Ian McEwan este unul dintre cei mai apreciați scriitori britanici. Cărțile sale se bucură de succes la public și reușesc în același timp să impresioneze criticii și să-i aducă premii importante. Recunoscut pentru stilul său axat asupra detaliilor, el reușește să fascineze milioane de cititori, transformând evenimente aparent banale în puncte de plecare pentru epopei halucinante. Granița dintre realitate și ficțiune se topește, totul este posibil cu toate că nimic nu rămâne la voia întâmplării. Descoperim o lume creionată cu precizie milimetrică în care însă ne simțim liberi. McEwan construiește autenticitate, fără să își aroge meritele unui demiurg. Personajele ne apar libere, deciziile sunt consecințe firești. Nu există forță brută, ci subtilitate, nu există focuri de artificii, ci explozii tăcute. Construind o proză bazată pe jocul contrastelor, autorul britanic ilustrează adevărate monumente ale exacerbării. Vei fi înspăimântat, vei privi în urma ta cu teamă, te vei înduioșa în fața iubirii, vei descoperi istorie, vei înțelege mai mult decât ai crezut vreodată că este posibil. Cărțile sunt adevărate călătorii, iar autorul te lasă singur, să alegi și să decizi, fără pârghii ajutătoare.
Stilul lui McEwan este inconfundabil. Personajele sale sunt oameni simpli, de multe ori banali, care însă patinează la granița dintre real și absurd. Plecând de la activități simple, scriitorul ilustrează alegeri, drumuri pe care putem sau nu să le înțelegem. Moartea sau viața, succesul sau dezastrul, iată câteva dintre opțiunile cu care McEwan jonglează. Nu există certitudini, orice este posibil. Autorul ne oferă perspective largi, tablouri în care fiecare pată de culoare înseamnă ceva. Nu vom putea să cuprindem totul într-o privire, însă elementele pe care le vom vedea ne vor impresiona mai mult ca sigur. Posibilitățile sunt nelimitate, iar cititorul le observă pe toate. Nimic nu este ascuns în spatele iluziilor, totul poate fi transformat în realitate: “Stau de mult la fereastră, simțind cum valurile de oboseală îmi alungă bruma de putere rămasă în trup. Podeaua parcă mi se ondulează sub picioare. Am urmărit cum lumina zorilor scoate din beznă parcul și podurile de pe lacul dispărut. Am privit aleea lungă și îngustă pe care l-au dus polițiștii pe Robbie în ceața albă. Îmi place să cred că faptul că-mi las eroii să trăiască și să fie împreună în final nu înseamnă slăbiciune sau fugă de răspundere, ci un ultim act de dăruire, o luare de poziție împotriva uitării și disperării. Le-am dat fericire, dar n-am fost atât de egocentrică încât să-i fac să mă și ierte. Nu chiar, nu încă. Dacă aș avea puterea vrăjitorească să-i oblig să participe la aniversarea mea… Robbie și Cecilia, încă vii, încă îndrăgostiți, așezați unul lângă celălalt în bibliotecă, zâmbind în timp ce asistă la reprezentația cu “Suferințele Arabellei”. Nu este imposibil. Dar acum trebuie să dorm.” (Ispășire)
Cărțile lui McEwan surprind de fiecare dată. Deși cititorii așteaptă cu înfrigurare următorul volum și fac presupuneri, sunt întotdeauna surprinși. Câteva amănunte ieșite din comun și întreaga lucrare se transformă în altceva, câteva trimiteri actuale și miza devine dintr-o dată alta. Marii autori nu se tem de subiectele controversate, iar cărțile scriitorului britanic ne dovedesc din plin asta. El nu a evitat niciodată temele profunde, nu s-a temut de scenele sexuale, reușind să convingă de fiecare dată. Poveștile lui apar reale, tensionate, complexe, iar cititorul descoperă o psihologie fină, pe care o poate aplica.
Stilul este inconfundabil. Trecutul personajelor este foarte bine definit de McEwan, care insistă pe reminiscențe. Evenimentele tulburătoare ale trecutului marchează în mod inevitabil prezentul, dezvăluind fațete ascunse ale naturii umane. Fără să fugă de gândurile lor, personajele acționează bazându-se pe impulsuri primare, care reușesc prin forța lor să le determine viața. Proza este aidoma unui joc perpetuu, în care șansele se schimbă la fiecare mișcare. Asistăm fascinați la o plimbare pe coardă deasupra abisului și, deși avem impresia că prăbușirea este iminentă, ajungem de fiecare dată la final să răsuflăm ușurați.
O caracteristică foarte apreciată a stilului la McEwan este acumularea tensiunii. Evenimentele se precipită, însă nu haotic. Totul este ordonat cu grijă, pentru a se integra într-un mecanism complex. Cititorul este introdus gradat în această lume, este lăsat să descopere singur elementele definitorii. Ceva se întâmplă, apoi încă ceva și încă ceva... Aparent fără legătură între ele, evenimentele își găsesc până la urmă loc într-un păienjeniș complex, dezvăluind legături aproape imposibile. Pshihologia nu este pentru McEwan o certitudini, ci un întreg lanț de probleme nerezolvate. Niciodată nu poți să fii sigur de nimic, pentru că niciodată nu poți să știi ce se întâmplă cu adevărat în mintea celor din jurul tău.
Relațiile interpersonale sunt foarte importante în cărțile autorului britanic. El insistă mult pe impactul pe care îl au cei din jurul tău asupra deciziilor pe care le ei. Niciodată nu vei reuși să ignori sistemul din care faci parte, pentru că acesta, inerent, îți determină orice mișcare. Iubești, urăști, admiri, desconsideri, minți, atingi, într-un cuvânt, interacționezi. Lumea creată de McEwan nu diferă de lumea reală. Acolo însă, în cărți, lucrurile par să se petreacă mai repede, obstacolele pot fi depășite. Aici este tot farmecul, pentru că senzațiile transmise merită orice efort. Cititorul este invitat să viseze, iar apropierea pare un simplu joc. Chiar și între frați iubirea se poate materializa, regulile nu mai există: ”Am continuat să sporovăim în șoaptă până când unul dintre noi a zis: Șșșș! Am vorbit despre cum îmi sărbătorisem ziua lângă patul mamei și despre cum stătuse Julie în mâini. Am pus-o să mai facă o dată. A dat un șut câtorva haine care-i stăteau în cale și s-a sprijinit în mâini. Picioarele ei bronzate se înălțau drepte în aer, vibrând ușor, și, când a terminat, Sue și cu mine am aplaudat încet. Zgomotul a două sau trei mașini trăgând în fața casei, ușile trântite și pașii grăbiți ai câtorva oameni pe aleea din față l-au trezit pe Tom. Printr-o crăpătură a draperiei, o lumină albastră rotitoare dansa pe perete. Tom s-a ridicat și s-a uitat la ea, clipind din ochi. Ne-am strâns în jurul țarcului, iar Julie s-a aplecat și l-a sărutat.
- Ei, a spus, ce somnic dulce!” (Grădina de ciment)
Descrierile minuțioase potențează acțiunea. Aceasta este redată sub forma unor izbucniri bruște, aparent fără relevanță. Acumularea se face metodic, cititorul este afundat din ce în ce mai mult în hățiș. El nu se mai așteaptă la nimic, se împacă cu redundanța, până când dintr-o dată un element exterior intervine cu brutalitate și îl trezește din reverie. Cărțile lui McEwan nu te lasă indiferent. Nu poți citi fără să simți chiar tu emoțiile personajelor, nu poți trece prin acest univers nepăsător. Autorul britanic nu îi lasă pe cititori să se complacă în postura de simpli observatori, îi provoacă, îi face să trăiască la intensitate maximă fiecare pagină.
Stilul este direct, actual. Fondul de cuvinte folosit este familiar. Personajele lui McEwan nu încearcă să epateze. Viețile lor sunt viețile noastre, ne putem regăsi aproape în fiecare gest banal. Soldați, scriitori de succes, neurochirurgi, toate par ocupații simple. Dacă iubim ceea ce facem, o vom face cu zâmbetul pe buze și vom reuși să lăsăm ceva cu adevărat important în urma noastră. Cărțile vorbesc despre dragoste de viață, despre o existență a contrariilor de care trebuie să învățăm să ne bucurăm. Suntem liberi să alegem orice opțiune, suntem liberi să fim noi înșine.
Subiectele alese sunt momente importante ale lumii contemporane. McEwan face referiri la multe dintre simbolurile actuale, neuitând însă clipele memorabile ale trecutului. Al doilea război mondial, războiul rece, atentatele de la 11 septembrie, toate sunt valorificate în cărțile sale. Cititorul descoperă referințe inedite, poate merge mai departe, poate alege să afle mai mult, sau se poate mulțumi cu ceea ce îi oferă prezentul. Meditațiile filosofice ale autorului sunt impresionante, reușesc să incite prin alăturări inedite și prin concluzii ciudate. Nu e ușor să interpretezi în alte și alte variante, însă autorul reușește să o facă, impunându-se ca un gânditor complex al prezentului.
Brutalitatea este un element important în cărțile lui McEwan. Alături de sex și de o filosofie surprinzătoare de viață, brutalitatea îi atrage pe cititori, îi impresionează și îi face să își dorească să citească mai departe. Te gândești cu groază că ți s-ar putea întâmpla și ție sau din contră, visezi să treci și tu prin asemenea aventuri. Personajele îți devin astfel familiare, întreg romanul se personalizează. Cărțile nu sunt recomandate celor care nu suportă violența inutilă. McEwan sondează abisurile psihologiei umane și scoate de acolo atât elemente pozitive, cât și elemente negative. Construite magistral, acestea din urmă impresionează prin naturalețe. Nu facem rău pentru că ne obligă cineva, facem rău pentru că așa vrem, pur și simplu: “Da domnilor, pledez vinovat față de această acuzație, așa cum a fost ea formulată: am ucis, am hăcuit, am mințit și am trădat. Dar o să vă prezint în continuare adevăratele împrejurări, adevăratele cauze care m-au împins la o asemenea faptă, și veți vedea că nu mă deosebesc prin nimic de dumneavoastră, că nu sunt malefic, că am acționat tot timpul așa cum credeam eu că ar fi cel mai bine.” (Inocentul)
Locațiile prin care ne poartă McEwan sunt diverse. El nu se mărginește la un areal geografic, ci pendulează între continente și culturi, scoțând astfel în evidență diferite trăsături și motive. Acestea îi apar cititorului inedite, exotice, îl fac să se imagineze pe sine într-o astfel de lume. Cărțile te împing spre vis, te lasă să crezi că poți ajunge oricând acolo. Autorul nu încearcă să moralizeze, se mărginește la a fi sincer cu sine însuși și cu cititorii săi. Viața este frumoasă pentru că există.
Narațiunea este barocă, deschizând peisaje luxuriante, încărcate cu simboluri. Elementele specifice diferitelor perioade istorice apar pretutindeni, încercând parcă să sublinieze circuitul temporal parcurs de personaje. Ființele se metamorfozează odată cu istoria, împrumutând inevitabil atributele evenimentelor la care sunt martore. McEwan surprinde foarte bine elementele psihologice, angoasele ființative, reușind să construiască personaje reale. Deși pe alocuri pare absurd, romanul își păstrează de la un capăt la altul veridicitatea. Oamenii acționează de cele mai multe ori haotic și autorul reușește să surprindă gesturile lor fără dramatism, integrându-le într-un firesc existențial imposibil de contestat.
Perspectiva narativă se schimbă de mai multe ori. Intertextualismul marchează cărțile lui McEwan, personajele recompunând scenele pe parcurs, dezvăluindu-i cititorului din ce în ce mai mult. Naratorul-personaj organizează peisajul, pune informațiile cap la cap, oferind o perspectivă amplă. Acțiunea se desfășoară de cele mai multe ori în paralel, timpul nefiind definit cu exactitate. Pendularea frecventă între trecut și prezent oferă dinamism cărților, deschizând în același timp numeroase perspective. Îți poți schimba unghiul de abordare, ești liber să înțelegi prin prisma unor registre informaționale duale. Autorul nu încearcă să scrie scurt, ci își dezvăluie registrul creator în întreaga sa amplitudine.
Personajele sunt observate în foarte multe situații de viață, McEwan reușind să explice fiecare gest la nivel psihologic. Filosofia ființativă este într-o permanentă schimbare, iar evenimtele acționează de multe ori aidoma unor catalizatori, generând consecințe la nivel personal. Tragediile exterioare sunt dublate de adevărate drame interioare: ”Dincolo de pat era fereastra prin care zăreau luna scufundându-se într-o strungă dintre pini. Chiar deasupra lunii se zărea o planetă. Era Marte, spuse Julie. Un memento al unei lumi aspre. Deocamdată însă, erau imuni, era înainte ca timpul să înceapă, stăteau în pat și urmăreau planeta și luna coborând pe un cer care se albăstrea. Cât timp a trecut nu știau, dar la un moment dat auziră mașina moașei oprind în fața cabanei. Auziră cum se trântește portiera, apoi tropăitul unor încălțări solide pe poteca de cărămidă.
- Ei? făcu Julie. Fată sau băiat?
În semn de recunoaștere a lumii căreia erau pregătiți să i se alăture din nou și în care sperau să-și ducă iubirea, Julie băgă mâna sub cuvertură și pipăi.” (Copilul furat)
Pe alocuri cinic, McEwan refuză să accepte tabuurile. Ideile sunt analizate din perspective multiple, naratorul participă activ la acțiune, este implicat, vorbește despre propria viață. Tehnica evocării este stăpânită foarte bine de scriitor, care reușește să schimbe planurile epice, fluidizând astfel acțiunea. Amintirile se împletesc și chiar dacă sunt oferite într-o ordine aleatoare, reușesc să se integreze perfect în mozaic, completând senzația de atmosferă apocaliptică care definește stilul autorului britanic.
Frazele scurte ajută la dinamizarea stilului. Prozatorul mizează pe emoție. Nu trebuie să înțelegi pentru a putea să simți, însă trebuie să simți pentru a putea să înțelegi. Cuvintele simple și lipsa prețiozităților îl apropie pe cititor, îl fac să intre mai ușor în atmosfera romanului. Simți că trăiești împreună cu personajele, amintirile lor îți trezesc nostalgii. În momentul în care ajungi la o vârstă înaintată, a înțelepciunii, tot ceea ce ai trăit apare într-o altă perspectivă. Proza lui McEwan reușește să ofere ambele variante, rămânând însă o frescă realistă de mari proporții.
Naratorul omniscient controlează parcă destinele personajelor, reușind totuși să întemeieze proza într-o realitate imediată, continuă. Acțiunea pare a se derula acum, în acest moment, și, având în vedere contextul culturalo-politic actual, universul despre care vorbește McEwan poate fi regăsit în orice zi din viața noastră. Nesiguranța devine un status quo, întâi la nivel superficial, pentru ca mai apoi să pătrundă în străfundurile conștiinței fiecărui individ. Conflictele se hiperbolizează la nivel microcosmic, preluând substanța paradigmatică a macrouniversului. O lume este definită perpetuu, pentru că valorile nu mai sunt sigure, se preschimbă neîncetat.
O analiză fină, realizată de un scriitor implicat activ în viața socială. Limbajul folosit ajută la fluidizarea romanului, scoțând în evidență capacitățile lingvistice uimitoare pe care omul le are. Prezentul continuu în care se desfășoară acțiunea contribuie la crearea unei atmosfere antrenante, o atmosferă în perfectă concordanță cu subiectul cărții, un subiect atât de problematic pentru fiecare dintre noi. Personajele sunt construite vag, McEwan nu insistă asupra unor trăsături individualizante. Le descoperim treptat, prin intermediul unor acțiuni banale, comune. Viața personală se împletește cu viața profesională, o disociere fiind astăzi din ce în ce mai greu de realizat. Cultura noului mileniu este cultura mixtă, polimorfă, o cultură care include toate formele de exprimare. Televizorul devine un prieten, o sursă neprețuită de informații, care de cele mai multe ori contrazic experiența empirică: “Influența minimă sau inexistentă pe care o au părinții asupra firii copiilor lor a devenit un loc comun al eredității și al geneticii moderne. Nu știi niciodată de ce o să ai parte. Oportunități, sănătate, perspective, accent, felul în care te comporți la masă – s-ar putea să stea în puterea ta să le modelezi. Dar ceea ce determină cu adevărat tipul de persoană care va trăi alături de tine depinde de spermatozoidul care va ajunge la ovul, așa cum alegi cărțile de joc din două pachete, le amesteci, le tai și apoi le amesteci din nou. Vesel sau nevrotic, altruist sau avar, curios, obtuz, expansiv, timid sau undeva la mijloc; poate să devină un afront la adresa demnității parentale și, cu toate astea, niciun fel de străduință nu-și mai are acum rostul.” (Sâmbătă)
Ian McEwan știe să construiască scene impunătoare. Personajele prind viață firesc, pentru că autorul nu se teme de clișee, ci știe să le folosească în combinații inedite. Perspectiva narativă oferă forță textului, apropiindu-se de cititori, atrăgându-i într-un univers fabulos în care sentimentele reușesc până la urmă să învingă. Da, în final, cu toții trebuie să dormim. Până atunci însă suntem liberi, liberi să ne jucăm...




Bibliografie


Ian McEwan

The cement garden (Grădina de ciment) – 1978
The comfort of strangers (Mângâieri străine) – 1981
The child in time (Copilul furat) – 1987
The Innocent (Inocentul) – 1989
Black Dogs (Câini negri) – 1992
Enduring Love – 1997
Amsterdam – 1998
Atonement (Ispășire) – 2001
Saturday (Sâmbătă) – 2005
On Chesil beach – 2007