poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5948 .



Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul - Romeo Aurelian Ilie
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Eirene ]

2018-04-02  |     | 




















Un motto pe care l-aș plasa alături de dedicația pe care mi-a dat-o Romeo Aurelian Ilie pe volumul său de debut, recent apărut:
Cartea lui Iov, cap.41,1
"Poți să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu sfoară?"
Romeo Aurelian Ilie este un tip imprevizibil, în ciuda aparențelor sale de etern timid. Pot spune asta pentru că îi tot citesc de ceva timp poeziile care atrag printr-un soi de joc al limbajului. Însă mi-am dat seama că dincolo de “extravaganțele” sale lingvistice se ascund bulboane care te pot duce în adânc. Desigur, Romeo Aurelian Ilie este un adept al experimentului, dar într-un mod ciudat, în primul rând un experiment întors spre interior.
De curând, Romeo (RAI, cum își spune el prescurtat) mi-a dat cartea sa de poezii, apărută la editura Tracus Arte în urma decernării Premiului "1, 2, 3" la concursul pentru debut în poezie “Traian T. Coșovei” , ediția din 2017. Am răsfoit-o curioasă, pentru că, recunosc, am fost atrasă și felul în care a fost concepută această carte. Atât coperta cât și unele referiri din poeziile de aici te duc cu gândul la Vechiul Testament. Pentru un absolvent de Teologie așa cum este autorul, desigur, referințele biblice pot fi familiare, dar pentru un cititor obișnuit constituie poarta spre un teritoriu aparte sau spre un tărâm uitat. Iată ce spune Romeo în poemul cu nr. 18- În fiecare seară/înainte de culcare,/eu, surdo-mutul, citesc/capitolul 41 al cărții lui Iov/și plâng/ca atunci când,/după mulți ani,/te uiți la pozele vechi/din albumul de familie. Tocmai asta cred că e miza cărții și cred că Romeo Aurelian Ilie are numai de câștigat în această privință. Întoarcerea spre mit, de pe un tărâm din care am venit și pe care l-am uitat cu toții. O regăsire. O încercare de a capta înțelesuri prin alte căi. Astfel, în fiecare poem se exemplifică modul cum surdo-mutul, personajul său, încearcă să cunoască lumea din jur și prin alte mijloace decât simplele senzații ale trupului, dar mai mult decât atât cred că surdo-mutul este imaginea fiecăruia dintre noi, incapabil să ajungă la un adevăr care îl depășește căci se spune în Vechiul Testament, tot în cap. 41 din Cartea lui Iov: "8. Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată! 9. Iată, este o deșertăciune să mai nădăjduiești în izbândă; numai înfățișarea lui și te dă la pământ."
Desigur, consemnarea de față este o încercare a mea de a intra în atmosfera acestei poezii și cred că faptul că am citit și eu înainte câte ceva despre Iov și viața sa mi-a folosit, dar chiar și fără asta surdo-mutul devine un personaj relevant, dacă te apropii de el suficient, pentru că în oricare dintre cele 41 de poeme ale cărții găsim câte ceva despre ceea ce contează până la urmă, iubire, suferință, frică, viață și moarte. Citez din poemul nr 9- O sumă cu 41 de zerouri în coadă./ Atât mi s-a oferit/mie, surdo-mutului,/pentru a juca rolul/unui surdo-mut/într-un film cu super-eroi./Am refuzat politicos oferta./Am semnat totuși contractul/cu următoarele cuvinte:/Moartea nu se poate mima./Se trăiește. Atât. Și mai departe din poemul 40. mai citez – După lungi și grele săpături/în inima de piatră aparentă/a surdo-mutului,/a fost scos la iveală un carnețel/cu un scris indescifrabil.
Rămâne acum ca noi să reușim să citim acel scris din “carnețelul” poetului sau să încercăm să-l decriptăm într-un fel anume.


XDnnk


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!