[Mă enervez pentru că suntem subiectivi. Mult prea subiectivi. în speță am ajuns aici din cauza comunicării interpersonale directe. Problema stă însă sub abajurul unui deficit de onestitate cu noi înșine. Logic este corect însă tot logic este incorect. Așa simplu ajungem la paradox.]
Criticul, la el o să mă refer, se află la punctul de întâlnire a două lumi distincte însă tangențiale și preferabil interferențiale: scriitorii pe de o parte versus cititorii. (Nu sunt primul și probabil nici ultimul care se plânge. O recunosc, fără falsă modestie că, deși nu doresc decât a-mi exersa mâna pe critică – mai ales de întâmpinare – sunt luat în serios de prea multe ori)
Pur și simplu îți creezi o groază de obligații. Vine omul la tine ține să îți dea o carte și-i musai să scrii despre ea, mai rău, e neapărat să scrii de bine. Orgoliul demodat al scriitorilor fie tineri, fie în vârstă le trage obloanele pe ochi, un obstacol inexpugnabil îna înțelege că și publicitatea negativă tot publicitate îi. Așadar, criticul – mai ales cel tânăr căruia ca scriitor de anvergură ce ești îl poți strivi în pumn – devine ba fata moșului cea cuminte cu o cronică îndestulătoare pentru imensul apetit al lecturării despre sine însuși: peste 7000 de caractere, unde autorul este periat, omagiat, ridicat în slăvi și coborât pe perne, note de lectură cu care da repede peste nas unui sceptic, ba fata babei cea urâtă ipostază în care devii destinatarul unor trimiteri la alți critici din cei drăguți și harnici, ba mai rău sughiți necontenit când le vorbește despre tine, cum că n-ai cultură, n-ai înțeles nimic, s-a apucat și ăla să scrie, ce bine era pe timpuri, cine, ăla?, habar n-are o fi vreo pilă sau sigur l-a plătit cineva!
O spun din proprie experiență. Mi s-a zis că am fost plătit să scriu o cronică negativă: 1. ar fi fost bine, așa aș fi câștigat și eu bani din scris, 2. ar fi fost bine și pentru autorul în cauză – însemna că era important că deranja.
Există și o cale (nu-i amiabilă) e mijloc în care ba vezi blugii împăratului (Florin Iaru) ba nu-i vezi. Cum bate vântul. Cronica este părtinitoare, întocmită și cu și cu. Ești obiectiv și scrii de rău fără să uiți că ai găsit și lucruri bune sau scrii de bine evidențiind și eșecurile. Scriitorul o va folosi ÎNTOTDEAUNA în folosul său și în defolosul tău. O cronică gri va fi albă pentru el și neagră pentru tine. Va scoate în evidență părțile bune, le va ascunde pe cele neplăcute („e, trebuia să scrie și de rău și nu a avut de ce să se agațe!”). Și aici o dai în bară.
Totul pornește de le imaginea de sine pe care și-o dorește scriitorul, despre care am vorbit data trecută. Ca și înaltele percepte pe care le comitem. Să revenim la critici: ei sunt o serie de reprezentări diforme ale literaturii. Așa sunt receptați. Ba oi negre catalogați irezistibil drept scriitori ratați, ba invizibili într-un peisaj deși pauper totuși aglomerat. Zic pauper din cauza procentului redus cititori/cumpărărtori și aglomerat din motivul devenit emblemă națională – fapt care nu scuză în nici un caz grafomania și chiar analfabetismul - : „românul s-a născut poet”. Criticul zilei de azi este INSIGNIFIANT. Nu face decât să adape elogiul de sine al scriitorilor care nu-l citesc decât dacă cumva se află în lista lui de recenzii. Nu poate să iasă din tagmă, loc în care deși este marginalizat se simte în largul său. Ignorat – fără a fi ignorant – criticul se complace în atare situație. Îi place să fie compătimit. Îmbătat cu precare vorbe de bine sau ahtiat după înjurături grobiene (într-un mediu așa „elevat” ne așteptăm la înjurături gentile - respectiv umor englezesc sau să i-o tragi ca la carte INTELECTUAL), el este marioneta unui sistem care a luat-o razna în ultimii ani. Contextul îl împinge într-o groapă, groapa îl trage cu insistență. Pur și simplu nu se poate „scoate”. Se îmbată dintr-o bere – a fost cinstit de către unul despre care a scris de bine. Nu are șanse, nu i se oferă și mai grav este inapt pentru a le crea. Se mulțumește cu invitații filigramate, cu cele maxim cinci minute de atenție acordate cu clemență de auditoriu și atât. Amin.
Despre strategii ale criticului și un UTOPIC MANUAL DE (RE)INTEGRARE A CRITICULUI sau CUM SÃ DEVII CRITIC MODERN ÎN ZECE PAȘI data viitoare. Pe curând.