poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-15 | |
Nu știu din ce pricină, de obicei, pe 15 ianuarie,
cam pe la prînz, mi se face foame. Am idei care mă pun uneori și pe mine pe gînduri. Ieri, de exemplu, mi-a trecut prin minte să-i fac o farsă președintei Trustului de Presă Marilena Barață, dar o farsă în așa fel încît să nu mă ia la palme, nici să mă dea cu capul de grindă. Am sunat-o pe mobil și i-am spus așa: Șefa, ce program aveți după-amiază, că uitați, avem o invitație la masă la ziua cuiva? - (Doamna Mari a făcut o pauză și n-a sărit la mine, fiindcă știe că nu am obiceiul să mă țin tot timpul de trăsnăi și că mai fac și lucruri serioase. Mi-a răspuns sec): Hai, mă Sile, tu vrei să mă inviți la ziua domnului Mihai Eminescu? (Oarecum trist că nu mi-a ținut figura, i-am mărturisit că mi-a venit așa, dintr-o dată, să întreb lumea, mai ales pe cea din presă, ce curiozitate, ce întrebare i-ar fi adresat domnului Mihai Eminescu, azi 15 ianuarie 2009, presupunînd firește că marele poet era în trecere printre noi. Și iată și răspunsurile, care mai de care mai interesante, mai simple, mai curate. Începem să le anunțăm într-o ordine absolut întîmplătoare). Andreea Enescu, Curierul zilei: „L-aș întreba ce părere are despre lumea în care trăim“. Cristina Munteanu, Antena 1 Pitești: „Aș fi curioasă să aflu mai multe despre relația atît de controversată cu Veronica Micle. Adică, nebunul și regina. Ce au găsit unul la celălalt?“ Călin Popescu, Curierul zilei: „Întîi l-aș întreba pe redactorul meu șef ce anume vrea să afle. Dar totuși, aș fi curios să aflu cum comentează ce s-a scris pînă acum despre el“ Lucian Gheorghiu, Cotidianul: „Dacă trebuie schimbată Constituția României actuală sau nu?“ Marius Duinea, Curierul zilei: „Nu știu, mă Sile, nu-mi stă capul la poezii, ca ție“. Roxana Roseti, editor Jurnalul Național: „Domnule Mihai Eminescu, spuneți-mi vă rog, ce mai înseamnă în ziua de azi pentru dvs. iubirea?“ Gabriel Grigore, redactor-șef Jurnal de Argeș: „Avînd în vedere că Mihai Eminescu a fost și ziarist, unul dintre cei mai mari, l-aș întreba dacă România are vreo șansă să fie condusă vreodată de o clasă politică onestă și capabilă“ Valentin Leahu, Atac: „Ce te legeni, codrule? Astăzi am scris despre el. Deci, m-am întîlnit cu el...“ Constantin Neguț, manager Curierul zilei: „L-aș fi întrebat cîte neveste și cîți copii ar fi vrut să aibă“ Emilian Zanfir, redactor-șef Top: „Dragă colega, jocul pe care îl propui e incitant, dar duce la rațio-namente dureroase. Dacă Eminescu ar apărea în viață, printre noi, probabil s-ar sinucide la scurt timp după ce ar primi propuneri să scrie versuri pentru manele sau după ce va fi invitat la emisiuni TV, ca să-și dea cu presupusul despre dispariția Elodiei. Sau, și mai probabil, ar fi sfîșiat de viu de urmașii lui, scriitorimea neagră la mațe de astăzi. Eu unul, oricît aș fi de tentat ca ziarist să-l întreb ceva, aș rămîne mut. Sau poate m-aș închina la trecerea lui, așa cum te închini cum trece pe lîngă tine o raclă cu moaște sfinte“ Andreea Dumbrăvescu, consilier editor Curierul zilei: „Mie mi-e teamă că s-ar răscoli în mormînt, dacă ar vedea cîți poeți răsar peste noapte și-și publică aberațiile“ Mihai Golescu, director ziarul Argeșul: „Eram curios să știu dacă era mai bine pe vremea lui sau în vremea noastră. Că el, Mihai Eminescu, și așa le-a trăit pe toate. Toate momentele societății. A lucrat la un ziar care se numea Foaia vitelor de pripas. Își plîngea această soartă de gazetar al efemerului, efemer care dura o zi. Dar el a avut șansa să treacă dincolo în eternitate cu poezia lui. Plecăciuni infinite!“ Anișoara Ștefan, Curierul zilei: „L-aș fi întrebat dacă a fost membru, într-adevăr, al unei societăți secrete“. George Stanca, publicist: „L-aș fi pupat ca și cînd l-aș fi văzut pe Nichita. I-aș fi comunicat faptul că în lipsa lui de acasă, a lui Nichita, niște nenorociți au tăiat plopul Gică, pentru a face în loc o ghenă de gunoi. A ieșit o ghenă superbă. F..... le muma-n cur!“ Jean Dumitrașcu, fost ziarist la Argeșul: „Cum sînt un tip pragmatic, i-aș oferi lui Eminescu mai întîi de toate, conducerea revistei de cultură Argeș și a Informației Piteștiului. I-aș face rost, cu ajutorul lui Tudor Pendiuc de o locuință, că nu a avut niciodată“. Marilena Barață, președinte Trust de Presă Curierul zilei: „Sînt multe, sînt mii de întrebări. Dar, așa pe scurt, cum vrei tu în momentul ăsta, l-aș fi întrebat dacă relația lui cu Maiorescu a fost una de prietenie. Dacă azi ar mai accepta să fie tratat de un medic precum Șuțu. I-aș spune că filozofia Cătălinei a dăinuit și mai dăinuie, probabil, sute de ani. Și m-ar mai fi interesat ce-ar fi urmat dincolo de cei 39 de ani, fiindcă un bărbat se maturizează abia de la 40 de ani“. Dragi confrați sondajul apare azi 16 ianuarie în rubrica pe care o semnez în Curierul Zilei, Cu praștia-n vrăbii Cred că și dumneavoastră ați fi dorit probabil să-l întrebați ceva pe domnul acesta numit Mihai Eminescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate