poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5009 .



Dușmanul poporului
articol [ Polemica ]
publicat în Acum (www.acum.tv) - 25.04.2010

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2010-07-27  |     | 



De câte ori am colaborat la publicația “ACUM”, am considerat că un articol trebuie să se susțină prin el însuși, nefiind necesară o intervenție ulterioară, pentru a clarifica argumentarea sau mesajul din text. La ora actuală „Mituri sfărâmate și beție de iluzii în Israel” a ajuns la peste 1400 de accesări și aproape 100 de ecouri. Încerc sa-mi explic motivele acestui val neasteptat de reacții.

Când am încheiat editorialul, recitându-l, l-am găsit nevinovat, chiar prea puțin provocator, deoarece principalul obiectiv al celor scrise de mine era incitarea la o dezbatere deschisă asupra unor idei, pe care le consideram demne de adus în atenția cititorilor, știind bine că subiectul este dureros.

În presa de limbă ebraică aceste idei sunt analizate permanent, în mod deschis, fără ca expunerea problematicii să fie considerată ieșită din comun.

“Acum” este o publicație în limba română, pentru cititori din numeroase țări. Cum se explică furtuna de comentarii, în special din Israel, mare parte dintre ele fiind caracterizate de un ton iritat?

Am încercat să recitesc articolul și opiniile cititorilor, în dorința de a răspunde punctat. Spre dezamăgirea mea, nu am reușit să găsesc argumente în ecourile negative, ci doar în cele pozitive. În schimb, atacuri la persoană din plin. Nu voi răspunde insultelor, voi încerca să mă opresc doar asupra câtorva aspecte.

Pe românește sună altfel…

S-a afirmat că acest articol ar fi inutil, sau dăunător. Numărul mare de accesări și reacțiile cititorilor dovedesc că am pus degetul pe o rană deschisă, sau pe o suferință cronică, reacutizată de rândurile mele.

Pericolul dispariției statului Israel este considerat în presa israeliană ca fiind real, și este argumentat în zeci de articole pe care cititorii le pot accesa, în ebraică sau engleză, în Haaretz, Yedioth Aharonoth sau Jerusalem Post, iar un recent sondaj dezvăluie că 80% din populația israeliană se identifică cu această îngijorare. De ce atunci, în limba română, sună altfel ?

Răspunsul îl găsim chiar în comentarii: unii cititori consideră că acest articol dă apă la moară antisemitismului, sau dușmanilor statului Israel. Ei preferă să măture sub covor, doar pentru a nu da satisfacții celor ce își freacă mâinile bucuroși, citind despre vulnerabilitățile societății israeliane sau despre deteriorarea relațiilor Israelului cu alte țări, în special cu USA. Eu însă cred că forța constă tocmai în democrație, în posibilitatea de a dezbate orice subiect, fără a ține cont de “ce vor spune alții despre noi”. Îmi amintesc de evreii din țara mea de origine, care se temeau să nu afle vecinii că aprind lumânări de Shabat. Cu alte cuvinte, s-a importat complexul evreului minoritar, care se preocupă în mod permanent de cum e perceput de cei din jurul său, ținând să fie acceptat ca egal între egali.

Ceea ce este natural în discuțiile din mass media israeliană, devine brusc dăunător într-un dialog care traversează frontierele? Oare e atât de grea distanțarea de provincialism, de acceptarea că Israelul nu este o insulă într-un ocean, că lumea e deschisă, că orice dezbatere internațională este pe deplin justificată, că trăim într-un conflict politic, teritorial și religios, care implică interese diferite și repercursiuni mondiale? Oare antisemitismul a avut nevoie de “apă la moară”? Știm încotro a dus, în decursul istoriei, încercarea de a fi pe plac, de a nu trezi ostilități.

Am o bănuială: că reacția de respingere a dialogului pe tema propusă, a miturilor și iluziilor, deranjează pe unii cititori tocmai datorită faptului că este purtat pe limba română. Și aceasta deoarece mulți israelieni au o relație ambivalentă cu țara de origine. Pe de o parte, nostalgii și sentimentul de apartenență culturală, pe de alta de idiosincrazie, datorită trecutului problematic și a antisemitismului din România. Pe ebraică sau în engleză ar fi fost legitim, nu-i așa ?

Solemnități și patriotism

Am întâlnit însă un argument interesant: că fără mituri o comunitate nu poate dăinui și, dacă îi privezi pe oameni de iluzii cu ce ar rămâne ? Acest lucru m-a fâstâcit, ar însemna supraaprecierea unor cugetări personale, împărtășite din preocuparea mea pentru situația alarmantă din zonă.

Deși am fost atacat la persoană în repetate rânduri, nu numai pe site-ul publicației “ACUM”, ci și pe alte tărâmuri ale internetului, nu trebuie să mă justific, demonstrând că am facut ceva pentru țară, și nimeni nu are calitatea să îmi dea lecții la capitolul patriotism, chiar dacă dansează hora în Piața Rabin din Tel Aviv, de Ziua Independenței, sau își afișează doliul în Ziua Comemorării.

Afirmațiile mele nu pot avea impactul de a spulbera mituri, ele încercând doar să zguduie o percepere iluzorie, că situația politică și socială nu se agravează în timp.
Pentru unii cititori am devenit, dintr-o dată, “dușmanul poporului”. Când, în alte articole, atacam antisemitismul, eram huiduit de naționaliști din România și îmbrațisat de israelieni. Dublul standard este valabil atât pentru naționalistul demagog român, cât și pentru cel israelian de sorginte română.

În mod paradoxal, când am citit unor interlocutori, care nu au nimic în comun cu România, traducerea în ebraică a editorialului, reacțiile pozitive sau criticile au fost de cu totul altă natură:

- Nu aduc nimic nou, cele scrise de mine sunt citite zilnic în presa de limba ebraică;

- Articolul este la obiect și necesar, dar era de preferat sa fie publicat cu altă ocazie;

- Emană multă amărăciune, care descurajează;

- Parte din miturile amintite au o bază reală, iar altele au încetat de mult să reprezinte un punct de referință.
Niciunul dintre cei cu care am dialogat nu a contestat, nici măcar aluziv dreptul meu de a dezbate aceste subiecte și nu a pus în dubiu bunele mele intenții, sau dragostea mea pentru țară.

Ipocrizie și adevăr

În schimb, pe forumul de limbă română, contestatarii s-au erijat în purtători de cuvânt ai “mâniei poporului”, alimentându-se unul pe altul, în dorința de a vedea tăiat “capul lui Moțoc”. Brusc s-a autoconstituit un tribunal virtual, iar autorul editorialului a devenit un acuzat căruia i se înscenează un proces public, fiind somat totodată să “iasă la iveală”. Dinamica a devenit hilariantă în ciuda seriozității subiectului.

Mânia mulțimii s-a întețit când redactorul șef, Petru Clej, a enunțat principiile editoriale ale publicației, comentatorii furioși atacând modul său de exprimare și nu miezul frazelor sale. Importantă era forma și nu conținutul. Presupun că ar fi preferat o politețe exagerată, care să mascheze în mod ipocrit ostilitatea, unor adevăruri spuse direct, într-un ambalaj mai puțin diplomatic.

“ACUM” este solitară în peisajul internetului de limba română. Nu se angajează în favoarea unui stat sau a unei națiuni, în detrimentul altora. În nici o altă publicație de limba română nu veți întâlni atâția colaboratori evrei sau israelieni. Când eu însumi i-am întrebat pe Clej și Maier dacă nu sunt prea multe subiecte despre iudaism, antisemitism, Israel, redactorul șef mi-a ripostat : vrei “numerus clausus” la evrei? Aceeași israelieni evrei care îl aplaudau când demola un mesaj antisemit, îl ocărăsc acum, agățându-se de expresia ” naționalism de mucava”, pentru că se recunosc pe ei înșiși, iar această realitate preferă să nu o admită. Dublu standard, am mai spus-o ?

Între gloanțe și portocale

Recitind editorialul îmi reproșez, totuși, faptul că am pus în discuție 11 puncte. Poate că, dacă dezbăteam doar câteva mituri, oprindu-mă asupra detaliilor, dialogul ar fi fost mai constructiv. Dar scopul principal al articolului, zdruncinarea culcării pe lauri, nu ar fi fost realizat.

Îmi doresc ca articolul ripostă al lui Dorian Galbinski să demonteze întreaga mea argumentație, să demonstreze că iluziile au o solidă bază reală, că temerile mele sunt nefondate. Sper să mă fi înșelat, iar analiza mea să se dovedească a fi superficială. Eu mi-am dorit doar să trag un semnal de alarmă, care s-a justificat prin numărul de accesări și ecouri.

Nu vreau sa fiu nedrept, neamintindu-i și pe cei care mi-au trimis aprecieri pozitive, pe forum sau pe privat. Nu le voi divulga identitatea, unii dintre ei fiind cunoscuți în comunitatea de origine română din Israel, nedorind să îi expun bolovanilor aruncați din tribună.

În general, faptul că un articol al meu, pe care l-am considerat benign, a declanșat atâtea reacții, mă bucură și mă întristează în aceeași măsură. Pentru că realizez că tuturor ne pasă, dar mă mâhnește, redescoperind rănile sângerânde.

În urmă cu trei zile am primit, spre surprinderea mea un coș cu fructe de la o cititoare din SUA (căreia îi mulțumesc și pe acestă cale), însoțit de cuvintele “Congratulations on your last article”. Pentru delectarea cititorilor, și din dorința de a “echilibra”, am pus alături o brichetă-revolver, vrând să ilustrez spectrul de reacții la articol.

Dincolo de acest detaliu picant, cititorii revistei “ACUM” sunt solicitați să accepte politica editorială, chiar dacă uneori le convine și alteori nu, pentru singularitatea sa în publicistica de limbă română, pentru valorile democratice pe care le apără și pentru deschiderea permanentă spre un dialog fără menajamente, onest și la obiect, chiar dacă uneori nu rotunjește în mod artificial colțurile.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!