poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-09-02 | |
Dihotomia terminologica (din ce in ce mai vida) modernism/postmodernism circumscrie in practica teoretica actuala terenul de proliferare a unei noi scolastici, reprezentind matca noi eruditii plastice care se multumeste cu stilul spectaculos (Derridean, Baudrillardian, Debordian) - spectacular, se impauneaza cu tentaculele unei noi seductii in care metafora pare sa-si regaseasca puterile (aici, si nu in poezie). Metaforizarea teoretica depune strat peste strat peste cadavrul unei probleme, altadata fertile. Sint zorii noilor doxografi, ai practicantilor unor hypomnemata bine intoarse din condei (ma rog, claviatura), in care theoria se subtiaza pina la evanescenta in desfasurarea spumoasa, aluziva a urmelor de "idei". O epistema in care "sarma", amestecul, fermenteaza sonor (totodata logocentric si descentrat - vedeti oximoronul tinde sa califice cel mai bine pozitia discursiva a acestei noi scolastici), propunind, in ultima instanta o FICTIUNE teoretica. Este poate victoria finala si fara drept de apel a lui Derrida de a oferi posibilitatea unei astfel de scrieri. Si cind te gindesti ca ea se naste din frustrarea derrideana a neputintei de a povesti (frustrare a lui Derrida fata de Joyce, in prima instanta, dar si a lui Deleuze, Baudrillard, Lyotard, si a pletorei deconstructiviste americane, a feminismelor si teoriei culturale totodata). Disparitia prin impotenta a fortei narative a teoriei (pina la urma si Heidegger si Gadamer, pina si Rorty sau Habermas mai "spuneau o poveste") ne condamna la artificiile sinuoase ale noii scolastici. Forta narativa ramine azi doar in tehnica cinematografica (excelenta) a unor Tarantino, Fincher, Danny Boyle, Soderberg sau Guy Ritchie, in jocurile pe calculator (Max Payne, de pilda, e un exemplu foarte bun) si in proza engleza contemporana (de la Rushdie la Margaret Atwood, sau de la Lawrence Norfolk la Graham Swift). Veti fi de acord ca prozatorii romani pur si simplu nu stiu sa spuna o poveste interesanta (sau nu stiu sa o spuna astfel incit sa fie interesanta). Adrian Otoiu e o exceptie fericita, (Cartarescu, deh, devine interesant pentru ca se chinuie al naibii sa para).
Miza momentului actual al culturii ar fi sa recupereze inauntrul teoriei aceasta fascinatie narativa, in loc sa se multumeasca cu conditia de apendice iscusit (din care face parte si textul acesta, primul - daca editorii vor fi de acord - dintr-o serie de "exercitii de apara civila" impotriva logoreei postmoderne). A bon entendeur, salut!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate