Ruth O’Callaghan a publicat până în prezent trei volume de poezie: Where Acid Has Etched (2007), A Lope of Time (2009) și Goater’s Alley (2010). Parte dintre textele sale au fost traduse în italiană, română, germană, maghiară și mongolă. Interviul a fost realizat în cadrul Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, sub îndrumarea doamnei prof. dr. Lidia Vianu.





Cum ați descrie o seară de poezie în Marea Britanie? Cum contribuie hibriditatea culturală la acest tip de evenimente?

Pe cât sunt poeții de diferiți între ei, pe atât sunt de diferite și serile de poezie britanice. Să nu uităm că Marea Britanie este formată din patru națiuni distincte și că în fiecare națiune există o mare diversitate, nu numai printre locuitorii dintr-o zonă a țării, ci și printre cei care au adoptat-o, încât face deja parte din viața lor.

Cum ați caracteriza scena poeziei britanice contemporane unui străin care poate nu o cunoaște foarte mult?

Este extrem de variată: de la ceea ce se înțelege azi prin poezie clasică până la evenimente de tip spectacol ce pot fi denumite poezie hip-hop. Prin tradiție, poezia a fost dintotdeauna asociată cu jazzul, dar astăzi poate fi asociată și cu ansambluri corale, muzică rock, arta instalațiilor și orice alte domenii creative la care ne-am mai putea gândi.

Este poezia un mijloc de transport? Spre ce destinații?

Orice poem este un mijloc de transport, fie că vorbim despre călătorii geografice sau spirituale. Destinațiile sunt sau ar trebui să fie o surpriză atât pentru poet, cât și pentru cititor. Dacă poetul nu este surprins de spațiile unde poemul ar putea conduce, este puțin probabil ca cititorul să fie și el atras și surprins.

Ce rol au călătoriile spre alte spații geografice pentru viața poeziei?

După ce am călătorit din Antarctica până în Groenlanda, prin Mongolia, India, alte zone din Asia și o bună bucată din Europa, ar fi fals dacă aș spune că nu se reflectă și în unele dintre poeziile mele. Aceasta nu înseamnă că veți găsi descrieri ale deșertului Gobi sau ale Saharei ori elogii aduse vreunui ghețar. Impactul rămâne în cea mai mare parte submers, așa cum cea mai mare parte a unui ghețar se află sub apă.

Cum ați descrie procesul de creație? Care ar fi principalele teme pe care le abordați?

Procesul de creație diferă de la individ la individ. În ceea ce mă privește, aș prefera să compun în fiecare zi, ceea ce nu este posibil, fiindcă mai există și alte lucruri de care trebuie să mă ocup. Tema principală a poeziei mele? N-aș putea spune, dar tind spre a scrie poeme despre lucruri mai greu de sesizat, indiferent de ceea ce ar putea să însemne aceasta.

Care sunt lucrurile care vă influențează scrisul?

Ceea ce am spus mai înainte despre ghețar cred că răspunde întrucâtva întrebării. Mă influențează mai degrabă ceea ce simt în interior, deși – așa cum mulți au observat la poezia mea, că nu afirm propriul eu în texte – nu este imediat evident și mai ales nu cititorului ocazional.

Ce poeți contemporani sau clasici apreciați și îi simțiți mai aproape de suflet?

Marilyn Hacker pentru dexteritatea sintactică și pentru folosirea excelentă a ritmului, John F. Deane fiindcă se preocupă de necesitățile spirituale fundamentale ale vieții, dar lista nu are capăt...

Cum ați ajuns să compuneți și să publicați primul volum?

Nu a fost cazul unui eveniment anume. Încercasem poezia ca pe mare cu degetul vreme de vreo cinci sau șase ani înainte, de pe când frecventam un curs săptămânal, dar nu mă gândeam la mai mult decât ceea ce se petrecea de la o săptămână la alta. În cele din urmă, am decis că nu-i decât o pierdere de vreme și că ori iau lucrurile mai în serios, ori mă las, dacă nu sunt în stare să duc lucrurile până la capăt. Așa că abia pe la sfârșitul lui 2005 mi-am zis: acum ori niciodată!... De atunci am avut și un pic de noroc, fiindcă am fost invitată să particip cu lecturi în mai multe locuri. Tocmai m-am întors din Taiwan. Înainte am fost în Mongolia, Irlanda, pe la noi prin Anglia, în Budapesta și în alte locuri din Europa.

Fiindcă sunteți implicată într-un proiect cu spectacole de poezie în beneficiul celor fără un adăpost, cum vedeți rolul social al poeziei? Ce diferențe apar la nivel local, la nivel național și internațional?

Proiectul durează tot anul și ocupă foarte mult timp. Pe lângă cele două centre din Londra, unde poeții internaționali și editurile cooperează și se ocupă de organizare, avem și o antologie anuală cu texte ale poeților care se prezintă pe scenă alături de cele ale poeților internaționali, precum și o competiție pe care tot noi o jurizăm. Deși este mult de muncă, este minunat să faci ceea ce îți place cu adevărat, poezie – un lucru pe care mulți îl consideră un soi de ocupație fără substanță, cai verzi pe pereți –, și totuși să vezi că duce și la ceva rezultate practice, palpabile. Într-adevăr, părintele de la unul dintre aceste așezăminte a scris că poezia poate salva vieți – mai ales acum, pe timp de iarnă – și că, fără donațiile obținute de poeți, ar fi fost nevoiți să închidă așezământul.

Ar fi un lucru extraordinar dacă un asemenea proiect s-ar putea extinde în țară și în alte zone din lume.

Care sunt diferențele dintre poeziile menite a fi lecturate în liniște și cele citite cu voce tare sau jucate pe o scenă?

Un bun lector poate face ca un poem mai slab să pară mai bun decât este în realitate. Și viceversa este adevărată, un poem bun poate părea prost în urma unei lecturi slabe. Pe hârtie, poemul vorbește singur.

Lucrați la vreun proiect momentan?

Da, lucrez la un nou volum de poeme și la o carte de interviuri cu femei influente, printre care se numără și Lidia Vianu. Plus o antologie de poezie mongolă. Plus multe altele, fiindcă lista este mai lungă.

Ce i-ați sfătui pe tinerii poeți sau scriitori?

Dacă intenționezi să-ți iei arta proprie în serios, are să fie mult de lucru, dar până la urmă răsplata sosește însutit.



Ianuarie 2011