Era un veac ciudat. Ma simteam mai puternica decat fusesem vreodata. Mi-am smuls bratul stang din umar si am vazut ca nu ma doare... si am vazut ca pe stancile gri nu erau picaturi de sange. Si am mai vazut ca bratul imi crescuse la loc. Era unul mult mai frunos.
Incetul cu incetul, mi-am smuls si restul membrelor, maruntaiele, capul, sanii...Cand mi-a mai ramas doar trunchiul vechi m-am oprit. Nu stiam ce trebuie sa fac in continuare. Si totusi...instinctele imi dictau urmatoarele miscari. Am inceput sa-mi devorez corpul si...imi placea. Simteam cum mi se implanta dintii in carnea cruda, dar doar pentru ca aceasta sa devina si mai frageda.
Dupa ce mi-am savurat trupul am inceput sa ma infrupt din suflet. Idei, sperante, amintiri, iubiri...pe rand au disparut toate iar in loc a crescut golul. Era exact ce-mi dorisem toata viata: goala...atat pe-afara cat si pe dinauntru. Reusisem sa sug toata seva disperarilor si frustrarilor mult prea mult tinute intr-o carcasa preaplina. Inca ma simteam dornica de mai mult, mai vechi, mai putred, mai mancat de dorinte si mai secatuit de vlaga.
Cand am terminat tot, m-am ridicat pe picioarele de-abia crescute si m-am uitat in mare. Devenisem propria mea creatie, propria mea opera de arta nascuta din cruzime si ura. Imi placea ce vedeam, desi stiam ca nu e bine.
Cu toate astea ma iubeam...
Imi simteam umbra genelor curgand de-a lungul trupului frematator. Mainile vechi incepusera sa-mi mangaie coapsele proaspete, iar sanii abia rasariti frematau sub atingerea buzelor vestejite.
Am inceput un dans salbatic pe podeaua de alge putrezite. Scoicile ciobite imi sfasiau noile-mi talpi in timp ce mana dreapta veche ma iubea cu salbaticie.
Deodata totul a disparut. Si alge, si scoici, si eu... M-am trezit. Inecata in stropi grei de transpiratie, in mijlocul unei lumi reci, nu ma mai iubea nimeni!