poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1433 .



O zi cu Regele Mihai
articol [ ]
de la micul dejun pana la cina

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Secret ]

2007-03-14  |     | 



O zi cu Regele Mihai I
16 Ianuarie 2007
Tiberiu Lovin

Programul Maiestatii Sale incepe la ora 7.00 si se termina aproape de miezul noptii.


Orele de lucru sunt respectate cu strictete, la fel ca si cele de relaxare in mijlocul familiei.

Palatul Elisabeta pare un muzeu in care rarii vizitatori merg pe varfuri pentru a nu trezi istoria. Tablouri vechi, reprezentand regi si regine, medalii de toate formele, vapoare in miniatura, prafuite si cu panzele rupte te insotesc printr-un labirint semi-intunecat pana la etaj. In prima incapere, pe dreapta din capul scarilor, Regele Mihai asteapta sa-i fie servit micul dejun la ora 8.30. Fix. "Evenimentul zilei" a avut ocazia unica de a petrece o zi cu ultimul monarh al Romaniei. Programul Maiestatii Sale incepe la 7.00 si se incheie la 23.30, aproape in fiecare zi, cu aceeasi precizie nemteasca.

8.30 Mic dejun: o cafea In fiecare zi, regele se trezeste intre 7.00-7.30, iar micul dejun ii este servit la 8.30, in salonul cu barne. Un loc extrem de calduros la propriu si la figurat, in care tavanul chiar este traversat de barne. Incarcata cu obiecte de mobilier si de arta, camera aduce a anticariat, dar exista un element care aminteste de secolul in care traim: aparatul de aer conditionat.

Maiestatea Sa prefera ca la micul dejun sa-i fie adus un singur fel: cafeaua cu lapte. In care-si pune singur o pastila cu zaharina. Atat. Aici, timp de un ceas, Maiestatea Sa citeste presa. Doar cea din Romania.
In functie de programul fiecarui membru al Casei Regale, alaturi de Mihai I vin, la acelasi mic dejun lichid, Regina Ana, Principesa Margareta si Principele Radu.
In ziua de 10 ianuarie, atunci cand EVZ a avut prilejul sa o petreaca alaturi de monarh, la dejun si-a facut aparitia Alteta Sa Principele Radu. Ca si cum ar fi fost ceva firesc, acesta i-a turnat si i-a servit cafeaua regelui. Dupa o serie scurta de dizertatii pe tema brandului romanesc si a nemultumirii ca pe bancnotele noastre nu se afla niciun voievod, principele s-a retras.
Avea cu totul alt program, iar timpul i-a ingaduit sa ramana doar un sfert de ceas. Locul sau a fost luat imediat de Principesa Margareta, desemnata de tatal ei succesoare la conducerea Casei Regale.
Principesa a preferat sa manance un sfert dintr-un mar curatat de coaja. "Am cam exagerat de Sarbatori", ne sopteste zambind Alteta Sa Regala, explicand astfel de ce renunta la micul dejun.

"Ne-am casatorit catolic cu ajutorul Printesei Grace"

Imbracat intr-un sacou clasic, cu o cravata din lana 100a, pantaloni drepti si pantofi comozi din piele de reptila. Asa si-a facut aparitia Maiestatea Sa.
Cu pasi usori, dar siguri, regele a venit ferm spre noi, ne-a strans mana, apoi s-a asezat intr-un colt al canapelei galbui, pentru a ne fi mai aproape.

La peste 85 de ani, Mihai I pare mai plin de vigoare decat toti angajatii Casei Regale, iar privirea de albastru-otel este cea care te face sa-ti tii respiratia atunci cand vorbeste.
Dupa prima gura de cafea, regele a condus dialogul spre istorii ingropate in memorie. "Mi-a fost destul de greu dupa ce am fost fortat sa renunt la conducerea Romaniei, pe 30 decembrie 1947. Stiti ca am fost santajat cu lichidarea a peste o mie de studenti daca nu abdic", isi aminteste fostul suveran de plecarea grabita din tara pe 3 ianuarie 1948.
Prefera sa ne povesteasca despre intalnirea cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, pe care a vazut-o prima oara la casatoria Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu ducele de Edinburgh, verii Regelui Mihai.
"Am cerut-o la scurt timp de sotie, dar a acceptat abia in Elvetia, cand eu nu mai eram rege. Apoi ne-am casatorit la Atena, pe 10 iunie, unde ne-a primit calduros Regele Paul al Greciei, singurul care ne-a fost alaturi mereu", continua fostul monarh.
"Pentru ca nu mai eram rege, abia am gasit un loc in care sa ne casatorim. Deodata nu ne mai cunostea nimeni. Ne-am cununat doar in eligia ortodoxa, pentru ca Papa Pius al XII-lea s-a impotrivit unei astfel de casatorii. Nu a acceptat ca vreau sa-mi botez toti copiii in religia ortodoxa, iar eu nu am renuntat. Dupa 20 de ani, am reusit sa ne cununam in religia catolica, cu interventia Printesei Gra-ce Kelly, care a vorbit cu preotul ei, iar acesta cu Papa", ne-a povestit regele, care s-a intristat brusc cand si-a amintit ca toate rudele sale de vita nobila i-au intors spatele dupa ce a renuntat la tron.

Supravietuitor cu ajutorul unei ferme de gaini

Maiestatea Sa a fost obligat sa paraseasca Romania in iarna anului 1948, imediat dupa ce, pe 30 decembrie 1947, a semnat renuntarea la tron. Dupa o scurta sedere la Lausanne, familia regala s-a mutat in Anglia, la Bramshill House, in Hampshire, si la Ayot St. Lawrence, in Hertfordshire. Regele Mihai si Regina Ana nu aveau suficienti bani pentru a se intretine, asa ca au dezvoltat o ferma de pui, cu ajutorul careia au trait decent sase ani.

Nici guvern legionar, dar nici comunist

Regele a preferat sa treaca repede peste aceste aspecte. Intre timp s-au scurs zeci de minute, iar suveranul se uita spre teancul de ziare.
Deasupra se afla "Evenimentul zilei", in care intr-o stire se anunta decesul lui Ion Dinca, considerat "mana de fier" a lui Ceausescu. Maiestatea Sa se abtine de la comentarii, dar pare dispus sa raspunda altor provocari. Chiar si la rugamintea de a rescrie istoria.
"Nu am avut incotro. Am fost santajat, dar asa ne-a fost soarta, iar ea nu putea fi schimbata. Daca ar fi sa aleg intre un guvern legionar si unul comunist... m-as abtine. Nu am fost de acord cu politica niciunuia, dar nu a fost in puterea mea sa fac ceva", a precizat Regele Mihai I, care pentru arestarea maresalului Antonescu a fost medaliat de Stalin, dar si de presedintele SUA, Truman.
PROGRAM DE BIROU



Doua ceasuri intre sute de scrisori

10.30 Dupa micul dejun, regele are in Romania acelasi program: se retrage in biroul de la parter. Acelasi dintotdeauna. Intr-un cadru intim, plin cu fotografii, tablouri, carti, dar si doua masini si un avion in miniatura, Mihai I isi citeste corespondenta la un birou din lemn masiv. Este locul din care Andrei I. Vasinski, adjunctul ministrului de externe al URSS, a plecat trantind usa. Fusese refuzat de rege pentru formarea unui guvern condus de Petru Groza si inlaturarea celui in exercitiu, coordonat de generalul Nicolae Radescu.
"Si acum se mai vede crapatura din perete, facuta de Vasinski cand a trantit usa", rade regele, satisfacut de replica pe care i-a dat-o atunci comunistului.
Propozitia este penultima rostita de suveran inainte de a trece la lectura scrisorilor. A primit 320 numai de Sarbatori. Le raspunde la toate, chiar daca o parte dintre ele sunt cereri pe care nu are cum sa le indeplineasca. "Oamenii imi cer pamant, televizoare, mai multi bani la pensie. Ei cred ca eu am puteri mai mari decat sunt ele de fapt. Poate daca aveam domeniile Coroanei ii ajutam. Acum doar cu medicamente mai pot sa-i sprijin", incheie regele.
Doar la lumina care strabate geamul larg, Maiestatea Sa citeste scrisorile si le raspunde. Nu la masina de scris si nici la un computer sofisticat. Le scrie cu stiloul aflat permanent in buzunarul de la piept.

Pranzul: mereu cu alti oaspeti

Prima oara cand suveranul se opreste din activitatea de birou pentru a lua masa este la ora 12.30. In cazuri exceptionale, masa este servita si la 13.00, doar cand sunt invitati. Mihai I se asaza in capul mesei din sufrageria mica, in care mobila este compusa doar dintr-o masa din lemn masiv, opt scaune, un scrin si un dulap pentru vesela scumpa si tacamurile din argint. De obicei, la pranz vin mereu alti invitati, iar in ziua de 10 ianuarie au aparut, timid, istoricii Marius Oprea si Stejarel Olaru. Cei doi au fost serviti cu un gin de Principele Radu in salonul alb, chiar inainte de a fi asezati la masa regala.
Monarhul a preferat un pahar cu suc de rosii. Eticheta ne-a interzis insa fotografierea pranzului regal. Am putut observa insa pozitia fiecarui mesean. In dreapta si-n stanga regelui au fost asezati invitatii, apoi Altetele Lor Margareta si Radu, iar in fata Regina Ana.
Potrivit unui angajat al Casei Regale, fiecare pranz are o caracteristica: toata lumea mananca foarte putin. De data aceasta, meniul a fost format dintr-o salata de creveti si un piept de pui marinat in sos tomat cu legume asortate. Desertul: salata de fructe. Nu a lipsit de pe masa vinul preferat al Maiestatii Sale: Rai de Murfatlar. Rosu si dulce. Totul a durat fix un ceas. Ca de obicei.

... Bucuresti: "Nu mai recunosc mare lucru din oras. Au fost daramate multe cladiri si au fost construite blocurile
astea urate. Parca ar fi buncare."

... Nostalgie: "Cand sunt in Capitala, imi este dor de atelierul meu auto de la Versoix. Mie nu-mi este teama sa ma murdaresc pe maini."

... Politicieni: "Prefer sa ma abtin, cu toate ca sunt cativa care merita sa fie apreciati."

... Origini: "Am fost de doua-trei ori la castelul din Sigmarigen si am fost impresionat de frumusetea lui si de felul in care a fost pastrat. Dar nicaieri nu este mai bine ca acasa, in Romania."
Biografie

Viata regelui

> 25 octombrie 1921. Mihai I s-a nascut la Sinaia. Este al patrulea rege si ultimul din dinastia Hohenzollner-Sigmaringen.

> 1927. La sase ani, Mihai I a preluat coroana de la tatal sau, Carol al II-lea, conducand Romania sub regenta unui consiliu format din trei persoane timp de trei ani.

> 1940. Dupa ultima plecare a tatalui sau, Mihai I redevine rege

> 30 decembrie 1947. Regele Mihai este obligat de comunisti sa abdice.

> 3 ianuarie 1948. In exil, Maiestatea Sa a locuit sase ani in Anglia, iar resedinta permanenta a fost stabilita la Laussane, in Elvetia. Aici a locuit cu regina Ana, cu care are cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria. Regele are si patru nepoti: Nicolae, Elisabeta Karina, Mihai si Angelica.

> 28 februarie 1997. Mihai I a reprimit pasaportul romanesc. De curand, Majestatea Sa beneficiaza de drepturile fostilor sef de stat.
SOFERUL CU COROANA



Cu regele la volan prin Bucuresti

16.30 Dupa o jumatate de ora de odihna, Regele Mihai I a decis ca este momentul unei iesiri in oras, alaturi de Principesa Margareta. "Mergem la Libraria Carturesti pentru a cumpara cateva carti scrise de Principele Radu. Am ramas fara niciun exemplar", ne-a explicat fiica regelui, care ne-a facut onoarea de a vedea cum se descurca Maiestatea Sa in traficul infernal din Capitala. Putin dezorientat de masina pe care trebuia sa o conduca, Mihai I a verificat fiecare buton dintr-un BMW ce seamana mai mult a avion.
"Eu am un Volvo, dar daca stii sa conduci nu mai conteaza autoturismul. Pare cam complicat. Prea multe butoane", a spus suveranul, dupa care a demarat lin. Principesa s-a jucat verificand functiile masinii, dupa care s-a oprit pentru a nu face cine stie ce nazbatie.
De la poarta Palatului Elisabeta si pana la intersectia din Piata Romana, soferii nu l-au recunoscut pe rege, ba chiar erau sa-l acroseze din prea mult exces de zel la volan. Sigur si calm, Mihai I a evitat ciocnirile si si-a continuat drumul ca orice sofer profesionist. Prima persoana care l-a recunoscut pe traseul pana la librarie a fost Ticu Dumitrescu, aflat intr-un autoturism ce a rulat paralel o perioada. Acesta l-a salutat pe rege si i-a facut semne ca-l va cauta la telefon.

Vrajit de cartile tehnice de la Carturesti

La Libraria Carturesti, suveranul a intrat fara a calca pe covorul rosu, ci doar ca un simplu cititor pasionat. S-a uitat peste cateva carti, iar principesa a cumparat patru exemplare scrise de sotul Altetei Sale Regale, apoi s-au retras la un ceai de fructe. Vizita sa nu a starnit rumoarea asteptata la aparitia unui personaj de asemenea rang. "Am mai fost aici si au un ceai excelent. Si prajiturile sunt la fel", a afirmat (apreciaza) Principesa Margareta, care, din nou, a evitat sa se atinga de delicatese. Clientii nu au fost impresionati, ci pareau preocupati de carti si mai mult de filmarea unei emisiuni culturale, eveniment care avea loc la cativa pasi de Maiestatea Sa. Regele a refuzat ceaiul, dar nu s-a abtinut sa guste din prajituri, dupa care s-a uitat peste cateva tomuri impresionante de carti tehnice.
A revazut astfel o replica a masinii sale care se afla in Elvetia: un jeep Ford din anii ‘40. A fost fascinat de noile autoturisme, dar a renuntat sa cumpere ceva. O parte dintre carti le avea deja in biblioteca personala.

Banc regal

Spre finalul ceaiului, Regele Mihai si-a amintit un banc de pe vremea regimului comunist. "In perioada in care exista un conflict intre URSS si China, doi prieteni au mers la restaurant si au cerut un ceai. Ospatarul i-a privit lung, apoi i-a intrebat: rusesc sau chinezesc. Dupa cateva secunde de ezitare, unul dintre ei a raspuns: mai bine o cafea", a izbucnit regele in ras, aproape sa-i dea lacrimile.
La cina

A invatat sa conduca la Cotroceni


19.00 Pe drumul spre Palatul Elisabeta, regele a povestit cand s-a urcat prima oara la volan, la doar 8 ani, iar masina apartinea Principelui Nicolae. "La Cotroceni am invatat sa conduc. Acolo mi-am facut scoala", a precizat suveranul.
Apoi se stie ca demontarea, ansamblarea si condusul autoturismelor au devenit pasiunile Maiestatii Sale, impreuna cu pilotarea avioanelor. Printre performantele sale se numara reconstructia de la zero a opt jeepuri militare din al Doilea Razboi Mondial.
Mandria colectiei sale de masini vechi este jeepul generalului american George Patton, care a fost primit cadou de la Principele Charles de Luxembourg. Autoturismul nu era in cea mai buna stare tehnica, dar fostul suveran al Romaniei l-a reparat complet, iar acum il pastreaza in garajul de la Versoix.

Cina cu ambasadorul Turciei

Dupa periplul prin oras, Maiestatea Sa a avut o scurta intalnire cu parintele Nectarie, staretul Manastirii "Radu Voda", care a venit sa-i ureze la multi ani si sa-i daruiasca o icoana. A incercat sa-i sarute mana regelui, dar acesta si-a retras-o elegant. La ora 19.00, programul strict a continuat cu primirea ambasadorului Turciei, Ahmet Rifat Okcun, invitatul la cina.
Si Excelenta Sa a venit cu cadouri pentru toata familia regala, dar i-a fost dificil sa le inmaneze initial Altetelor Sale Regale pentru ca Ursus nu l-a agreat din prima clipa. Supranumit "cainele reintoarcerii", Ursus este patrupedul adoptat de Casa Regala dupa ce a fost primita din nou in tara. Dupa ce a latrat de cateva ori, cainele a fost potolit de Principesa Margareta. Un scurt cocktail a precedat cina regala, la care meniul a fost la fel de delicat ca si pranzul. In afara de vesnicul Murfatlar, furnizorul Casei Regale, a fost servita o crema rece de varza cu cartofi, file de somon umplut cu spanac si jeleu de vin rosu, ca desert. Dupa o ora, Regele Mihai s-a retras in camera sa, unde pentru relaxare prefera filmele SF sau politiste, atunci cand nu gaseste ceva interesant pe Discovery Science sau History.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!