credeam ca in clipa mortii iti revezi toata viata. Cand ma privesti si tu chiar ca imi vine sa intru in pamant, caci pe langa frigul din mine, si ochii tai ma viscolesc. Mă dori.
Poti sa pleci, stii ca aici nu mai e nimic de facut. Pacat ca ai adus iarna asta si nici n-ai s-o iei cu tine. Un timp voi ramane cu bulgarii ochilor tintind in gol si multe troiene pe piept si umeri, dar stiu ca la un moment dat vor veni muncitorii sa-mi deszapezeasca obrazul, iar daca nu vin, inseamna ca primul lucru pe care il voi face dupa lupta crunta de trezire la viata, va fi sa merg sa platesc taxa de salubrizare; nu cumva sa raman inzapezita si iarna viitoare.