După volumele de debut ale lui George Asztalos și Dan Mureșan, colecția de debuturi poetice apărută la editura Grinta sub girul reputatului Adrian Suciu se îmbogățește în 2010 cu o nouă piesă: „Miruna e la străini”. Autorul? Poeta de 16 ani Miruna Constantina Þuțuianu, a cărei voce distinctă, necontrafăcută, certifică faptul că a paria pe această carte este din start un câștig. Cum altfel ar putea fi, când dai peste pasaje precum: „umbrela îți zboară spre/ Ecuator/ rămâi singur cu o mare de străini în spate (...) & viața noastră e cât se varsă/ un val pe ochii mei” (Vărsare în oameni). Sigur, ca la orice debut timpuriu, sunt și „reglări ale vocii”, „exerciții de zbor”, însă potențialul expresiv e cert și poezia autentică iese învingătoare.

La răscrucea vârstelor, Miruna știe să dozeze cu spontaneitate amestecul de detașare și încleștare spre a transmite emoția estetică. Elanul întrepătrunderii și jovialității este dublat de o luciditate mereu în gardă, cu accente de (auto)ironie și scepticism. Însă nu cât să se piardă dominanta armonică a ingenuității: „vreau să dârdâi și să/ simt o răsuflare aproape/ de mine// dar noi trebuie să fim/ închiși într-o seră/ pe aici/ pe undeva (...) sentimentele mele/ sunt încleștate și uitate/ pe o foaie (…) de câte ori gândurile mele își/ pierd direcția mi le imaginez/ ca pe niște baloane gigantice/ dezumflate” (Înnoptezi în mine).

„Joaca de-a nimicul” degajă erosul atracției spre geneză și artefact: „sper că mă vei îmbrățișa cu nisip/ între dinți/ și pielea ta va mirosi a mare/ iar din nimicul care sunt/ va înflori un trandafir metalizat” (Suflet hoinar). Tendința de reconstituire a unei originarități prereflexive transferă poemelor, în nota aceluiași melanj între proiecția optimistă și retragerea ei în fantomatic, o frustă verticalitate: „hai să ne transpunem într-un plan vertical, / optimist/ fantomatic/ & hai să redevenim ceea ce am fost/ înainte să fim” (Îndemn). În fapt, este vorba de o reconstituire a originarității unui „corp poetic” al experienței, prin care să se depășească schematismul ideii „fără carne” și diluția sentimentului amorf: „încerc să fac din ceea ce simt/ un obiect/ să ți-l pot răstigni pe corp” (Răstignire); „bezna mă sărută ca spuma/ unui stingător de incendiu” (Noaptea e un infern angelic); „gâtul e tăiat de mătasea părului” (Am o oglindă în mână).

La temperatura poeziei intervalele spațiale și temporale fuzionează: „sunt kilometri de minute între noi” (Durere dulce & necesară). Conturul erotic al relației cu alteritatea, cu reflexele-i fulgurante: „numele tău ca un arc/ erodat de ființa mea (…) e lumea mea/ dar tu o joci/ ești cel mai încețoșat/ fulger/ prăfuit” (Tremurare în metaforă), este traversat de umbra aruncată de figura emblematică a îngerului: „trebuie să fie un înger/ pe aici/ ce își lasă umbra între/ noi” (Savoare nocturnă).

Recursul la senzație, cu microstructurile și substratul ei prereflexiv, reîncarcă energetic, tonifică fluxul poetic: „probabil gândesc, sufăr & mint diferit/ în treacăt/ din întâmplare/ fără scop/ cu pasiune/ puțin câte puțin/ incoerent/ deznădăjduit/ absolut fără motiv// în timp ce ție ți-e frig și te gândești/ dacă ai simțit vreodată/ căldura/ firelor electrice” ; „picături de ploaie pe sârme/ se multiplică într-o stranie/ succesiune de oglinzi” (Ecoul cărților); „anticearcănul se topește (…) și eu privesc amăgitor atârnată/ de cârligul florii/ vineții a lu’ don’ Marcu” (2 ochi negri ne privesc); „toți cei care îmi zâmbesc sunt/ buturugi aspre puse la macerat” (Salut universal).

„Fecioara unei statui țepoase” și „împărăteasa muștelor” (cu trimitere la romanul lui W. Golding) arată în miezul unei „ere colerice”, „în centrul/ atenției, al mirării și al batjocurii”, poezia ca „vis împlinit”. Curajul de a ținti spre lucrurile care nu se oferă fără luptă arată dispoziția Mirunei de a lua cu asalt împărăția poeziei: „Vreau să aleg între lucrurile/ care nu/ mi se oferă”.

Poeta se face portavocea unei generații „fără viitor”, care, fie și în „cămașă de forță”, cu „cipuri în inimi”, e însetată de neînseriere și libertate, cu o fervoare boemă à la Dimitrie Stelaru: „suntem generația MM/ vrem libertate!/ ne cumpărăm fericirea/ cu lacrimi dulci vărsate în/ bere sau tequila (...) pârjolim tot/ & eliberăm din cenușa luminii/ îngerii putrezi” (Copii fără viitor).

Nu e lipsit de relevanță pentru miza acestui volum să parcurgem titlurile capitolelor sale, derulate într-o ordine inversată față de cea temporală, sub semnul unei metamorfoze regresive: „Viitorul (2010-2011): Adolescenta matură vindecă amintirile și pășește hotărâtă pe un alt drum al inițierii”, „Prezentul (2009): Adolescenta rebelă își îndoapă urechile cu nisip”, „Trecutul (2007-2008): Adolescenta naivă calcă pe drumul inițierii”. Este vorba, în fond, despre praguri de inițiere în arta poetică a unei priviri asupra lumii. Un survol care tinde la redescoperirea de sine din afara locurilor comune, a înțepenirii în clișee sociale și de limbaj. Faptul că „Miruna e la străini” păstrează în apariția ei doza necesară de imprevizibil și mister pentru a convinge.