Rolul principal al textului este să evoce în mintea și-n sufletul cititorului imagini reale însoțite de aura lor simbolică. Imagini suficient de puternice prin sugestiile și aluziile pe care le pot declanșa. Textul are efectul cel mai însemnat asupra cititorului prin această convertire fidelă în imagine reală, aievea, adică nedistorsionată de intruziuni subiective.

Ce evocă textul? Imagini statice sau dinamice – obiecte sau scene.


Obiecte – lucruri și ființe

Modul cel mai simplu și mai direct de a trimite la o imagine este pur și simplu numirea lucrului evocat. Fără alte calificative sau adaosuri circumstanțiale. De obicei un vers de 5 silabe este cel mai potrivit pentru acest lucru. Mai ales dacă e vorba de un singur cuvînt de 5 silabe sau de un nume compus (toate exemplificările sînt extrase din primele două capitole ale volumului Între patru anotimpuri al lui Șerban Codrin):

(Seară cu dansuri / și moarte în lumină –) / efemeride

(La semețul pisc / renuntând și-ngenunchind –) / o floare-de-colț


(Lângă salcia / înflorind neștiută –) / Calea Lactee

Moșii de vară – / (cu oale pentru nimeni / umblă babele)

Așa, lipsite de orice alte precizări, obiectele aduc totuși în fața cititorului, odată cu prezența lor, o realitate mai extinsă: preajma lor, ambianța efectivă în care ele își au locul și rostul. Și, totodată, o aură simbolică țesută pe canavaua raporturilor pe care le au cu lumea lor, din firele, mai spiritual toarse, ale sensurilor cuvintelor care le numesc. Obiectele sînt receptate odată cu tîlcul lor nerostit în cuvinte.

Tot nume simple pentru lucruri pot fi considerate și acelea care au acel calificativ minim care face dintr-un substantiv general (și abstract) un lucru concret mai accesibil simțurilor (decît minții):

Miros de iarbă – / (singurul sunet în zori / deasupra stepei)

Rama ferestrei – / (amurg pictat în parfum / de liliac alb)

Larvă de cariu – / (caligrafia în lemn / a maestrului)

(Geometrie / în spațiu după cosit -) / căpițe de fân

Zborul de noapte – / (fulgeră în alb pieptul / rândunelelor)

(În clinchetele / cuburilor de gheață –) / seară de vară

(Un hoț de iarbă / ducând luna în spate –) / noapte albastră

Seară în tihnă – / (aud căzând polenul / pe floarea cepei)

și, la fel de bine, acelea care localizează sau datează lucrurile pentru a le concretiza:

(Descălțându-se / cu un picior pe altul –) / zintâi de vară

Cea dintâi noapte – / (mireasa izgonește / crinii din casă)

(Nopți nedormite / de răul greierilor –) / viața la țară

Clipa de acum – / (a medita în preajma / trandafirului)

sau le încadrează, tot pentru concretizare, într-un anume climat:

Foamete în sat – (câinii sorbind cu ochii / Calea Lactee)

După pescuit – / (trei undițe și-un singur / nufăr în plasă)

(Numai această / măsură a secetei –) / găuri în pâine

Nopți fără greieri – / (ceva i se întâmplă / universului)

Adaosurile de mai sus nu atentează la intenția de a evoca obiectele. Ele nu fac decît să contureze mai bine, să determine mai deslușit, să focalizeze simțurile cititorului asupra unor obiecte mai bine delimitate. Și asta pentru că aleg doar cuvinte care să precizeze și nu să înflorească obiectele. Să le numească pentru a fi limpede identificate și nu să le metaforizeze, adăugîndu-le franjuri decorativ-subiective.

Obiecte calificate mai amănunțit

Obiectul poate fi precizat și prin detalii care nu sînt strict necesare pentru identificarea lui. Acestea țin de adăugarea unor circumstanțe de loc, timp, mod de a fi. Obiectul vizat este plasat într-o ambiață care este și ea mai bine conturată.


(Desăvârșindu-și / cu răbdare lucrarea –) / coji de ou sub cuib

(De peste umăr –) / deodată primul tunet / de primăvară

(Nimeni pe stradă / nu-și încheie hainele –) / ploaie cu soare

Crepuscul de-april – / (tunete în marș negru / tot mai aproape)

Merii în floare – / (am totul dinainte / pe masa goală)

(Uneori noaptea / smuls din meditație –) / sodom de broaște

Sat părăginit – / (prin geamuri luminează / măceși în floare)

Pescăruș în zbor – / (dintr-o dată răcoarea / unui evantai)


Vechi dureri în mâini – / (sapa răscolind primul / cuib de cartofi noi)

Zi fără sfârșit – / (topindu-se în aur / un secerător)

Și calificativele de mai sus păstrează limpezimea evocării, nu tulbură imaginea obiectului cu intervenții subiective care să introducă clandestin în text emoția autorului. Dacă aceasta există, ea este inclusă în mod obiectiv în lucrul evocat. Aparține obiectului în sine care este un corelat al emoției.

Tablouri mai complexe

Un alt tip de imagine este acela în care este vorba de mai multe lucruri în relație formînd un tablou de o complexitate sporită. De obicei, asemenea imagini au nevoie de mai multe cuvinte și sînt evocate în două versuri.

(Muzică mută – ) / înserări cu rapiță / vibrând pe șesuri

Drum cu rochița / rândunicii în floare – (ocolesc prin șanț)


Acțiuni sau scene din natură


Tot sub formă de imagini sînt surprinse și cele ce se întîmplă, faptele, scenele care nu sînt descrise în desfășurarea lor ci doar numite. Unele prin verbe, altele prin substantive verbale. O parte din ele menționează și agentul care săvîrșește acțiunea:

(Azi imposibil / de săpat în livadă –) / rutul melcilor

(Sat părăginit –) / prin geamuri luminează / măceși în floare

(Stele absente –) / cu fală intră-n oraș / un fluture alb

(Stinge lumina –) / sub fereastră bujorul / tocmai se-aprinde

Crepuscul de-april –) / tunete în marș negru / tot mai aproape

(Lungul cărării –) / câte-o șopârlă-n fugă / numai de-a latul

(Murind cantorul –) / țârâitul în orgă / al greierului

altele semnalează acțiuni relativ impersonale:

Desăvârșindu-și / cu răbdare lucrarea – / (coji de ou sub cuib)

Cad flori de cireș – / (în parc bătrâna doamnă / deschide-umbrela)

(Seară în verde –) / până și lemnul din gard / înmugurește

(Pe drum cu umbra / tocmai am văzut macii –) / restu-i tăcere


Activități umane

Am separat activitățile umane de celelalte acțiuni pentru că ele sînt mai bogat codificate ca celelalte. Și au tîlcuri mai pregnante.

Lectură în zori – / (de pe carte cu palma / adun polenul)

Trudind pământul – / (ciocârlia deasupra / fără odihnă)

Toți după-o pâine – / (nimeni la sărbătoarea / ciocârliilor)

(Nici un cerșetor / de ziua bujorilor –) / pace-ntre oameni

(Cad flori de cireș –) / în parc bătrâna doamnă / deschide-umbrela

(Clipa de acum –) / a medita în preajma / trandafirului

Descălțându-se / cu un picior pe altul – / (zintâi de vară)

Ascuțind coasa – / (răcoare din adâncul / rădăcinilor)

Asemenea scene, în ciuda faptului că evocă o acțiune și fac, cum e și firesc, apel la verbe, preferă verbele la gerunziu, substantivele verbale sau alte construcții echivalente (de pildă: pace-ntre oameni, toți după-o pâine). În felul acesta, imaginea, cu dinamismul ei intrinsec, este mai curînd o scenă picturală decît o secvență animată. Iar timpul verbal frizează prezentul etern.