Literatura în Germania începe să intre în concurență cu manifestațiile culturale organizate pentru mase largi de spectatori, ca de exemplu concertele rock. Astfel festivalul literar „lit.Cologne“ a reunit într-una din cele 131 de manifestații literare nici mai mult nici mai puțin de 15.000 de spectatori într-o sală din Köln. Însă nu toată lumea e convinsă de această evoluție în Germania. Mulți se întreabă de efectele pe care aceste evenimente „megalomane“ (Volker Breidecker în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG) le exercită asupra literaturii. Cum astfel de manifestări „literare“ nu pot avea loc fără moderatori – care de regulă sunt jurnaliști și chiar critici literari –, primejdia unor amiciții prea mari între autori și critici devine evidentă. . . . . . Dacă distanța dintre literatura și critica dispare, cea din urmă își pierde fără drept de apel dreptul la existență.

Fundația-pentru-Artă-și-Politică-Peter-Weiss din Berlin a declarat ziua de 20 martie ca „Ziua minciunii politice“. Se urmărește o conștientizare a „conținuturilor și formelor comunicației politice“ și o recepționare critică a „minciunii politice“. Cu această ocazie au avut loc în multe orașe din întreaga lume acțiuni în cadrul cărora s-a citi din textul lui Eliat Weinberger „What I Heard About Iraq in 2005“. . . . . . Dacă minciuna politică s-ar rezuma numai la aventurile administrației Bush cred că am fi foarte bine serviți. Dar din păcate aceasta face parte din viața noastră de toate zilele, oriunde ne-am afla în lume.

Organizația Terre de Femmes împreună cu Hala de Artă din orașul universitar Tübingen a realizat o expoziție cu fotografii și texte despre viața nedemnă și de multe ori chiar inumană a femeilor obligate la prostituție. Fotografiile au fost făcute în Polonia, Rusia, Kosovo, Tailanda, Cehia și Germania. Cu ocazia campionatului mondial de fotbal s-a pornit și acțiunea „Fluierătură de sfârșit – Sfârșit cu prostituția silită“. Este prevăzută strângerea a cel puțin 500.000 de semnături împotriva acestei practici criminale de negustorie cu femei din estul Europei. Cu această acțiune care are loc împreună cu expoziția amintită se urmărește pornirea unori măsuri împotriva acestor practici chiar de cabinetul Merkel. . . . . . Experții din cadrul aparatului de poliție avertizează în schimb deja de o creștere a prostituției în timpul campionatului mondial de fotbal. Fetele din estul și sudestul Europei trebuie să fie foarte precaute când primesc oferte de locuri de muncă în vest. Pericolul de a deveni „o marfă“ este în continuare foarte mare.

Citat din „Impresii din Germania - de Radu Ciobanu - în pas de voie“ (ROMÂNIA LITERARÃ nr. 7 din 23 februarie 2006): „Pentru mine există doar Germania mea, așa cum mi s-a imprimat ea în memoria afectivă de-a lungul drumurilor în care am străbătut-o ad libitum, în pas de voie și deplină libertate, în afara oricăror habitudini turistice, în ipostază, adică, nu de homo turisticus, ci de homo viator. [...] Iar prima realitate specifică, vizibilă de la acest nivel, care continuă să-mi suscite aceeași, mereu proaspătă, ingenuă, golesciană uimire, e curățenia. “ // DONAUKURIER, ziarul local din Ingolstadt, anunță în ediția sa de azi (sâmbătă/duminică): „La sfârșitul ședinței a fost anunțată data oficială a începerii Ramadamei în orașul Ingolstadt. Startul va avea loc în cartierul Etting în ziua de 1 aprilie. Participanții se vor întâlni la ora 8.30 în curtea familiei Weidenhiller, pe strada Zehentstraße. Asociațiile sunt rugate să se prezinte cu grupele lor la locul indicat, fiindcă acolo se vor da și instrucțiunile necesare pentru derularea satisfăcătoare a acțiunii.“ . . . . . Nu vorbesc de startul nunui maraton de primăvară, ci de pornirea unei ample acțiun de curățire a împrejurimilor orașului: marginile străzilor, parcurile, malurile Dunării, a pârâurilor, a lacurilor ș.a.m.d. Munca depusă în cadrul acestor acțiuni anuale de Ramadama este bineânțeles voluntară și fără retribuții bănești.

Textul următor l-am găsit săptămâna trecută la locul meu de muncă. Cineva îl lipise pe o mașină așchietoare.
„Există înțelepciuni și strategii de rezolvare a problemelor.
O înțelepciune a indienilor de la tribul Dakota sună astfel:
- Dacă observi că armăsarul pe care îl călărești e mort, mai bine cobori.
Dar în viața muncii încercăm de multe ori să ne orientăm după alte strategii de rezolvare a problemelor:
+ ne procurăm un bici mai puternic
+ schimbăm călărețul
+ spunem: doar așa am călărit calul întotdeauna
+ creăm un cerc de lucru pentru a analiza calul
+ vizităm alte locuri, pentru a vedea cum se călăresc acolo cai morți
+ ridicăm standardele de calitate pentru călăritul pe cai morți
+ inițiem un Task Force pentru a reînvia calul
+ organizăm un antrenament pentru a învăța cum se călărește mai bine
+ comparăm mai mulți cai morți
+ schimbăm criteriile după care un cal este mort
+ cumpărăm oameni din exterior care pretins știu să călărească cai morți
+ înhamăm mai mulți cai morți ca să devenim mai repezi
+ declarăm: nici un cal poate să fie atât de mort încât nu mai poate să fie călărit
+ facem un studiu pentru a constata dacă există cai morți mai buni sau mai ieftini
+ declarăm că armăsarul nostru este mai bine, mai repede și mai ieftin mort decât alții
+ creăm cercuri de calitate, pentru a găsi o preocupare pentru cai morți
+ corectăm condițiile de productivitate pentru cai morți
+ aranjăm un loc de producție neutru pentru cai morți
+ majorăm domeniul de răspundere a calului mort
+ dezvoltăm un program de motivare pentru cai morți
+ creăm domenii speciale care se ocupă numai cu necesitățile cailor morți
+ restructurăm, pentru ca un alt domeniu să primească calul mort“
. . . . . . Iată explicația pentru faptul că în fabrica mea din 30.000 de angajați doar 12.000 sunt muncitori iar 18.000 gânditori.