|
agonia
texte
comentarii
membri
Colecţii
atelier
Librărie virtuală
Biblioteca virtuală
Chat literar
Galerie fotografie
Top siteuri literare
Linkuri culturale
Linkuri culturale
Texte Recomandate
■ Pașadine în vers alb (73)
■ ecouri
■ concordie
■ a fost Mihai aici
■ ăștia care nu au murit, bătrâne nichita, îmbătrânim la fiecare aniversare a ta
■ nunc dimittis
■ ce să mai încerci
■ lundkvist
■ intuitu personae
■ La mulți ani, de ziua mondială a scriitorilor!
■ pustnica
■ rugăciuni și blesteme pentru îndrăgostiți
■ Baticul cu bujori roșii, de Maria Mitea
■ scrisori pentru maya
■ Greieri, tutun, vanilie
■ exercițiu de imaginație
Romanian Spell-Checker
Poezie - Poezii
Dictionar de rime
proza, eseuri, literatura
Top siteuri literare
noutati IT, jocuri
Romanian Trends
Laptop
Contact
Contact Email
Trimite o scrisoare catre editor
|
|
|
The Times They are a Changin sau Moartea vine pe unde medii articol [ ]
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Bogdan Geana [BogdanGeana ]
2020-07-09
| |
Bob Dylan scoate, după 8 ani, noul album: "Rough and Rowdy Ways". NME spune: „arguably his grandest poetic statement yet”. „Dylan has brilliantly timed his new masterwork for a summer when the hard rain is falling all over the nation: a plague, a quarantine, revolutionary action in the streets, cities on fire, phones out of order” spune Rolling Stone. The Guardian publică un editorial de Alexis Petridis în care se spune: “If you think everything has turned to shit now, Rough and Rowdy Ways keeps insisting, just you wait.” Am enumerat trei, deși, ovațiile sunt multiple și, câtă vreme lipsește sincronizarea cu un byopic tematic (Queen sau Elton John, care au făcut să crească atât vânzările, cât și numărul fanilor tineri), zic eu că ar trebui să fie de încredere. Bob Dylan este, după mine, încă vocea generației sale, și nu o spun neapărat pentru că aș intenționa să îi justific Nobel-ul pentru literatură, însă, ce mă preocupă mai mult este că această generație moare. Este deopotrivă firesc și crud, așa cum trebuie să sune o litanie. Iar atunci când Dylan declamă, plictisit și răgușit: I’ve already outlived my life by far devine destul de evident că am ajuns la finalul călătoriei. What are these dark days I see/ In this world so badly bent/I cannot redeem the time/ The time so idly spent. Dacă vrem să ascultăm "Rough and Rowdy Ways" la lumina de ceară, măcar să o facem cum trebuie, cu o lumânare cumpărată de la un locaș oficial de cult, nu de la distribuitori neautorizați. Pentru mine ăsta este boom-ul, vârful de gamă în muzică și poezie, după luni grele și încă nesoluționate de carantină și pandemie. E ca atunci când Moș Crăciun revine, deși ți-e evident că el nu există decât în reclamele de la Coca-Cola. Și să mai spunem că Moș Crăciun ăsta arată rău, neîngrijit, urât mirositor și subponderal, că ai zice că în ultimele luni nu a avut nici net pentru comenzi, nici măcar vecini binevoitori care să îi fi cumpărat o conservă de carne și 2 kg. de cartofi, de fapt nici măcar nu mai reprezintă tradiția, ci umbra ei. Sfârșitul a ceea ce a fost. Iar acum realitatea neaoșă. Avem un post de radio, Guerilla pe numele lui. Frumos nume, aș spune chiar că pare predestinat să promoveze generația Dylan, cu ai lor Baez, Hendrix, Mayfield, Isley Brothers, Sex Pistols, Crosby, Stills, Nash & Young, Steel Pulse, Marley, Rolling Stones, Marvin Gaye, Clash, sau Lennon. Realitatea îmi spune că afară-i vopsit gardul. Cu alte cuvinte, Guerilla ar fi încetat să mai fie Guerilla în momentul când a primit în cele din urmă unda verde de a intra în creuzetul de entertainment, aducător de bani. E ca nelegiuitul din westernurile clasice, care se reformează, frumoasă treabă și perfect credibilă! Desigur, e părerea mea personală. Pentru că zilele trecute, ascultând, din greșeală „Guerilla de dimineață”, l-am auzit pe Dobrovolschi motivând de ce Dylan cu noul său album nu are ce căuta în tracklistul emisiunii sale: "Pentru că muzica lui nu este pe genul difuzat de postul nostru." Adică ce gen? Măi băieți, nu mă înnebuniți, s-a inventat post de radio care să îi pună obroc lui Dylan? Până și Salam cântă blues, măi feciori! Fără să vreau să uit că sunt snob, nu mă pot abține să nu îmi amintesc că Dylan e aproape zilnic la orice post de radio din FM-ul românesc, de la „Tambourine Man” la „Knockin on Heaven’s Door”, doar la Guerilla nu are ce căuta. În schimb, dimineața asta ascult „Never Gonna Break My Faith”, de la Aretha Franklin, cu comentariile din studio: „nu a murit, nu?” și documentare serioasă online, până când cineva certifică: „a murit de mult”. După care aflu că, de fapt, acest lucru se întâmplă pentru că tocmai va fi lansat noul byopic „Respect”. Ce să mai înțeleg? Că Aretha merită respect pentru că nu știm dacă a murit sau nu, sau pentru că noul clip cuprinde imagini de la proteste, iar noul Dylan nu, pentru că „Murder Most Foul” pornește de la asasinarea lui JFK, iar Dylan încă trăiește? Da, Dylan încă trăiește și pe cel mai recent album al său vorbește exact despre ce ne distinge de Aretha Franklin, care a murit: noi încă mai putem emite raționamente, nu am murit, cel puțin nu pe exterior. Evident, mă opresc, emit deja raționamente care depășesc comprehensiunea minților luminate de la Guerilla. Și totuși, zău dacă nu suntem într-un cântec de pe "Rough and Rowdy Ways? Ce a făcut pandemia asta din noi? Ne-a închis în amărăciunea noastră și ne-a obligat să ne credem deștepți și puternici și stăpâni peste orice lipsește celor de lângă noi, de la șefia undelor radio la provizii de mâncare. Punem de un post de radio ca să promovăm noul și uităm că totul a început cu vechiul. Suntem tari: Dylan nu se potrivește cu muzica pe care dorim noi să o promovăm. Cine mai e ca noi?
“Today and tomorrow and yesterday too/The flowers are dyin’ like all things do.” (I Contain Multitudes)
|
|
|
|