"Din păcate sunt puțini cei care au puterea de a se sacrifica pentru ceilalți, de a renunța la turnul lor de fildeș pentru agora"
ne-a spus actrița Ilinca Tomoroveanu, de la Teatrul Național București

Dialogurile culturale de săptămâna trecută (marți, 20, si miercuri, 21 aprilie, Lugoj) cu cei doi monștri sacri ai teatrului românesc, Ilinca Tomoroveanu și Traian Stănescu, au fost adevărate momente de a afla lucruri inedite, de suflet, de a vibra alături de ei când povesteau despre Goga, când recitau din Goga, despre Rășinari ca trecut prezent și ca prezent trecut, despre actorie. Am ales din cele două dialoguri să vă povestesc ceva inedit. Există, după cum ne-a povestit d-na Tomoroveanu, niște memorii ale mamei lui Goga, în care se povestește vizita lui Eminescu la Rășinari. Ea avea paisprezece ani, viitorul mare poet șaisprezece. Într-o seară ploioasă, adus de tatăl ei, părintele Bratu, a intrat în casă un băiat pe care îl luase să-l adăpostească, un băiat cu o glugă din aceea ciobănească pusă pe cap. Aurelia Bratu, mama lui Goga, își amintea foarte bine evenimentul pentru că a supărat-o foarte tare că a fost dată jos de pe sobă ca să-l culce pe Eminescu. Ea povestește detaliat cum arăta, cu ochii mari, sărăcăcios, cum părintele Bratu i-a luat ghetele și i le-a dus la cizmar să i le repare, și cum a doua zi dimineața s-au dus spre Coasta Boacii - un deal celebru la marginea Rășinariului, pomenit și de Cioran cu disperare, deal de pe care rășinărenii spun că se vedere România Mare - iar seara s-au dus la o nuntă și pe urmă i-a dat o călăuză și l-a trecut munții... Octavian Goga era, din partea mamei, a șaisprezecea generație în Rășinari descendenți de preoți și de oameni de cultură.

În venerația lui "nenea tavi"
- D-nă Ilinca Tomoroveanu, sunteți nepoata lui Octavian Goga. Marele poet se stingea din viață în 1938. Dvs veneați pe lume trei ani mai târziu. Cine vă povestea de "nenea Tavi" ?
- În primul rând bunica, sora lui Goga, care ne-a crescut în venerația lui. Ei se iubeau foarte tare. În perioada în care eu am crescut, Goga a fost interzis, și-atunci singura persoană - singura e un fel de a zice - care îmi vorbea despre el era bunica.
- Cum era atmosfera copilăriei?
- Bunica ne spunea, ne citea, ne cânta versuri de Goga. În fiecare vară mergeam la Rășinari, la un moment dat am stat mai mult, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deci când eram foarte mică, și ne-am obișnuit ca Rășinariul să fie a doua casă.

Piesa preferată e piesa pe care o joci atunci
- Sunteți o actriță de primă mărime. Ați jucat în foarte multe piese de teatru. Dacă ar fi să numiți una, care rămâne preferata dvs?
- E foarte greu să alegi. Întotdeauna piesa preferată e piesa pe care o joci în clipa aia. Aș vrea să amintesc, pentru că suntem la Lugoj, că foarte demult, când eram o actriță foarte tânără, am făcut un turneu extraordinar aici la Lugoj cu "Apus de soare". Filmam în Ungaria, am venit pentru spectacol, și noaptea am plecat înapoi. N-am să uit niciodată căldura spectatorilor - desigur, era un spectacol excepțional, care s-a potrivit bine aici. Spectatorii erau atât de calzi și de receptivi, că n-am uitat și n-am să uit niciodată seara aceea minunată de la Lugoj din '68-'69.
- Ați mai jucat pe scena municipalului Lugojean?
- Nu, niciodată, din păcate.
- Dacă vi s-ar oferi posiblitatea să luați viața de la-nceput, ați alege tot teatrul?
- Cred că da.

Artiștii pentru artiști
- Anul trecut, prin programul "Artiști pentru artiști" s-au strâns 382 de milioane de lei, în această sumă fiind incluse și donațiile individuale din partea lui Ion Caramitru și Victor Rebengiuc, și aceste fonduri au fost folosite în 49 de cazuri grave. Această campanie a avut efectul scontat?
- Eu am participat de la început, prin UNITER, la Comisia Socială care se ocupă de artiștii în necesitate. Există două programe. Unul, Casa Artistului, prin care din sponsorizări, din timbrul teatral, se ajută permanent colegi foarte necăjiți, din păcate, din punct de vedere material și al sănătății. În acest program sunt vreo optzeci de oameni. În programul "Artiștii pentru artiști" s-au strâns bani, s-au strâns și anul ăsta foarte mulți, cu care s-au putut ajuta câțiva colegi. Sigur, se poate și mai mult, întotdeauna e loc de mai mult și de mai bine.

Am avea nevoie de oameni politici de talia lui Goga
- Octavian Goga a fost nu numai un mare poet, ci și un om politic rasat. A ajuns chiar prim-ministru. Ce credeți, câtă nevoie ar avea România de astăzi de politicieni de talia lui Goga?
- Greu de răspuns. După '90, în general, oamenii de cultură s-au implicat în politică. Încet-încet, au rămas din ce în ce mai puțini. Sigur că este nevoie de asemenea oameni, care să aibă o platformă culturală foarte bine închegată. E o epocă în care, din păcate, nu prea mai există o ierarhie corectă a valorilor, în care oameni cu bani ajung în locuri în care ar trebui oameni cu minte. Din păcate, oamenii de cultură se cam retrag, fiind pățiți, și își văd de treaba lor, de meseria lor.
- Și e mai bine în turnul de fildeș...?
- Pentru ei personal, da. Din păcate, sunt puțini cei care au puterea de a se sacrifica pentru ceilalți, de a renunța la turnul lor de fildeș pentru agora.

Teatrul merge bine, filmul renaște
- Cum ați caracteriza atmosfera teatrală și filmică din România? Există o Gală Uniter foarte bine pusă la punct, există spectacole de teatru excelente, regizorii străini vin, iată, și fac filme la noi în țară, actori români importanți au început să joace în filme hollywoodiene. Este aceasta o șansă care nu trebuie irosită?
- Evident, evident. În ceea ce privește teatrul, eu cred că, în general, lucrurile merg foarte bine. Sigur că mai există și uscături, dar faptul că, la București cel puțin, sălile sunt întotdeauna pline, adică rar sunt săli proaste, cum zicem noi, iar ele sunt populate de foarte mult tineret, este un câștig extraordinar după '90. E adevărat că atunci spectacolele erau mai mult în stradă decât în sălile de spectacol, dar acum sălile sunt pline. E o mare bucurie. Nu toate spectacolele cunt la cota dea mai înaltă, dar multe sunt. În ceea ce privește filmul, după o eclipsă destul de lungă, au apărut, în primul rând, tineri regizori români foarte buni, dovadă premiile care s-au luat în ultimii doi ani, cel puțin la marile festivaluri internaționale. Pe urmă, exact ce spuneați, sunt regizori străini care vin să filmeze aici, din ce în ce mai mulți, și e foarte bine. Sigur că la film, ca să fim foarte sinceri, este o mare problemă, pentru că, de exemplu, vine un mare actor străin, cu o cotă internațională foarte sus în top, și, alături de el, joacă și un actor român, care este și el sus în topul nostru. În film se vede că sunt egali, dar niciodată actorul român nu o să fie plătit la cota actorului străin, și este puțin trist, pentru că, în fond, valoarea ar trebui să își spună cuvântul și din punct de vedere material.

Maia Morgenstern este mai bună chiar decât interpretul lui Iisus
Am văzut, când a fost premiera la București, Patimile lui Iisus. Nu comentez filmul, dar vreau să vă spun că, după părerea mea, colega mea Maia Morgenstern e cea mai bună din film, e sus de tot, e foarte sus, mai bună și decât interpretul lui Iisus. Maia este extraordinar de bună. Probabil că va face o carieră internațională după filmul ăsta mare.
- Poate că, dat fiind succesul planetar al filmului, se va lăsa și cu mult râvnitul Oscar pentru ea.
- Să dea Dumnezeu.
- În încheiere, dna Ilinca Tomoroveanu, sunteți o actriță nu numai foarte talentată, dar și foarte iubită de public. Ce ingrediente a avur rețeta succesului dvs.?
- Nu știu ce să vă răspund. În primul rând cred că am avut noroc. Eu personal am avut noroc că am făcut teatru deși voiam să fac altceva, că am intrat în TNB într-o perioadă în care încă erau și jucau cei mai mari actori ai țării, și am jucat alături de ei, că am avut noroc de roluri bune, de regizori buni. Restul e de la Dumnezeu.
- Vă mulțumesc.