O ie românească la 7000 de metri

Smaranda Brăescu


Cum poate un eveniment, în aparență minor, să schimbe viața unui om, ba chiar mai mult, să influențeze istoria...
Evenimentul calificat astfel a fost zborul efectuat la Bârlad în 1912 de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, iar omul al cărui destin a pornit-o pe o cale nouă după acest moment a fost Smaranda Brăescu, rămasă în conștiința noastră ca primul român care a stabilit un record mondial în domeniul aviației, omologat de F.A.I.
Smaranda Brăescu s-a născut la 21 mai 1897 la Hințești (comuna Buciumeni, județul Tecuci). Urmând îndemnurile familiei, ea se pregătește pentru a deveni profesoară de desen, dar evenimentul amintit o face să-și schimbe idealul de viață. Îndrăgostită de zbor, ea se adresează autorităților aviatice din România pentru a fi primită la cursuri de parașutism, dar se lovește de un refuz categric: femeia, după părerea diriguitorilor autorității aviatice de atunci, trebuie să aibă grijă de familie, nu să atace înălțimile. Fără a-și pierde cumpătul, Smaranda părăsește, în 1928, școala de Belle-Arte și se îndreaptă spre Austria, acolo unde auzise ea că s-ar afla o fabrică producătoare de parașute care organizează și cursuri de inițiere în acest sport. Într-adevăr, este primită la firma “Schröder & Co”, care îi oferă și un contract de “essayeur” după obținerea brevetului de parașutist sportiv. În această calitate, românca participă la numeroase meetinguri si demonstrații, efectuând salturi din avion de la diferite altitudini.
Revenită în România, Smaranda Brăescu participă în continuare la manifestări aviatice, cum ar fi meetingul de la 28 octombrie 1928 de la Brașov, prima ocazie pentru un public românesc de a vedea o parașutistă româncă. Nu renunță la marea ei passiune nici după cele două accindente suferite, dintre care cel de la Satu Mare o țintuiește la pat pentru șase luni. De abia refăcută, ea își procură de la Berlin o parașută special concepută pentru salturi de la mare altitudine.
“Înarmată” cu aceasta, Smaranda înaintează o cerere la comandamentul superior al aviației pentru a i se permite să se pregătească în vederea unor salturi de record. După multe insistențe, și cu sprijinul lui Gheorghe Negrescu, avansat între timp pe scara ierarhiei militare, ea obține aprobările necesare și ordinul de a se pregăti împreună cu vestitul aviator Alexandru Papană.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Papană, aviator încercat și cu un spirit sportiv deosebit, înțelege foarte bine aspirațiile tinerei parașutiste și o ajută din tot sufletul. Obiectivul lor era atingerea unui plafon superior celui de 4000 de metri (recordul european al timpului) dar și de 6384 metri (17654 picioare) recordul Americii.
Ziua cea mare este 2 octombroe 1931. O patrulă de trei avioane romănești, având drept cap de formație pe lt. av. Alexandru Papană, iar ca aripi pe cpt. av. Alexandru Gavella, însoțit de lt. av. Iordănescu, delegat al F.A.I., cel care avea sarcina de a superviza eventualul record, și pe cpt. av. Constantin Cosma, pilotul avionului în care se mai afla și medicul militar Victor Emanoil, a decolat de pe Pipera cu misiunea e a bate recordurile mondiale de înălțime la salt cu parașuta pentru femei.
Vegheat de camarazii săi, Papană execută cu finețe misiunea încredințată. Avionul urcă în cercuri largi, câștigând metru după metru. Apoi plafonează (trece la zbor orizontal) la 6ooo de metri. Pilotul ridică mâna pentru a face semnul convenit pasagerei sale și, în aceeași clipă, simte o cabrare ușoară a aparatului, ceea ce însemna că Smaranda a sărit. După câteva secunde, el surprinde momentul deschiderii parașutei, pe care o însoțește, rotindu-se în jurul ei, până la aterizare.
Tăranii care în acea frumoasă zi de octombrie se aflau pe câmp, au urmărit încordați evoluția parașutistei. Coborârea, care a durat 21 de minute și 25 de secunde, s-a încheiat în bune condițiuni lângă gara Sărățuica, nu departe de Slobozia. Smaranda Brăescu a avut nevoie de trei ore pentru a-și reveni din starea provocată de saltul de la 6000 de metri, iar primele ei cuvinte au fost pentru a-și exprima recunoștința față de aviatorii care o ajutaseră.
Aeroclubul României a omologat realizarea Smarandei ca “Record Național absolut”, iar F.A.I., la rândul ei, i-a recunoscut superioritatea, omologându-i “Recordul mondial feminin”.
Cei care înainte o priveau cu neîncredere, au început să aprecieze meritele Smarandei, oferindu-i Virtutea Aeronautică cu Crucea de aur, cea mai importantă decorație a aviației militare române.
Smaranda Brăescu a profitat de acest moment favorabil ei și, evocând și îndemnul președintelui Asociației aviatice americane, Sidney Vyet, de a încerca aducerea în România a cât mai multor recorduri mondiale, menite a face țara noastră cunoscută și apreciată pe plan mondial, solicită și obține aprobarea de a pleca în Statele Unite ale Americii, unde tehnica mai avansată i-ar permite realizarea de noi recorduri.
Primită cu oarecare lipsă de încredere în S.U.A., Smaranda Brăescu, tânăra româncă îmbrăcată în ie, este îndemnată să participe la o serie de meetinguri în California, în ianuarie 1932. De abia după aceea i se permite să se antreneze laa o bază militară de la Sacramento, acolo unde, la 19 mai 1932 decolează pentru un nou record. Ea părăsește avionul la o altitudine (atestată de aparatele de bord) de 6933 metri (22733 picioare), doborând astfel ambele recorduri mondiale precedente: cel feminin, al său, stabilit cu puțin timp înainte în România, de 6000 de metri, dar și cel masculin, de 6628 metri (21733 picioare).
Astfel a devenit Smaranda Brăescu cea mai de seamă parașutistă a lumii, dar și cea mai cunoscută româncă. Și atunci, ca și acum, cei mai buni ambasadori ai României în lume sunt sportivii, cu performanțele lor extraordinare.
După aceeasta reușită tentativă de record, Smaranda a mai rămas un timp în S.U.A. A vizitat mai multe localități unde trăiau comunități de români, fiind primită în triumf de aceștia. Publicațiile americane nu au ratat momentul, publicând în repetate rânduri fotografia româncei și insistând mereu asupra costumului popular pe care ea îl purta ca o dovadă a dragostei de patrie.
Tot în acel timp, ea a făcut și cursuri de pilotaj, cu instructorul cpt. Trunk, la New York, aici obținând brevetul de pilot pentru avioanele de turism la 14 octombrie 1932.
Revenită în țară, în 1933, Smaranda primește o nouă distincție, o baretă la Virtutea aeronautică. În același timp, Octavian Goga, prieten al zburătorilor (să nu uităm relația lui cu Aurel Vlaicu), propune Academiei Române să-i acorde Smarandei Brăescu “Premiul pentru virtute”. Forul științific nu este de acord, considerând probabil ca zborul nu e pentru ei o prioritate, dar chiar faptul că s-a discutat o astfel de posibilitate dovedește, totuși, prețuirea de care se bucura curajoasa româncă.
Ea, însă, mai puțin amatoare de distincții și mai mult dorind să zboare, nu stă degeaba. Obține echivalarea (cu nr. 167) a brevetului american de pilot și, la bordul avionului propriu, un Miles Hawk, întreprinde realizarea unor raiduri aeriene. Astfel, ea traversează Europa în zbor, pornind din Anglia și aterizând în România, sfidând ploaia și ceața, navigând numai instrumental. Cea mai mare realizare a aviatoarei Smaranda Brăescu este raidul București – Roma – Tripoli, un zbor pe deasupra Mării Tironiene și a Mediteranei, pe un traseu dificil, rareori abordat de aviatori bărbați și cu avioane mult mai puternice. Survolarea Mediteranei a avut loc la 19 mai 1936, atrăgând din nou atenția lumii întregi asupra României și a oamenilor ei.
Războiul (al doilea mondial) a obligat-o pe Smaranda să-și pună talentul în slujba patriei. Astfel, alături de alte cunoscute zburătoare, ca Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și altele, ea a pilotat avioane sanitare, cu un aport important la salvarea vieții a numeroși soldați răniți.
După război, odată cu venirea comuniștilor la putere în România, performanțele Smarandei Braescu au fost condamnate la uitare. Mai mult, Securitatea a urmărit-o pentru a fi omis să raporteze despre cunoașterea unr cuiburi de rezistență legionară. Curtea de casație a condamnat-o la 2 ani de pușcărie. Ajutată de prieteni, dar și trădată de fanatici și de proști, ea își schimbă numele și trăiește o vreme ascunsă în casa unor prieteni preoți. Din nefericire, o boală necruțătoare (cancer mamar) o macină și ea își petrece ultimii ani prin spitale, la Iași, Roman și Cluj.
Sufletul ei zboară la 2 februarie 1948 și Smaranda Brăescu este înmormântată în cimitirul central din Cluj sub un nume fals: Maria Popescu.
Din nefericire, nici mormântul ei nu mai există. Locul de veci a fost concesionat în 1970 și Smaranda Brăescu, parașutista care a uimit lumea cu performanțele ei, nu are dreptul la piosul omagiu al urmașilor ei zburători și al admiratorilor din noile generații. Numele și renumele ei nu vor fi, însă, niciodată uitate.

N. B.: Recordul Smarandei Brăescu a rezistat douăzeci de ani. De abia la 8 mai 1951, pe Popești-Leordeni, căpitanul aviator Traian Demetrescu – Popa a izbutit un nou record: salt de la 7250 de metri, cădere liberă 6500 de metri, durata coborârii 104 secunde, păstrând în panoplia aviației române mândria recordului mondial.