M-am trezit suspect de bine dispus pentru o zi de sâmbătă. Am apucat “Un animal mic” de Andrei PENIUC – Pontica 2002, ISBN: 973-9224-64-4 – constatând că: “Textul este o acțiune. Reacționați la: un_animal_mic@yahoo.com”, constatare care m-a satisfăcut pe deplin și m-a făcut să exclam la pereți: etete domnule se reparară literele românești, precum autostrăzile cu subvenție de la Ministerul Culturii și Cultelor!

Cartea, fiind un debut, e numai prima bandă recondiționată a autostrăzii literelor românești. Mecanicul PENIUC nu e fracturist ca alții, dimpotrivă, infracturist sadea, el captează realul în sens lacanian, fără cupuri semantice, dar cu aer hermetizat, după cum spune Marin Mincu, CTC-ist și vașnic priveghetor al lucrării “lucrătorului” nostru. Banda scrisă e așezată în sfertul de jos al paginilor, constant stânga, celelalte trei sferturi defilând albe, goale, mute.

Compostul bătătorit de mecanicul nostru, cu concasorul lui, s-a depus în primele 26 de pagini peste UN ANIMAL MIC, cred că o râmă!, pentru că asta s-a găsit. Animalul a reușit să scrie totuși: “… ce mai faceți voi pe mine aici” (p. 9) … “… în ce fel se poate spune pe românește” (p. 10), cu mărturisirea că el singur s-a adus aici.
În afara unor probleme de respirație, mecanicul o duce bine, comunică, are mișcări accelerate, adevărate modele, de care se simte: “plouat cu propria lui imagine” (sic!), îndreptându-se: “la distrugerile care urmează” (p. 26).

MARENGO (de la șarja lui Kellerman la podul peste Bormida) este o etapă mai accidentată a lucrăturii poetice. Mecanicul a fost nevoit să se îmbrace ceva mai gros, în text apare accidentul “[“, mecanicul începe să semene cu torpilorii, șunctul pleoapelor îi face probleme, aerul începe să facă mușchi peste puterile mecanicului, ceea ce îl face să decreteze “pace absolută” (p. 32). Dacă e pace, orașul e luat de șulfă cu ambele mâini și e fluturat victorios pe “deasupra-nclinat”-ului cap al pacificatorului. Deși problemele de respirație nu încetează, puteți fi fără grijă: “[Se mișchează porțile orașului” (p. 41), iar mecanicul poate spera la încrederea colectivă, nu poate renunța la mustață, stă la pândă cu inima foarte roșie, iar la intrare (intrare care îi suge umerii) simte o vibrație care îi agită organele interne. O sfârșește apoteotic într-un autobuz gol în care, din pricina sperieturii, își cartografiază pe piept o hartă pe care o avea pe spate (am poetizat eu puțin, pentru că mecanicul povestește astea într-un limbaj mai frust, mai transpirat, limbajul fiind “răscreat”, din nevoia de duș, asta apropiindu-l de casă).

Unde, ce să facă și el?
… drege instalația electrică, face LEGÃTURA începând de la p. 51 și “bagă”, în fine, precum Creatorul, lumina. Semnul că intrăm într-o nouă eră este “>” pus în față, semn care ne lămurește că poetul este “destul de întreg” la p. 53, că întâmplările rele au fost niște fleacuri și că are de gând să bage respirația în gura unui copil, într-o clipitură de neon, ba o să-l mai și pună cu fața la perete la p. 59 (după cum v-am mai spus, eu sunt un poet bun și îi înțeleg pe mecanici și configurarea lor calmă, care urmează cursul de la răsăritul de soare până se culcă, pe la p. 63).

În timpul somnului mecanicul are un coșmar, pe care îl denumește SNUFF, pentru că așa era ortografiat într-un raport FBI pe anul 2000, semnul fiind răsschimbat în “<”. Am făcut greșeala să-l scap din vedere, în timpul somnului său, pentru a vedea un buletin de știri CNN, 26 nov. 2001, transcris de mecanic pe o foaie de hârtie lăsată lângă pat. Scăparea asta din vedere a fost fatală pentru: “… Britney Spears, probabil cel mai popular personaj al planetei la ora actuală …” la p. 65, drept pentru care o găsesc laminată în macadamul ultimei porțiuni a autostrăzii poeticii românești. Ce să faci cu o Britney gonflabilă laminată, care nu mai este corespunzătoare furnicăturilor nocturne? Dai drumul îngerilor, lași Internetul să-ți crape capul și pentru că tot nu merge legătura, împreunezi mâinile, te minunezi câte ți-ai putut permite și dai în sfârșit examenul de atrofiere. Îți tai unghiile, mai faci un snuff cu Britney concasata, totul pe Ministry 10/10, iei cutter-ul portocaliu de pe birou – are și birou! - , totul e filmat, crezi că intri într-o poveste cu o chinezoaică, dar îi lași pe amândoi, că le linge proiectorul acidulat tălpile roze. Mecanicul a reușit, totuși să pună câteva triunghiulețe și un patrat, înegrite, drept semne de orientare pe ultima parte a cărții.

Postfață.
Volumul pe care tocmai vi l-am povestit mi-a fost fluturat prin față de trei, patru luni de Matei Ghigiu, dar nu am reușit să îl smulg din mâinile lui până azi-noapte, profitând de faptul că el a ațipit. Am șterpelit cartea, pur și simplu, și, chiar dacă gestul meu și fuga de la locul faptei sunt reprobabile, țin să îi mulțumesc pentru că mi-a oferit o sâmbătă fericită.
De fapt am mai șterpelit încă o carte de la Matei, ceea ce înseamnă că voi avea și o duminică fericită.

Mulțumesc Matei,

Adrian,
15 februarie 2003