Unul dintre cei mai mari autori de ficțiune din lume, Stephen King reușește de fiecare dată să-și fascineze cititorii, oferindu-le motive pentru a reveni la paginile sale. În “salem’s lot”, stilul inconfundabil al lui King iese în evidență încă de la prima pagină, transformând cartea într-o frescă a întunericului. Valorificând mitul vampirilor, Stephen King transformă creaturile în adevărați arhangheli ai întunericului, oferind mostre de acțiune antrenantă și reușind să împletească violența cu eleganța. Crimele pot fi justificate de istorie, moartea devine o salvare căutată, iar siluetele care așteaptă în fața geamurilor exercită o putere imposibil de înțeles. Este îndeajuns să zâmbim și lumea noastră se va transforma.
Stephen King își suprinde cititorii printr-o poveste complexă, oferindu-ne detalii luxuriante și reușind să păstreze tensiunea la un nivel înalt pe tot parcursul cărții. Descoperi cugetări profunde, sângele este pretutindeni, iar îmbinarea dintre reflecție și acțiune oferă peisajul necesar unei povești halucinante. Noaptea se lasă încet, siluetele se scurg pe străzile goale. Nu trebuie decât să rămâi în scaunul tău, să deschizi cartea și să descoperi o altă realitate. Vampirul este chiar în fața ta: ”Până la ora șapte, panoplia de culori de la orizont se îngustează, devenind o dungă portocalie care chinuie dureros zarea în apus, de parcă niște focuri uriașe de furnale au fost zăgăzuite dincolo de marginile lumii. La est au răsărit deja stelele. Strălucesc continuu, ca diamantele neșlefuite. În această perioadă a anului nu există nicio urmă de îndurare în ele, nicio urmă de alinare pentru îndrăgostiți. Strălucesc cu o minunată indiferență. Și în jurul lor bestialitatea nopții se ridică cu aripi tenebroase. A venit ceasul vampirului.”
Reușind să evite clișeele specifice genului horror, Stephen King stabilește prin “salem’s lot” un punct de plecare. Violența împinsă până aproape de iubire și perspectiva sumbră au eliberat tema de tabuuri, reușind să inducă romanului veridicitate. Nimic nu pare imposibil, pentru că personajele centrale nu sunt construite pe baza arhetipului erou absolut. Există îndoială, există teamă, victoria în final nu este decât speranță. Fără să încerce să construiască simboluri strălucitoare, King redă cu realism o luptă fascinantă între întuneric și lumină, între viață și moarte. Finalul nu există, ca de altfel în majoritatea cărților lui King, iar misterul va continua să ne marcheze viața.
Fără să prezinte cititorilor exclusiv monștrii sângeroși și fără să abordeze acțiunea din perspectiva unor efecte speciale complexe, Stephen King reușește să impresioneze prin atmosferă și ritm. Pătrunzi într-o lume nefamiliară fără să primești ajutor, trebuie să înțelegi singur, treptat, aidoma personajelor. King nu dezvăluie, ci ne lasă să intuim finalul, să ghicim următoarea mișcare. Tremuri uitându-te peste umăr, tragi obloanele înaine să adormi, pentru că romanul pare viu și plauzibil. Cititorul pătrunde în carte și se descoperă pe sine, cu toate temerile specifice. Niciodată nu vom putea lupta împotriva întunericului, pentru că frica paralizează. Atunci, liniștea devine grea, iar copiii înseamnă mult mai mult: “Un geamăt îi răscoli sufletul și își acoperi fața cu mâinile. Nu pot. Mi-e frică. Nu ar fi fost în stare să se ridice nici dacă ar fi văzut cum se mișcă clanța de alamă a propriei uși. Era paralizat de teamă și își dorea din răsputeri să poată da timpul înapoi și să nu se fi dus la barul lui Dell în seara aceea. Mi-e frică. Și în liniștea îngrozitor de grea care copleșise casa, în timp ce stătea neputincios pe pat, ținându-și fața în palme, auzi râsul subțire, dulce și înfiorător de rău al unui copil... apoi sunetele care întovărășeau suptul.”
Stilul este baroc, multitudinea de detalii îl absoarbe pe cititor și îl integrează în poveste. Simți că ești acolo, că suferi pentru fiecare personaj. Nu poți evita teama, nu poți renunța la emoții. Poveștile lui Stephen King, aidoma unor filme bine realizate, te fac să uiți de propria existență, împingându-te într-un catharsys emoțional care înseamnă până la urmă calitate. Poți trăi prin intermediul unui vampir, poți descoperi o lume ascunsă, a cărei existență părea imposibilă. Deasupra noastră stă întotdeauna o casă întunecată, spre care se îndreaptă toate privirile. În locul legendei spânzurate poate sta însă orice altceva. Realitatea depinde doar de propriile noastre emoții...
Concentrându-se asupra poveștii de fundal, Stephen King aduce în prim plan personajele, realizând profile psihologice amănunțite. Eșecul este explicat printr-o filosofie de viață defectuoasă, iar tarele fiecărui personaj apar exact în momentele decisive. Nu putem să evadăm din noi înșine, chiar dacă uneori încercăm să o facem. Stephen King, prin intermediul unei epopei sângeroase a vampirilor, reușește să vorbească despre oameni și despre temerile lor. Chiar și nemuritorii pot fi învinși, chiar și întunericul poate fi acceptat. Dar doar de un copil. Diferențele sunt foarte mari: ”Nu există terapie de grup sau servicii psihiatrice sau de asistență socială pentru copilul care trebuie să se confrunte în fiecare noapte cu lucrul acela ascuns sub pat sau în pivniță, lucrul acela care aruncă priviri lacome și face tumbe și te amenință de acolo unde ochii adulților nu pot ajunge. Noapte de noapte trebuie să porți aceeași bătălie solitară și unicul tratament împotriva ei este osificarea imaginației. Și această stare se numește maturitate. Aceste gânduri îi trecură prin cap scrijelite într-un soi de stenografie mentală. Noaptea trecută Matt Burke fusese nevoit să se confrunte cu același lucru din tărâmul întunericului și suferise un atac de cord din cauza fricii; acum Mark Petrie avusese parte de aceeași experiență și, numai zece minute mai târziu, stătea cuminte în poala somnului, strângând ușor în mâna dreaptă crucea din plastic, așa cum un bebeluș strânge o jucărie. Aceasta este diferența dintre bărbați și băieți.”
Din punct de vedere tehnic, Stephen King este aproape ireproșabil. Fără să alunece în desuet, el oferă elemente de interes, atrăgându-l pe cititor. Cartea mustește de erotism, deși nu există nicio șcenă sexuală. Imaginile reușesc să sugereze însă o tensiune imensă, pe care fiecare cititor o poate percepe, fie în vârful țărușului care se înfige între sâni, fie în privirea de gheață a copilului care se năpustește spre gâtul alb. Fără să folosească violența în mod excesiv, King te înfricoșează. Nu vei descoperi brutalitate împinsă la extrem decât foarte rar, nu vei descoperi mutilări gratuite. Atmosfera însă te va ameți, îți va dezvălui o lume din care nu există scăpare. Vampirii sunt, până la urmă, o parte din noi.
Perspectiva narativă este unul dintre cele mai importante elemente ale romanului. Stephen King alege confortul unui narator omniscient, reușind să controleze acțiunea, fără a lăsa însă această impresie. Nimic nu pare forțat, fiecare element își găsește locul în mozaic. Personajele acționează coerent, însă nu previzibil. Autorul insistă pe puterea credinței, care poate transforma o simplă cruce de plastic într-o armă redutabilă. Fără să dea impresia unui bigotism nociv, King reușește să regizeze o înfruntare a principiilor, un conflict între bine și rău.
Psihologia personajelor este foarte importantă pentru acțiune. Niciun gest nu rămâne fără argumente, nicio mișcare nu este în van. Tragedia personală este dublată de suferința celorlalți, augumentând senzațiile și transformând cartea într-o adevărată litanie. Oamenii mor, dar oamenii găsesc în același timp puterea să lupte. Speranța apare în final, când cei doi protagoniști înțeleg că trebuie să vâneze pentru a putea să trăiască mai departe. Focul purificator se dezlănțuie, ajutat de vântul de vest. Tulburătoare, imaginea din final descrie o lume în transformare. Soarele privește înapoi, descoperind sicriele. Iar vântul începe să șuiere, parcă pentru a purta mai departe legenda: ”Aruncă țigara aprinsă într-un maldăr de frunze vechi și uscate. O panglică albă de fum se ridică tremurătoare lângă tufele verzi de ienupăr și apoi fu smulsă de vânt. La vreo șapte metri depărtare, în direcția vântului, se afla o grămadă de copaci obosiți. Fascinați, transfigurați, urmăriră fumul. Se îngroșă. Apăru limba unei flăcări. Se auzi o pocnitură când se aprinseră și tufele uscate și ramurile căzute.
- În noaptea asta nu vor mai hăitui oi și nu vor mai vizita ferme, șopti Ben. În noaptea asta vor fi puși pe goană, iar mâine...
- Tu și cu mine, spuse Mark și strânse pumnii. Chipul nu îi mai era palid; obrajii i se îmbujoraseră. Ochii îi aruncau fulgere.
Se întoarseră la mașină și plecară de acolo. În luminișul cel mic, de unde se puteau vedea liniile de înaltă tensiune, focul din tufișuri începu să ardă mai puternic, întețit de vântul de toamnă care bătea dinspre vest.”
“salem’s lot” este unul dintre cele mai bune romane despre vampiri scrise vreodată. Fără să folosească exacerbarea unei violențe sterile și fără să contureze o imagine apocaliptică, Stephen King ne convinge de veridicitatea trăirilor din carte, oferindu-ne o călătorie fascinantă în lumea morților vii. Suferință, iubire, sânge, toate pot fi descoperite în Jerusalem’s Lot. Un oraș hipnotizant, străjuit de silueta unei case întunecate. Ora vampirilor este aici. Iar zâmbetele din noapte îi pot atrage chiar și pe cei mai puternici. Trebuie doar să ne urmăm instinctul...






Bibliografie

Stephen King – salem’s lot – Nemira – 2007