poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 695 .



iubirea mea este o colivie
articol [ Carte ]
cronică la: gânduri în cușcă de Maria Dobrescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2020-03-21  |     | 



Maria Dobrescu, profesor de Limba și literatura română, creează esențe literare despre tot felul de atribute și atitudini ale vieții. Deși par niște cărticele decupate din propria personalitate, aranjamentul lor într-o bibliotecă velină nu este întâmplător. Există un traseu prestabilit, de parcă poeta ne-ar purta într-o călătorie a cuvintelor în care descoperim anumite repere turistice. Metaforele nu încep de oriunde și nu se termină oricum. Deși în pași mici, acestea potrivesc lucruri speciale.

Mai întâi, poeta ne introduce într-o termodinamică a poeziei în care versurile se supun entropiei sensurilor. Deși de proporții mici, poezia pare să crească și să tindă către o dez/ordine impusă de stările emoționale ale poetei. Lumea sa se extinde dincolo de orașe de-a valma, în timp ce uitarea nu se risipește prin ochi, iar iubirea o să înflorească/ o liniște/ entropie.

Între iubirea scontată și moarte, poeta își aranjează îngeri cu aripi coasă, sperând să o poată speria pe cea din urmă. Viața și moartea reprezintă acel cuplu yin și yang în care ea avea nevoie de mai multe vieți, iar el voia să-și trăiască viața cu toate mărunțișurile/ avarie.

Pentru poetă, moartea este acea liniște supremă soldată cu toți morții casei zâmbind îngăduitor/ din fotografii/ uneori mi se pare că trăiesc.

Poezia Mariei Dobrescu este semaforizată. Pe acolo treci doar când sensurile sunt puse pe verde, preț de câteva clipe drumurile oamenilor se intersectează: viața noastră/ e ca o întâlnire în intersecții/ ne vedem/ doar pentru a ne despărți/ tu ești cel care tace.

Autoarea are un stil de umor englezesc. Ludicul său te introduce într-un joc destul de cuminte, un v-ați ascunselea între vis și tăcere, o baba oarba între vis și îmblânzire, un soi de legănare princiară a la Saint-Éxupery, care caută esențial în suflet: legată la ochi/ o să mă strecor/ în rămășițele visului/ în care/ mă ghemuiam lângă tine/ întotdeauna așteptând// din întuneric/ tu îmi vei făgădui/ îmblânzirea/ gânduri în cușcă.

Cadrul desfășurării simptomelor produse din exterior este tăcerea, autoarea făcând abuz de această atmosferă pentru a se simți pe sine, a-și trăi propriile senzații, simțiri din plin. Nu întâmplător volumul se numește gânduri în cușcă. Ea își face loc în sfera meditației din care consumă porții mici de gânduri, se autoizolează în spațiul acesta de captivitate tocmai pentru a sta față în față cu problematica sinelui. Se zbate între cei patru pereți existențiali, zboară până acolo unde este limitată, își stăpânește dorințele, ieșirile din propriul eu, experimentând situația captivului: sorb cu o lentoare nefirească/ câteva amăgiri/ drogul perfect/ pentru un captiv/ p. 31; mă sprijin de tăcere/ ca de un baston alb/ așa pot lepăda/ fără să simt/ ultima cocoașă sentimentală. P. 32; tăcerea mea este/ o bufniță albă/ a ta/ un totem/ p.37; aproape îmi doresc să fim fluturi/ prin venele noastre ar curge/ un sânge curcubeu/ tăcerea/ s-ar colora/ disipând teama/ p.41; tăcerea a prins pojghiță/ în oasele mele/ p.42. Ș,i de aici încolo, gândurile în cușcă devin o expunere baladescă modernă, un conglomerat de stări meditative, de transformări dintr-o tăcere în alta sau dintr-o singurătate în alta.

Aș putea afirma că tristețea versului Mariei Dobrescu este una armonioasă, este despre o iubire imaginată, o iubire în tăcere, în așteptare: aici nu a sosit niciodată primăvara/ cel mai apropiat cer/ este privirea ta/ din care cad ape/ peste tristețile rostuite/ de așteptare/ p.35.

Două repere definesc poezia din cușcă: tăcerea și așteptarea. Trăsături definitorii ale poetei: chircită aștept o primăvară/ deși e ceva straniu/ în așteptarea asta// port/ păcatul tăcerii/ ca pe o inimă albă/ ascunsă la spate/ p.43. Acest atribut al tăcerii capătă intensitate și greutate, poeta apelează la memorie și la neuitare pentru a augmenta rolul tăcerii/lor: memoria ne trădează/ ne prefacem adesea/ că uităm/ vraful de tăceri/ p.46; cei fără trupuri/ trec în tăcere/ lumina vorbește/ în locul lor/ p. 48.

Singurătatea este solul tăcerii. Ea vestește zădărnicia care derivă dintr-o îndelungată tăcere și dintr-o obositoare așteptare: aud/ singurătatea măcinând/ în oase/ ca o râșniță/ viața asta grunjoasă/ p.49. Singurătatea macină. Singurătatea roade. Singurătatea deprimă. Este o karenină tolstoiană aproape, deși, aici, este salvatoare: singurătatea asta îmi roade/ unghiile până la sânge/ abandonez pantofii de năbuc/ pe șine/ să mi se piardă urma/ și mă ascund/ într-o femeie poveste/ p.55. Poate că poeta preferă rolul cenușăresei, nefăcând neapărat o dramă din prea lunga tăcere, din prea insistent singurătate. Aș putea susține că avem de-a face cu un baladesc extreme de calm, cald, al lui acasă unde fragmentele meditative se urmează într-un curs curat, personal, cotidian, așezat, cumsecade. Maria dovedește că este o persoană visătoare, mereu între gânduri.

De ce totuși gânduri în cușcă?! Pentru că a te constrânge de la a avea totul, înseamnă să ai puterea de a construi un interior al tău în care hrana, apa și lumina să fie luate în porții mici, suficiente și perfecte pentru a deveni una cu singurătatea! În fond, oamenii nu sunt singuri, însă insistă la a-și construi o singurătate a lor și numai a lor. În acest sens, Isaac Newton spunea: „Oamenii sunt singuri deoarece construiesc ziduri în loc de poduri.”.

Maria Dobrescu își construiește din poezie singurătatea! Acolo, în cușca sufletului său!


Ottilia Ardeleanu,

Năvodari,

21 martie 2020

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!