Note de lectură
O viață de zburător
După ce de curând a prezentat cititorilor o colecție de texte aparținând unor cunoscuți planoriști (vezi « Fascinația planorismului », Pitești, Ed. Tiparg, 2005), scriitorul și istoricul de aviație Vasile Tudor, el însuși pilot de planor și avion, revine cu un volum dedicat unuia dintre cei mai cunoscuți performeri din domeniul zborului fără motor : inginerul-pilot Mircea Finescu.
Cartea este realizată după același principiu al culegerii de texte, unele scrise chiar de personajul principal , altele, cele mai multe, aparținând celor care l-au cunoscut pe veteranul Mircea Finescu. Având un caracter memorialistic, textele reînvie atmosfera școlilor de pilotaj din perioada interbelică. Sunt evocate întâmplări petrecute la Arad, Cluj, Brașov-Sâmpetru, București sau Craiova. Planoarele, aceste păsări construite de mâna omului (fie ele primitivele SCHULGLEITER, sau mai evoluatele GRUNAU BABY, FOKA, KRAMICH, sau cele de concepție și construcție românească, cum sunt ICAR sau I.S. (Iosif Șilmon)), sunt prezentate ca niște prieteni de nădejde ai piloților, acei oameni neînfricați care, pentru pedestrașul de rând, par niște frumoși nebuni. Zburătorii sunt descriși în carte ca niște persoane cu nimic ieșite din comun, pentru că, din punctul lor de vedere, chiar și o mare performanță ca un zbor de peste zece ore « la undă », sau o altitudine de aproape 12 km, sunt pentru ei lucruri normale, așteptate, dar realizate în urma unei serioase pregătiri.
Întâmplările sunt, din nou subliniez, pentru un nerspecialist, senzaționale. O decolare pentru un zbor de testare a curenților, într-un loc necunoscut ; un zbor de pomină pe deasupra Aradului, eveniment absolut neașteptat pentru locuitorii orașului și care a avut exact efectul scontat, acela de a atrage oamenii spre planorism ; o aterizare pe terenul de fotbal, în pauza unui meci ; o aterizare forțată într-o poieniță, loc de pășune pentru oi, apoi decolarea, în remorcaj de avion, cu evitarea unei linii de curent de înaltă tensiune, performanță considerată imposibilă de conducătorii de zbor, dar realizată « de nevoie « ; un zbor de record de durată, început în toiul nopții și terminat în seara zilei următoare, după o realimentare (a piloților, cu hrană și țigări) în aer, de la un alt planor ; un zbor de record de înălțime, deasupra Bucegilor, în care s-a atins peste 12.000 m, în condiții de temperatură greu de imaginat … și lista nu este completă.
În concluzie, o carte pe care zburătorii o citesc cu drag, simțind senzațiile trăite aievea, iar oamenii de rând o citesc cu jind, invidioși pe norocul unora care au știut să devină stăpâni ai înălțimilor.
MIHAI-ATHANASIE PETRESCU
Membru al ASOCIAÞIEI AVIATORILOR BRAȘOVENI