Sergiu Celibidache s-a născut în 1912, la Roman, în apropiere de Iași, oraș în care s-a ți mutat când tatăl său, Demostene Celibidache a devenit prefect de Iași.
Aici a studiat compoziție și pian, manifestând un interes deosebit pentru muzică, dar deoarece tatăl său îi dorea o carieră politică, a fost îndreptat spre filosofie și matematică. Cei doi au căzut de acord ca muzica să aștepte până după absolvirea Universității de matematică și filosofie din București, tatăl crezând că muzica este numai un capriciu de-al tânărului său fiu. După absolvire, viitorul muzician i-a arătat diploma tatălui său, după care l-a anunțat că va pleca la București pentru a deveni compozitor. Tatăl a fost nemulțumit de alegerea fiului său, iar aceasta a fost ultima întâlnire dintre cei doi. Pe atunci Sergiu Celibidache avea în jur de 20 de ani.
În cele din urmă, a devenit cunoscut ca dirijor de excepție, copozitorul Celibidache rămânând în umbra "vrăjitorului în frac".

Ca dirijor, a avut numeroși studenți, printre care și binecunoscutul dirijor Enrique Garcia Asensio. Prima întâlnire a acestuia cu Sergiu Celibidache a avut loc la Madrid, pe vremea când viitorul discipol era violonist al Orchestrei Naționale a Spaniei. Asensio a asistat la un concert susținut sub bagheta maestrului și, deși a fost impresionat, nu s-a orientat spre o cariera dirijorală. Prima sa experiență ca dirijor a avut loc din întâmplare: Benito Lauret, dirijorul de atunci al orchestrei din care făcea parte, a suferit cu puțin timp înainte de un concert o operație de apendicită. Pentru a nu pierde banii pe care acesta i-ar fi adus membrilor orchestrei, instrumentiștii și-au rugat colegul violonist să îi dirijeze. Lipsit de orice experiență dirijorală anterioară, Asensio a acceptat în cele din urmă această propunere, rezultatul fiind surprinzător. Talentul dirijoral i-a fost recunoscut de întregul public. Nici această întâmplare, însă, nu l-a convins pe tânăr să renunțe la cariera de violonist. Așa că a participat în calitate de interpret la un concurs de vioară. Numai că juriul a acordat premiul altui violonist, pe care Asensio îl considera mai slab pregătit decât el. Această dezamăgire l-a convins să se reorienteze spre o carieră de dirijorat. A început studiile la Munchen, în Germania, în 1960 preferând să studieze în Italia, la Siena, cu maestrul Sergiu Celibidache. A lucrat în acest timp și ca frizer, pentru a se întrține și nu de puține ori a fost chiar frizerul maestrului. Întâlnirea cu Celibidache a reprezentat cel mai important moment din cariera sa de dirijor, Asensio apreciind-o ca fiind " mai importantă decât câștigarea celui mai important premiu de la cea mai mare loterie din lume". Amintirile fostului student despre Celibidache sunt nenumărate, dat fiind faptul că acesta i-a fost apropiat din perioada 1960 până la moartea maestrului din 1996.
Asensio povestește că Celibidache avea obiceiul să cânte anumite măsuri din diferite piese, la diferite tempouri, cu eventuale improvizații, provocându-i pe cei din jur să recunoască măsura cântată. Dintre toți, numai Asensio reușea să găsească măsura.
Din punctul de vedere al maestrului, instrumentul perfect din punctul de vedere al expresivității era vocea umană prin faptul că pe notele grave, intensitatea sunetelor era scăzută, iar pe cele înalte- mai mare, ceea ce oferea tensiunea specifică fiecărei piese în funcție de materialul sonor folosit. Cea mai importantă moștenire a dirijorului Asensio de la maestrul Sergiu Celibidache este dragostea pentru muzică. Celibidache nu cerea bani studenților pe care îi avea, deoarece făcea totul din pasiune, mai susține Asensio, care de altfel procedează în același mod din aceeași dragoste pentru muzică. În 1973, discipolul i-a devenit asistent, la Bologna.
"Muzica nu este repetiție, pentru că ea necesită timp. Iar timpul nu se repetă", crede Asensio observându-se asemănarea cu concepția lui Celibidache despre muzică: orice interpretare este diferită. Muzica într-adevăr nu se repetă. Pentru că repetiția duce la mecanizare și la pierderea trăirii autentice. Acesta este unul din motivele pentru care Sergiu Celibidache era cu totul împotriva înregistrărilor. Un alt motiv era că înregistrării îi lipsea dimensiunea spațială a sunetului, dimensiune dată în condiții de concert de proprietățile acustice ale sălii în care avea loc concertul propriu-zis. Într-o zi, fiul maestrului, Serge Ioan Celibidache, i-a adus acestuia o înregistrare cu o orchestră și i-a cerut maestrului să își spună părerea. Nu i-a plăcut înregistrarea, considerând interpretarea mult prea lentă. A rămas surprins când a aflat că cel care dirija acea orchestră era chiar el, această experiență confirmându-i temerile.
Muzica era destinată să fie experiență de moment, o trăire cu intensitate a clipei propriu-zise, nu o fotografie a unei trăiri, așa cum era înregistrarea.
Și ca o aplicație a acestei concepții, când avea timp liber, Sergiu Celibidache se așeza la pian și improviza. Păstrase acest obicei încă de mic, pe când studia pianul. Profesoara de pian nu era prea interesată de ce făcea micul Celibidache la pian, așa că acesta, când se plictisea, improviza pe temele pe care le studia, iar profesoara nu remarca nimic, ceea ce îl încuraja pe copil să exploreze și mai mult.
Improviza și jazz, muzică pe care o admira pentru libertatea pe care i-o oferea la interpretare. Nu asculta jazz, dar cânta cu placere, pentru că improvizația în sine era o manifestare a trăirii autentice a clipei. A și făcut parte într-o vreme dintr-o formație de jazz care cânta la "Bolta rece". Se spune că era cel mai ciudat membru al grupului muzical, deoarece în timp ce improviza la pian citea de obicei câte o carte.


A murit în anul 1996, lăsând pe lângă o moștenire spirituală foarte valoroasă, imaginea unui om care a trăit pentru muzică, un exemplu pentru cei care încă nu îndrăznesc să se dedice complet acestei arte. Unul dintre puținele regrete ale maestrului a fost că fiul său a ales regia în locul muzicii, acest fapt reprezentând o dovadă directă a împlinirii pe care i-a
adus-o muzica.
Compozitorul Sergiu Celibidache va sta în umbra dirijorului până când cineva îl va descoperi. Interesant este faptul că el a refuzat să își cânte propriile compoziții în public, pentru că din punctul lui de vedere, valoarea lucrărilor sale trebuie descoperită și evaluată de o conștiință muzicală obiectivă.

Numai că din păcate unele dintre lucrările sale sunt scrise codificat, iar codul nu e cunoscut. Așa că nu se știe dacă se va reuși vreodată interpretarea operei sale.

Acesta este Sergiu Celibidache pe care l-am cunoscut în primele două zile ale festivalului care îi poartă numele, aflat la cea de-a treia ediție, la Iași, în perioada 7-14 octombrie, celelalte două având loc la Munchen, în 2002 și în 2004, orașul a cărui orchestră s-a aflat sub bagheta sa începând cu anul 1979, orchestră căreia i s-a dedicat de atunci în întregime. Sub titlul "Sergiu Celibidache, din nou acasă", festivalul și-a propus ca la aniversarea a 10 ani de la dispariția sa, Iașiul să își amintească de el, să se apropie mai mult de el și să încerce să îl cunoască. Deschiderea festivalului a fost marcată de concertul susținut pe 7 octombrie, în sala Ion Baciu a Filarmonicii de Stat Moldova, sub bagheta discipolului său, Enrique Garcia Asensio, invitat din Spania. Pentru realizarea acestui festival și-au dat mâna Fundația "Sergiu Celibidache", din Munchen, Universitatea de "Arte George Enescu" din Iași, Casa de Cultura a Municipiului Iași "Mihai Ursachi" și Filarmonica de Stat Moldova. Duminică, 8 octombrie, la ora 10, în sala "Symposion" a Universității de Arte "George Enescu", în cadrul unui simpozion cu titlul "Grădina lui Celibidachi" publicul a avut ocazia de a vorbi cu cei care l-au cunoscut: fiului maestrului, regizorul Serge Ioan Celibidache, dirijorul Enrique Garcia Asensio, Mark Mast, Irina Hasnas, Viorel Munteanu, Alex Vasiliu, Liliana Gherman, din poveștile cărora s-a conturat imaginea omului Sergiu Celibidache .

Din calendarul festivalului mai fac parte următoarele manifestări:

*Luni, 9 octombrie 2006, ora 14
Cursuri de interpretare – dirijat orchestra
Sala „Gavriil Musicescu” a Filarmonicii
Enrique Garcia Asensio, Spania
Orchestra Universitatii de Arte „G. Enescu” Iasi

*Marti, 10 octombrie 2006, ora 12
Conferinta de presa
Sala „Gavriil Musicescu” a Filarmonicii

*Marti, 10 octombrie 2006, ora 14
Cursuri de interpretare – dirijat orchestra
Sala „Gavriil Musicescu” a Filarmonicii
Enrique Garcia Asensio, Spania
Orchestra Universitatii de Arte „G. Enescu” Iasi

*Marti, 10 octombrie 2006, ora 17
Prezentare de film, Sala „Symposion” a Universitatii de Arte „George Enescu” Iasi, „Gradina lui Celibidache”, producator Serge Ioan Celebidachi

*Miercuri, 11 octombrie 2006, ora 14
Cursuri de interpretare – dirijat orchestra
Sala „Gavriil Musicescu” a Filarmonicii
Enrique Garcia Asensio, Spania
Orchestra Universitatii de Arte „G. Enescu” Iasi

*Miercuri, 11 octombrie 2006, ora 20
Clubul Cinefililor
Casa de Cultura „Mihai Ursachi” a Municipiului Iasi (Parcul Copou)
Prezentare de film „Gradina lui Celibidache”, producator Serge Ioan Celebidachi

*Joi, 12 octombrie 2006, ora 19
Concert cameral
Sala de Concerte „Ion Baciu” a Filarmonicii
Cvartetul Voces
si
Cvartetul Ad libitum

*Vineri, 13 octombrie 2006, ora 19
Concert simfonic
Sala de Concerte „Ion Baciu” a Filarmonicii
Orchestra simfonica
Dirijor Mark Mast, Germania
Recitator: Octavian Jighirgiu

*Sambata, 14 octombrie 2006, ora 18
Concert coral religios
Catedrala Mitropolitana din Iasi
Corul Academic „Gavriil Musicescu”
Dirijor Doru Morariu
Program de muzica religioasa ortodoxa

Inchiderea Festivalului.

Pe viitor, s-a anunțat organizarea concursului pentru tineri dirijori "Sergiu Celibidache" la Iași, încercarea realizării unei traduceri a lucrării "Fenomenologia Muzicală" de Sergiu Celibidache și acordarea bursei "Sergiu Celibidache" pentru cel mai merituos student al Universității de Arte "George Enescu" , în domeniul muzică.
Acest festival este nici mai mult nici mai puțin decât o invitație de a-l cunoaște pe Sergiu Celibidache, de a căuta un răspuns la întrebarea care este moștenirea lui și dacă pasiunea sa pentru muzică a meritat într-adevăr sacrificiile făcute.