Scriu aceste cuvinte în preajma Zilei Comemorării, zi de doliu național, în amintirea celor căzuți la datorie, în războaiele Israelului. După cifrele oficiale, au pierit 22,682 de militari din 1948 până astăzi. Alți 3971 de oameni și-au pierdut viața în atentate teroriste. De la precedenta comemorare, într-un singur an, au murit 111 soldați.
Ziua Comemorării începe, conform calendarului ebraic, Duminica, 18 aprilie, la orele 20.00, prin sunetul sirenei, un minut de reculegere în amintirea celor care și-au sacrificat viața pentru ca evreii, refugiați din toate colțurile lumii, să aibă o patrie a lor. După 24 de ore, în locul durerii și tristeții, se instalează, subit, bucuria Zilei Independenței, 62 de ani de la înființarea Statului Israel.

Întotdeauna mi s-a părut stridentă această trecere de la doliul din cimitire, de la atmosfera apăsătoare, la focuri de artificii și petreceri în piețele oraselor, dar întreaga istorie a Israelului este un mozaic de tragedii și realizări, amalgam de lacrimi și zâmbete, priviri abătute și sclipiri de triumf.

În rândurile care urmează, nu voi povesti despre eroi necunoscuți, sau despre mame cu sufletul de-a pururi îndoliat, nici despre victorii imprevizibile, nici despre copii rămași orfani, sau generali decorați, nici măcar despre acțiuni militare riscante și spectaculoase, care au costat sau salvat vieți. Și nu mă voi opri asupra unor povesti inedite, ale unor anonimi, care, din umbră, au făcut pentru Israel mai mult decât cei ce apar mereu în lumina reflectoarelor, sau al căror nume îl întâlnim frecvent în presa cotidiană.

Desigur, pentru majoritatea populației din Israel, Ziua Comemorării și Ziua Independenței au o mare valoare simbolică. Þara e împodobită cu drapele alb-albastre, agățate de balcoanele clădirilor sau fluturând în goana automobilelor, oamenii dorind să-și manifeste solidaritatea, sau să-și împărtășească bucuria și patriotismul. Și totuși, tocmai cu prilejul acestor evenimente, am hotărât să scriu despre mituri legate de Israel, care, deși sunt perpetuate ( în Israel sau pe alte meleaguri), s-au dovedit, în decursul acestor 62 de ani de existență a statului evreu, care "a transformat deșertul într-o grădină înfloritoare", foarte fragile, nedepășind, după părerea mea, proba timpului.

Mituri și legende

1. Israelul are o armată foarte bine dotată și antrenată, cea mai puternică din Orientul Mijlociu.

Fals - Chiar dacă posedă un arsenal militar impresionant, s-a dovedit că nu reușește să învingă în confruntări cu organizații teroriste, precum Hizballah ( în războiul din Liban) sau Hammas ( în acțiunea Plumb Turnat, în Gaza), luptele s-au prelungit dincolo de așteptări ; au ieșit la iveală numeroase neglijențe, ordine contradictorii, lipsă de profesionalitate, imposibilitatea de a atinge obiectivele inițiale.

2. Israelul câștigă orice război cu țările arabe.

Fals - Cu excepția războiului de sașe zile, din 1967, Israelul nu a câștigat, politic, nici un război, nu în 1973 (Yom Kipour), nici măcar cele două din Liban, toate s-au încheiat în mod traumatic, sau cu retrageri unilaterale. Mulți soldați au pierit răpuși de "friendly fire" ( focul propriilor trupe), în haosul luptelor.

3. Serviciile de securite și contrainformații sunt excepționale, iar Mossadul este o organizație gigantică și foarte capabilă.

Fals - Mossadul e mai puțin numeros decât se crede, în urmă cu 20 de ani avea doar 1200 de membri, azi, conform unor " surse de încredere ", cca. 2500. Iar gafele, precum cea din Iordania, în 1997 ( eșecul lichidării lui Khaled Mashal), sau asasinarea lui Mahmoud al-Mabhouh ( dacă a fost pusă la cale de Mossad - lucru incert, dar probabil), în ianuarie, în Dubai, au scos la iveală multe carențe, printre care mobilizarea a peste 20 de agenți, pentru omorârea unui singur terorist criminal. În plus, s-au folosit identitățile unor cetățeni israelieni cu dublă cetățenie ( oare nu erau alte alternative?), fără consimțământul lor.

Desigur au fost și numeroase succese, majoritatea nefiind mediatizate, dar și nereușite, colaboratori ai Mossadului capturați în țările arabe, sau acțiuni anulate în ultima clipă, din lipsă de discreție și superficialitate în organizare.

În ultima vreme a explodat în Israel afacerea Anat Kam, o tânără care, la eliberarea din armată, a copiat pe CD, din computerul generalului Yair Naveh, peste 2000 de documente secrete, pe care le-a predat spre publicare lui Uri Blau, jurnalist la Haaretz, în prezent refugiat la Londra. Dacă a fost posibilă extragerea unor materiale de importanță vitală pentru securitatea statului, e clar că sistemul de apărare al secretelor militare suferă de grave lacune.

4. Lobby-ul evreiesc din USA susține oricum Israelul, este foarte influent, iar presedintele Statelor Unite va respecta întotdeauna poziția organizațiilor evreiesti.

Fals – Atât Rahm Emanuel, Șef de cabinet la Casa Albă, cât și David Axelrod, Consilier Prezidențial Principal, sunt evrei sioniști, dar depun permanente eforturi pentru a obliga guvernul israelian la concesii exagerate. Lobby-ul evreiesc înghite în sec, o aplaudă pe Hillary Clinton și se lasă fermecat de retorica lui Obama. În 15 Aprilie, Ronald S. Lauder, președintele Consiliului Mondial Evreiesc, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Obama, în care își exprimă îngrijorarea față de schimbările politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, manifestată prin presiuni unilaterale asupra Israelului.

5. Israelul posedă bomba atomică, ceea ce îi va conferi mereu superioritatea militară în zonă.

Fals – Chiar dacă o deține (fapt nerecunoscut oficial), Israelul nu va fi prima țară care va introduce armament atomic într-un conflict militar; totodată se exercita presiuni asupra sa, încercându-se crearea unei ecuații a denuclearizării simultane a Israelului și Iranului. Egiptul și Iordania solicită în mod insistent un control internațional asupra Israelului. Nu cred că e departe ziua în care Obama va da un ultimatum, punând Israelul în aceeași balanță cu Iranul.

6. Evreii își iubesc țara și, în momentele de dificultate, sunt foarte uniți.

Fals – Tot mai mulți cetățeni israelieni solicită o a doua cetățenie la diferite ambasade, sub pretextul că urmașii lor vor putea să studieze în țările din Uniunea Europeană. Dar gândesc sau șoptesc – Nu se știe ce va fi în viitor, subtextul fiind pericolele care amenință Israelul la ora actuală.

7. Israelul este un aliat strategic al USA, ceea ce îi conferă prioritate în ochii administrației americane.

Fals – USA au nevoie de liniște, de economie prosperă, vor să scape de povara războiului din Afganistan și a trupelor trimise în Irak, iar politica actuală a președintelui Obama reflectă o apropiere de țările arabe, în detrimentul Israelului.

8. Israelul a cedat și va ceda întotdeauna presiunilor americane.

Fals – Pe vremea primului ministru Shamir, guvernul israelian s-a împotrivit inițiativelor americane, iar azi, deși Nethaniahu pare a ceda, coaliția guvernamentală din Israel îl va obliga să se opună pretențiilor administrației Obama. Criza actuală dintre cele două țări se va agrava, deoarece, atât guvernul israelian, cât și majoritatea populației, simt că președintele american exagerează și politica USA s-a schimbat radical.

9. Populația Israelului este pregătită sufletește pentru un război de lungă durată.

Fals – Israelul nu își poate permite războaie prelungite (luni de zile), economia ar avea mult de suferit. Populația civilă ar fi bombardată de rachete cu rază lungă de acțiune din Liban, Siria și Gaza. În cazul unui conflict militar, Iranul, care dorește lichidarea Israelului, ar putea acționa numai prin tentaculele sale, nefiind nevoită să tragă nici măcar un cartuș.

10. USA vor apăra întotdeauna Israelul și vor garanta securitatea sa.

Fals – În momentul izbucnirii unui război inopinat, până când trupele americane se vor amplasa și orienta în zonă, jumătate din orașele israeliene vor fi distruse de rachete, împreună cu rafinariile, porturile, aeroportul internațional și statul major al armatei, care este situat în inima Tel Avivului. Doar în caz extrem, Israelul ar riposta bombardând centrul Damascului, Beirutul sau Teheranul și imediat ar fi condamnat și sancționat. Istoria ne învață că acțiunile diplomatice și rezoluțiile ONU au fost, în marea lor majoritate, unilaterale și în defavoarea Israelului.

11. Israelul nu cedează șantajelor teroriste.

Fals – Deja a cedat în trecut, încă în perioada administrației Rabin. Apoi, atât Sharon, cât și Olmert au acceptat condiții umilitoare, eliberând teroriști în schimbul unor cadavre. În curând, va ceda și Nethaniahu, fiind dispus să pună în libertate sute de criminali palestinieni, deținuți în închisorile israeliene, pentru un singur soldat răpit de Hammas, Gilad Shalit. Acțiunea Entebbe ( când unitățile militare israeliene au zburat în Uganda și au eliberat pasagerii avionului Air France, deturnat de gruparea teroristă a lui Abu Nidal, sprijinit de Idi Amin) a rămas o legendă, o nostalgie.

Iluzii și realități

Până acum m-am referit doar la câteva dintre miturile legate de puterea militară a Israelului sau de relațiile sale speciale cu USA. Aceste legende și iluzii sunt profund înrădăcinate în conștiința israelienilor. Credințele crează stări de euforie, sau perdele de fum, care împiedică omul de rând să remarce schimbările dramatice care s-au produs în ultimii ani, în situația geopolitică, în raporturile de forțe pe plan internațional, în importanța pe care o acordă Israelului guvernul american și statele occidentale.

Dinamica din zonă, schimbările demografice, au influențat interesele marilor puteri, care se apropie în mod evident de lumea musulmană. Dintotdeauna, interesele au fost prioritare principiilor, mai pregnant însă în ultimii ani, de când țările occidentale sunt invadate de o masivă emigrație arabă, care influențează preferințele electorale și politica țărilor democrate. Israelul a devenit astfel incomod acestor state. Deși pericolul înarmării atomice a Iranului este real, sancțiunile propuse sunt ridicole și ineficiente, iar Ahmedinejad disprețuiește valorile societății democratice, amenințând totodată cu lichidarea Israelului.

Populația Israelului nu conștientizează amenințările iminente din afară, izolarea pe plan internațional, și, totodată, metamorfozele interne. Statul sionist a devenit o țară a mall-urilor, o societate de consum, în care relațiile interumane s-au degradat, idealurile s-au prăfuit, iar banul a devenit hegemon. S-ar putea spune că Israelul s-a "normalizat", pentru că în lumea întreagă, deschisă și globalizată, principiile umanitare s-au depreciat.

Între trufie și libertate

Dar în Israel, situația este mult mai gravă, deoarece trufia s-a substituit modestiei, creativității, dorinței de a construi un stat modern. Idealurile sioniste au fost înlocuite de extremisme politice sau religioase. Trăim pe un teren minat, orbiți de mituri și iluzii, în timp ce comunitatea internațională consideră Israelul, chiar dacă nu o declară oficial, un factor stânjenitor și destabilizant.
Nu putem pretinde altor state să fim susținuți politic, atâta timp cât noi înșine măturăm sub covor nereușita Israelului de a se impune ca forță militară și, în același timp, ca promotoare a unor inițiative politice care să rezolve situația beligerantă și dezechilibrul demografic. Dublul standard internațional, agravat recent de presedintele american (care compară Holocaustul cu Naqba, manifestând o răceală evidentă față de statul evreu), devine tot mai accentuat.

Israelul e izolat pe plan internațional, iar dispariția sa de pe hartă ar fi percepută de multe țări ca o usurare. Nu văd soluții imediate, ci doar o agravare. Și totuși, un prim pas ar trebui să fie abandonarea iluziilor. Să așezăm miturile într-un raft al istoriei Israelului și să privim cu ochii larg deschiși schimbările ce se petrec în jurul nostru.

Poate unii dintre cititori vor crede că am exagerat în descrierea miturilor sau în încercarea mea de a le spulbera. Alții vor considera o lipsă de sensibilitate faptul că public acest articol în perioada în care Israelul comemorează ostașii căzuți la datorie și sărbătorește 62 de ani de la înființarea statului. Dar eu simt că tocmai acum, între doliu și bucurii, trebuie să ne zdruncinăm credințele, să privim lucrurile în față cu curaj, să realizăm circumstanțele actuale, să încetăm a ne îmbăta cu iluzii, pentru ca ostașii căzuți în războaiele Israelului să nu se fi sacrificat zadarnic.

Ziua Independenței Israelului trebuie să reprezinte nu numai înființarea statului, ci și eliberarea noastră sufletească, desprinderea de legende perimate, adaptarea la noua și grava conjunctură politică și socială și construirea unor noi idealuri. Altfel, părinții vor continua să își îngroape copiii, noi vom protesta împotriva țărilor occidentale, care vor privi nepăsătoare scenariul apocaliptic, distrugerea statului Israel. Iar evreii, aceiași care "au transformat deșertul sterp în grădini înfloritoare", vor redeveni un popor de refugiați.