Solipsiștii afirmă că sigura realitate este omul și conștiința sa, restul nefiind altceva decât reprezentări ale conștiinței. Conștiința are anumite reprezentări care nu sunt altceva decât lumea, unica existentă pentru om. Tot ce există se află în conștiința mea. Pentru fiecare reprezentare a conștiinței mele nu există un lucru în sine. Aceste lucruri există doar ca un conținut al conștiinței mele.
Când discutăm despre realitate vorbim însă despre existența ei în sensul de a putea fi cunoscută ca realitate în sine, în afara conștiinței, realitate care transcende conștiința noastră. De exemplu, scaunul există ca lucru în sine, nu doar în mintea nostră. De ce suntem convinși de existența lucrului în sine? Din simplul motiv că mintea noastră, conștiința este structurată în așa fel. Conștiința noastră este așa făcută, încât ipostaziază anumite conținuturi de conștiință și refuză să creadă că ceea ce proiectează în afară are numai o existență iluzorie. [Ceea] ce contează în fiecare moment este că lucrul există efectiv, real, ca obiect și se înfățișează în afară de noi.
Cu alte cuvinte nu există un argument logic solid care să dovedească veridicitatea existenței lucrului în sine. Și cu toate acestea nici un om nu se îndoiește de existența reală a lumii înconjurătoare, cel puțin nici un om normal și cu bun simț.
Dacă extrapolăm tipul acesta de gândire și în planul religios observăm o potrivire foarte interesantă. Așa cum conștiința umană are o anume reprezentare a lucrurilor din jur și suntem convinși de existența separată a acestor lucruri, ca lucruri în sine,( deși din punct de vedere logic nu poate fi demonstrat) tot așa putem observa că mintea are reprezentări ale divinității,și, deci, este perfect normal să gândim că divinitatea există în sine însăși, în afara minții umane. Transcendența lui Dumnezeu este de același tip, pentru conștiință, ca și transcendența lumii înconjurătoare. Ceea ce ne interesează aici nu este forma pe care o are acestă divinitate,( câte divinități ar trebui să existe pentru că ele se află în conștiința umană?) ci asemănarea raportului între cele două tipuri de existență:
a)lumea înconjurătoare, cu oameni, plante, obiecte, animale etc.
b)Dumnezeu
Este de fapt o realitate unică, dacă privim totul din prisma reprezentărilor conștiinței. Cred că mulți oameni nu Îl pot precepe în mod corect pe Dumnezeu pentru că El este o altă Realitate pentru ei (apropo, și ăsta e un mod de reprezentare al conștiinței). Adevărul este că există doar o Realitate. Cunoscând corect Realitatea asta Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. De fapt aici e nodul gordian al teologiei și filosofiei. E vorba de o epistemologie corectă. Totul pleacă de la întrebarea: putem cunoaște Realitatea? E ca și cum ai întreba :Îl putem cunoaște pe Dumnezeu?
Cred că Dumnezeu e Realitatea dar e mai mult decât atât.