În cadrul celei de-a V-a ediții a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului, joi, 18 august a.c., de la ora 19.00, editura bucureșteană „Ars Docendi” a prezentat, la Muzeul Județean Argeș din Pitești, două albume ale fotografului Ioan Niculescu, intitulate: "Monumente istorice ale României. Tipuri din județele Argeș și Mușcel" (Anul 1893), album îngrijit de Adrian Săvoiu; și "Modele de cusături pentru costume naționale române culese din județul Muscel. Tipuri din județele Argeș și Mușcel" (același an 1893), editat de Ioan Crăciun, directorul Editurii „Ars Docendi”.
Evenimentul a fost întregit de o expoziție cu imagini din cele două albume, reprezentând amintiri de familie, costume naționale, dar și diverse obiecte de uz casnic, aparate de fotografiat, un patefon, unele dintre acestea aparținând unor personalități precum Alexandru Davila sau Armand Călinescu; presa vremii din Argeș și fostul județ Muscel.
Cine a fost fotograful Ioan Niculescu?
Născut în Vâlsănești (județul Argeș) în prima jumătate a secolului al XIX-lea, telegrafist („al sucursalelor din București”) în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și în primii ani ai domniei lui Carol I, Ioan Niculescu a devenit după 1880 nu numai fotograful oficial al Poliției Capitalei, ci și unul dintre cei mai apreciați fotografi din București, cu atelier deschis în Șoseaua Jianu, nr. 10, nu departe de actuala Piața Victoriei. Fotograful, așa cum se prezenta el însuși pe un afiș, realiza fotografii „carte de vizită” și „format cabinet”... după natură, dar și reproduceri după xilogravuri care înfățișau diferiți domnitori, oameni politici, scriitori etc.
Ioan Niculescu a avut inspirația să părăsească studioul său bucureștean și să iasă cu aparatul de fotografiat, trepiedul și plăcile fotografice prin țară pentru a imortaliza vechi biserici și mânăstiri, monumente istorice, ruine ale unor cetăți, peisaje diverse, dar și oameni îmbrăcați în costume naționale. Fotograful și-a stabilit ca zonă de investigație Muscelul (grafiat Mușcelul) și Argeșul, concentrându-se asupra a două orașe cu rezonanță istorică și culturală: Câmpulung-Muscel și Curtea de Argeș.
Cele două albume, rodul cercetărilor de câțiva ani, urmau să vadă calea tiparului în anul 1894, cum era anunțat de către Iosif Vulcan în revista „Familia” (cf. prefaței semnate de Adrian Săvoiu). Artistul fotograf avea intenția de „a arăta, prin vederi generale și speciale, cele mai însemnate localități devenite istorice prin evenimente de mărire și prin lupte pentru existența poporului român”. Acest demers, întreprins după „un lung voiaj în străinătate pentru studierea noilor și diferitelor proceduri de-a studia arta fotografică” nu va vedea lumina tiparului decât în câteva exemplare pentru prieteni, unul din acestea va ajunge în Biblioteca Academiei Române.
Fotograful Ioan Niculescu, prin cele 60 de imagini reproduse impecabil în albumul realizat de Adrian Săvoiu, redă cele „mai însemnate monumente și locuri istorice” stârnind cititorului avizat „interesul pentru tot ceea ce a produs națiunea română în decursul veacurilor trecute”. Un alt punct de interes, după cum însuși autorul subliniază, este cel etnografic, cultivând „mai cu seamă în noile generațiuni iubirea de țară, punându-le în legătură cu trecutul glorios prin înfășirea diferitelor monumente vechi, urme neșterse ale virtuților umane și religioase”.
De notat că Adrian Săvoiu adaugă și o versiune în limba engleză (realizată de Andrei Vornicu pentru a fi accesibilă și cititorilor din afara spațiului românesc.
Valoarea documentară a imaginilor o constituie în special reproducerea imaginilor monumentelor istorice care astăzi nu mai există: bisericile Sfânta Troiță, Sfânta Vineri și Bradu din Câmpulung, fabrica de brânzeturi din Domnești, băile de la Bughea (din Muscel, „proprietatea lui Gropan”), fabrica de hărtie și celuloză și banița din Câmpulung (folosită pentru „controlarea măsurilor la vânzătorii de produse ai orașului”).
Multe din lăcașurile de cult din zona Câmpulungului sunt redate în degradare și în „marea părăsire”, autorul menționând că „statele străine cheltuiesc, pentru păstrarea lor, sume însemnate, chiar state mai mici decât al nostru au cheltuit sute de mii de lei pentru fotografierea și reproducerea acestor vestigii sfinte ale neamului lor”.
Albumul se deschide cu fotografii ale altețelor sale regale, Carol I, Regina Elisabeta, prințul Ferdinand și principesa Maria, apoi continuă cu variate monumente istorice din Argeș și fostul judel Muscel, încheindu-se cu oameni și familii, localnici îmbrăcați în costumul național, specific zonei.
Periplul fotografului cuprinde Curtea de Argeș, Câmpulungul, Rucărul (satul situat „între munți pe Râul Dâmbovița”, care „are poziția cea mai frumoasă și în timpul verii e vizitat de mulți călători”), dar și sate precum Domnești, Pietroșani, Poenărei, Þițești și natalul Vâlsănești ș.a.
Fiecare imagine este insoțită de un scurt text explicativ. Astfel, aflăm că băile de la Bughea conțin „pucioasă, fier și iod în abundență”, fabrica de Brânzeturi a „D-lui Negulici din comuna Domnești”, zidită în anul 1886 are „peste 100 de vite de rasă elvețiană”, iar „brânzeturile lucrate... întrec cu mult pe cele din străinătate”, muscelul (dealul) Slănicului are „livezi de fân”, Mănăstirea Aninoasa (Muscel) deține „clopotul cel mare dăruit de mitropolitul Daniil al Ungro-Vlahiei”, Fabrica de hârtie, pastă de lemn și celuloză, „fundată în anul 1888 pe Râul Târgului, lângă Câmpulung” aparține unui anume Ștefan Ioanide etc.
Costumul popular prezentat este cu precădere din Argeș, purtat de fete din Flămânzești, Vâlsănești, Þițești, dar și de femei celebre precum M.S. Regina Elisabeta a României (îmbrăcată în costum național de Muscel). Zona istorică a Muscelui este frumos redată prin portul tradițional purtat de „un tip de la Rucăr”, o famile aparținând clasei muncitoare, tot de la Rucăr, alta din satul Poenărei sau „portul femeilor la Domnești și la Pietroșani”.
Ioan Niculescu, în calitatea sa de președinte al Societății Industriale Curtea de Argeș, lucrează acest album fotografic în modalitate profesionistă, oferind – după propria mărturie – pentru acea vreme „în dosul fiecărui monument legenda sa, după notițele culese de la arheologii noștri”.
Autorul, animat de dorința de a reda „icoana vie a istoriei naționale” se simte obligat să urmeze „cu toată energia și entuziasmul... pentru a ajunge să strângă într-un album imens toată istoria, văzută în imagini, a neamului românesc”.
Intenția lui Ioan Niculescu de a alcătui câte un album similar pentru fiecare județ, rămasă doar un deziderat și concretizată parțial în acest album singular la sfârșitul secolului al XIX-lea, „oferă imaginea unei lumi apuse, dar foarte vie și în același timp autentică, văzută prin lentila fotografului” (Adrian Săvoiu).