Până atunci - în martie 1998 - când autorul acestei lucrări, preotul de vrednică amintire Zosim Oancea, mi-a dat autograf pe un exemplar, nu-i cunoscusem preocupările filosofice. Îl știam pe Sfinția Sa ca pe un om de acțiune. De acțiune practică pentru că în condiții absolut improprii pentru o astfel de lucrare, perioada ceaușistă, a reușit să dea strălucirea de la început vechiului locaș bisericesc din Sibiel, construit în secolul XVIII, scoțând la iveală pictura originală ascunsă sub straturi succesive de var. A reușit apoi să strângă icoane pe sticlă, la început din parohia sa iar mai târziu și din alte regiuni, să construiască o casă impunătoare pentru ele, dând astfel la iveală cunoscutul Muzeu de icoane pe sticlă care îi poartă numele. Un om de acțiune în folosul locuitorilor acelei mici localități, cărora le-a îmbunătățit condițiile de viață învățându-i atunci, la cumpăna dintre deceniile 6 și 7 ale secolului trecut, să practice turismul rural. La început oaspeți le-au fost „Ambasadorii Prieteniei”, studenți din universități americane, apoi turiști din state ale Europei vestice. (Îmi aduc aminte despre o bătrânică ce-i spunea cu mândrie vecinei sale: Americanii noștri-s francezi, ori după caz: nemți, belgieni, olandezi etc.). Era un om de acțiune și pe linie bisericească. Predicile sale erau ascultate cu același interes atât de țărani cât și de intelectualii ce se întorceau acasă la marile sărbători creștine. Și a dat acest sat mulți intelectuali pentru că dorința unor țărani de a-și emancipa fiii prin învățătură s-a îndeplinit. Această dorință, a unor sibieleni, este descrisă de Lucian Blaga, în Hronicul și cântecul vârstelor.

Încă înainte de 1989 cunoșteam, din povestirile lui, suferințele pe care le-a îndurat timp de 17 ani în închisorile comuniste. Povestea, când era chemat la vreo masă cu ocazia câte unui eveniment din familie: botez, parastas etc. Aceste povestiri le-a publicat în anul 1995 sub titlul Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox

Manuscrisul lucrării Trup și existență sau Organicismul a ajuns, prin intermediul doctorului Corneliu Mircea, în mâna lui Constantin Noica. Spicuim din scrisoarea trimisă autorului de marele filozof, cuprinsă în În loc de prefață: Ceea ce mă încântă în lucrarea Sfinției Voastre este totala ei originalitate…Chiar dacă citați mult din scrierile sfinte, ca și din autori științifici, știți bine să integrați gândul altora în fluxul unei gândiri originale care ia lucrurile pe cont propriu și le desfășoară, cu o logică proprie, spre o nobilă concluzie finală… Curajul Sfinției Voastre, de a vă începe meditațiile de la Eu și o carte a Eului, vă apropie, în chip neașteptat pentru un om al Bisericii, de marea filozofie… Am prețuit mult, de asemenea, deschiderile pe care le faceți în problema cunoașterii, tema nunții noetice și o altă versiune a universalității Kantiene pe care o dați. Ecumenicitatea. Ideea „Organicismului” vă ajută să limpeziți nu numai solidaritatea între subiect și obiect pe care știința de azi a regăsit-o, fără s-o poată explica, dar și adâncimea înțelesului pe care îl dați ideii de „trup”. În felul acesta puteți coborî de la exemplele profane și tehnice (roată) cele mai imediate, fără să pierdeți înălțimile… Trimițându-vă cele mai înalte urări de împlinire, în gând și viață, rămân al Sfinției voastre supus Constantin Noica Ps. Vă rog să mă iertați că nu vă caut. La 77 de ani, cât stau să împlinesc, am rupt firele ce mă legau de societate. Nu mai văd decât, în datorie, pe tinerii ce mă caută, din când în când, spre a primi sfaturi pe linie de cultură. De asemenea, nu mai port corespondență. Păltiniș, 20 ian. 1986.

Părintele Oancea avea atunci, în 1986, 74 de ani. A slujit Biserica din Sibiel până la 92. Își doarme somnul de veci la câțiva metri de locul unde, an de an, oficia slujba Învierii Domnului și la câțiva kilometri de Păltiniș.