Uite că ieri, pe la cinci după-amiază, am priceput de ce nu s-au mai întors în țară Caragiale, Ionesco, Tzara, Cioran sau Brâncuși, preferând, ei, să moară oriunde, numai aici nu. E limpede că au ales să moară de moarte bună, nu de râs – simbolic râsul e considerat a fi o chestiune diabolică, chiar dacă pe ici pe colo, în afara lumii simbolice, se presupune că ar avea și ceva efecte psiho-terapeutice.

Dar, ia să trecem la fapte!

Nu strică să facem, pentru început, o incursiune, succintă, printr-ale carnavalescului: la noi e obiceiul să ne facem de cap pe la începutul lui martie, nu începând de la jumătatea lunii octombrie; carnavalul de la Rio începe la sfârșitul lui februarie; iar francezii dau drumul carnavalului nebunilor în mijlocul verii – ar mai fi de amintit și alte astfel de obiceiuri, dar suntem presați de timp, așa că le trecem cu vederea, deocamdată!

Ieri, 13 octombrie 2009, domnul Președinte Mircea Geoană, arborând tichia de mărgăritar cu clopoței pe capu-i, dădu semnalul începutului carnavalului, purtător de cuvânt fu Președintele Crin Antonescu, iar în carul alegoric fu urcat Primarul Klaus Johannis (CLOWN: engl. clown [klawn] “artist comic de circ”; în română apare și cu forma CLOVN, consoana W fiind transformată în consoana V., și în prima și în a doua variantă articolul hotărât se atașeajă formei străine; în poziție enclitică CLOWNI / CLOVNI; “... o lume de CLOWNI și de siluete ciudate ...”; apare în franceză și în germană cu aceeași formă, în ambele situații fiind substantive masculine: le clown [klaun] și der clown [klaun]). Ex-ex-primarul Bucureștilor, actual Președinte al țării, am spus Băsescu, a primit nominalizarea în lotul național al carnavalului, însă nu în echipa din carul alegoric, ci numai pentru misiunea mult mai simplă de a semna, ca primarul, că s-a dat liber să se desfășoare “Carnavalul de toamnă al românilor”.
Doriți amănunte? Poftim amănunte!
Climatul general din țară, necesar carnavalului, a fost descris demult, dar bine!, de Cezar Bolliac:
/ ... /
O! câte case nouă și câte case sparte!
Ce visuri își mai face bătrâni și juni în parte
În lungul carnaval!
Tot fierbe-n capitală! și lumea își propune
Un lanț de fericire, un șir de lucruri bune
De la întâiul bal!
Voi, câți vă râde soarta! gândiți că-n aste zile
Stau sub pământuri, ocne, prin temniți și exile
Atâți nevinovați,
Pe care pizma, ura și neagra calomnie
I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie
Îi ia necercetați! / ... / (Carnavalul).
Evident că n-am ales la-ntâmplare spusele lui Bolliac. Le-am ales fiindcă nu suportă comentarii. Nu e piesa potrivită dintr-un puzzle, ci e chiar puzzle-ul gata făcut.

Dar de scenariul “D-ale Carnavalului”, al lui Caragiale, a auzit cineva? E o piesă de teatru!
În actul I, scena a III-a, „legat cu o basma la fălci”, acuzând dureri de măsele, apare Catindatul. Nimerește la Iordache, calfa lui Nae Girimea. A nu!, nu pentru a-i fi scoasă măseaua, ci pentru a găsi un leac împotriva durerii, fiindcă așa-i sugerase un coleg de la Percepție, cum că Iordache ar fi posesorul unei metode care te scapă de dureri, conform celor spuse într-o carte, scrisă de unul: Matei. În mare, e vorba de așazisa metodă electro-homeopatică, inventată în a doua jumătate a secolului trecut de un conte italian, Cesare Mattei, care pretindea că poate vindeca toate bolile aplicând fulgerător remedii lichide, preparate de el, preparate numite electricități (de unde, vizibil, se resoarbe și fenomenul de “magnetizare”, pomenit cu subînțelesuri de Catindat). Cu titlu de paranteză, Mattei avea faima unui: „doftor de bătături din Italia”, care face „și văpsea pentru păr”. Catindatul intră, prin urmare, în frizeria lui Nae Girimea pentru a-și verifica o teorie, aceea a sugestiei: subiectului îi este aplicată metoda ce constă în a-i aminti de extracția cu cleștele; este așezat pe scaun pentru ca, la vederea cleștelui, durerea să-i dispară. Cu siguranță, Catindatul era familiarizat cu teoria lui Cesare Mattei, fiindcă era una din temele cele mai des întâlnite în publicistica (“media” – n.n.!) acelei perioade (sf. sec. 19, n.n.!), medicii din București care aplicau metoda electro-homeopatică fiind luați cu asalt de mulțimea pacienților dornici de tămăduire, ceea ce a făcut ca aceștia să devenină în scurt timp un fel de tămăduitori biblici; mai multe grupuri de români au organizat, chiar, un fel de pelerinaje pe la reședința din Bologna a medicului italian, în paginile ziarelor „Românul”, „Reforma” sau „Poporul” făcându-se o reclamă deșănțată terapiei/medicamentelor lui Mattei.
Catindatul, pentru cine nu știe, lucrează la Percepție însă nu ca angajat, ci fiind ajutat cu bani de fratele său „nenea Iancu de la Ploiești”. D-aia își poate permite el să spună: „…catindez până la o vacanță. Nu e vorba, am cu ce trăi; am parte în bogasierie la Ploești; îmi trimite parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr…”.
Păi, cetățeanul nostru e tipul candidatului perseverent, mereu respins, care s-ar mulțumi cu o slujbă oricât de neînsemnată, care n-ar primi leafă niciodată: „…Nimic, de doi ani de zile, nimic.”, dar care, în ciuda acestei situații, are conștiința datoriei față de stat, grăbindu-se să ajungă la „canțilerie” pentru a-și îndeplini obligațiile cetățenești. Autorul D-ale carnavalului, merge chiar mai departe, aplicând terapia nu numai măselelor bolnave ale Catindatului, cum s-ar crede la prima vedere, ci și celorlalte personaje din text, care supuse tratamentului cu acest panaceu miraculos, prin care pot fi rezolvate toate suferințele muritorilor de rând, și în ciuda aparențelor de întâmplare episodică sau de gag (de “mofturi italienești”!), în realitate metoda lui Mattei certifică faptul că “naturelul” poate exista fără nici o bază și că, în certe împrejurări, oamenii pot merge prin ploaie susținând că e soare, “numai așa la un capriț”, căci, să nu uităm, nu numai Catindatului îi trece durerea, ci și lui Pampon, Crăcănel, Miței și Didinei imediat ce aud clănțănitul aluziv al foarfecelor, ceea ce-i face să rostească la unison: “Mersi, neică, mi-a trecut”.

Cum Carnavalul a început, și cum o să țină până pe la Sf. Nicolae, eu mă retrag, pentru că nu am costumul potrivit.

Catindatul meu pentru alegerile prezidențiale este Ion Luca Caragiale – un candidat cu virtuți tehnocrate demonstrate.

Pentru postul de Prim-ministru îl propun pe Cezar Bolliac, care nu numai că este tehnocrat, ba are și bunul șimț de a fi la curent cu problemele care-i frământă pe români.


Notă:
Azi, 14 octombrie 2009, toate deconcentratele au primit „Ordinul scris” al sindicatelor pentru „încetarea imediată a oricărei forme de protest”.
De ce oare?

foto: sanja gjenero