Potrivit documentelor, studiul păsărilor din Banatul istoric a fost început în 1690, de către Marsigli. Lui i-au urmat Griselini, Baldamus, Fritch, Frivaldszki, cercetarea fiind continuată apoi de dr. Lajos Kuhn, din cadrul Societății de Științele Naturii al Ungariei de Sud (cu sediul la Timișoara), mai târziu de Dionisie Linția și Emil Nadra, iar din 1974, de dr. Andrei Kiss, care a împlinit 30 de ani de cercetări științifice în domeniu.

Zbor fără frontiere
Răspândirea păsărilor nu este identică cu frontierele statelor. Altfel spus, ele nu sunt reținute (pe vremuri, împușcate), arestate, condamnate pentru trecerea ilegală a graniței. Ca atare, habitatul unor specii de păsări, și nu numai, se poate studia corect, din punct de vedere științific, doar dacă facem abstracție de granițele politico-administrative dintre state. Un asemenea studiu a văzut de curând lumina tiparului la Editura “Triton” din Vârșeț, sub egida Muzeului Orășenesc din aceeași localitate. Condițiile grafice sunt de excepție, demne de o asemenea carte. Este prima lucrare ornitologică din zona noastră, având caracter transfrontalier, în sensul actual al cuvântului, care poate deveni un model de colaborare internațională regională pentru partenerii din Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa. Cartea se numește “Ptice Banata - Păsările din Banat - Die Vögel des Banats”. Autorii sunt: Javor Rašajski, artist plastic, realizatorul desenelor de o fidelitate extraordinară cuprinse în studiu, unul dintre cei mai apreciați desenatori de păsări din sud-estul Europei, ornitolog amator, fostul director al Muzeului Orășenesc din Vârșeț (Gradski Muzej Vršac), dr. Andrei Kiss, cercetător științific biolog-ornitolog, șeful Secției de Științele Naturii din cadrul Muzeului Banatului Timișoara, și dr. Ferenc Kasza, jurist, ornitolog amator din Szeged.

De la gând la faptă
Ideea unei asemenea colaborări științifice, precizează dr. Andrei Kiss, i-a aparținut lui Javor Rašajski, care a publicat o carte în acest domeniu, respectiv “Ptice Srbije” (“Păsările Serbiei”), apărută în 1997. Dorința sa a fost ca această carte să fie revizuită, completată și corectată cu date recente, mai pertinente. Dr. Andrei Kiss a fost de acord și a sugerat ideea extinderii prezentării păsărilor pe teritoriul Banatului istoric, o parte însemnată a euroregiunii invocate. Cei trei autori ai monografiei în discuție au hotărât să meargă pe varianta hărților UTM pentru a marca poziția păsărilor în spațiul geografic, respectiv în interiorul habitatelor. “Suntem conștienți că un asemenea mod de prezentare, prin hărți UTM, nu poate să fie niciodată o formă definitivă a situației păsărilor, având în vedere faptul că atât dinamica populațiilor, cât și cea a habitatelor se modifică mereu pe teren. Dar, oricum, este marcată o situație a ultimilor 30, respectiv 50 de ani, de existență a păsărilor din acest spațiu geografic și, ca atare, lucrarea noastră primește o valență monografică, de sinteză relevantă pentru cercetările ulterioare, susține dr. Andrei Kiss. Din ce în ce mai mult, Europa se bazează pe exactitatea informațiilor, bunăoară și pe exactitatea datelor științifice, astfel că prin acest mod de prezentare, noi am fost cât se poate de preciși. Și în funcție de această exactitate, în foarte multe domenii, dar în special în ecologie, ar trebui foarte multe lucruri să se schimbe, îndeosebi în politica ecologică și de gestionare a numeroaselor resurse naturale la nivelul structurilor administrative europene”.

Cercetări avifaunistice bănățene
La baza monografiei a stat lucrarea de bază a dr. Andrei Kiss care se intitulează “Cercetări avifaunistice în Banat” în care autorul a descris, începând din sec. al XVII-lea și până în ziua de astăzi, cercetările avifaunistice specifice legate de anumite persoane. Totodată a prezentat și rezultatele cercetărilor bioecologice proprii privind avifauna Banatului timp de 30 de ani. “Astfel l-aș aminti pe L. F. Marsigli care, în 1690 și 1700, a observat păsările de la confluența Tisei cu Dunărea, și în special din sudul Banatului, pe F. Griselini, care din 1774 și până la 1777, deci cu o sută de ani mai târziu, a descris păsările în special din mlaștinile și pădurile bănățene, pe E. Baldamus care, pe la mijlocul sec. al XIX-lea, între anii 1849 și 1852, a cercetat păsările de aici, pe A. Fritch, care în 1853 a elaborat un studiu despre păsările din zonă, pe J. Frivaldszki care, fiind coleopterolog, a umblat foarte mult în zonele carstice din sudul Banatului și a descris păsările în lucrarea sa de sintez㠍Aves Hungariae, 1891. A urmat o perioadă foarte interesantă și totodată importantă începând din 1873, când Societatea de Științele Naturii a Ungariei de Sud, cu sediul la Timișoara, a continuat și i-a dezvoltat studiul păsărilor și a dus munca de cercetare până în 1918. În perioada respectivă s-au remarcat trei personalități absolut deosebite pentru știința biologică și în special pentru ornitologia bănățeană. Îl amintim pe dr. Lajos Kuhn (1844-1900), care a fost inițiatorul înființării Muzeului de Științele Naturii, realizatorul vestitei colecții ornitologice de la Sânnicolau Mare și primul promotor al dermoplastiei. Continuatorul lui a fost Dionisie Linția (1880-1952), cel mai de seamă ornitolog în perioada interbelică, primul “ornitolog al satului”, realizatorul celei mai mari colecții ornitologice autohtone și primul director al Muzeului Bănățean, după care a urmat asistentul lui, Emil Nadra (1904-1978), un alt ornitolog și muzeotehnician desăvârșit, care a descoperit numeroase specii noi de păsări pentru țara noastră.”
Dr. Andrei Kiss a preluat cercetările din 1974 și le continuă și în prezent, fiind actualmente custodele științific al celei mai mari colecții ornitologice din România, păstrată la Muzeul Banatului Timișoara. În această perioadă, a făcut numeroase deplasări pe teren pentru a afla situația bioecologică a păsărilor “in situ”. “Înaintea apariției celor două directive europene Păsări și Habitate, eu am învățat din lucrările lui D. Linția, precum și personal de la E. Nadra că păsările nu pot face obiectul nici unei discuții decât în strânsă corelare a situației lor cu mediul lor înconjurător. Majoritatea cercetărilor mele s-au desfășurat în Banat.”
Spațiul pe care autorii cărții l-au studiat cuprinde în total 32 810 km2. Au fost prezentate păsările care clocesc în Banat, păsările migratoare, oaspeții de iarnă, respectiv speciile foarte rare, cu apariție accidentală. În ceea ce privește Banatul românesc, au fost descrise de către dr. Andrei Kiss 299 de specii de păsări, din care 181 de specii clocitoare, 62 de specii migratoare, 39 de specii oaspeți de iarnă și 20 de specii cu apariții accidentale. În cazul Serbiei, cu 280 de specii studiate, datele au fost sintetizate de Javor Rašajki, astfel: 178 de specii clocitoare, 51 de specii migratoare, 31 de specii oaspeți de iarnă și 21 de specii cu apariție accidentală. În cazul Ungariei, din cele 221 de specii de păsări studiate de dr. Ferenc Kasza, au fost 103 de specii clocitoare, 88 de specii migratoare, 28 de specii oaspeți de iarnă și 31 de specii, ca rarități deosebite.

Raportare la taxonomia actuală
Speciile au fost descrise după taxonomia actuală și au aparținut la 161 de genuri, 310 de specii, 251 de subspecii, 49 de familii, respectiv 26 de subfamilii. În prezentarea păsărilor, pe lângă hărțile de răspândire, s-a utilizat și o scurtă descriere, doar în limba sârbă. În această descriere sunt amintite, la fiecare specie, arealul de răspândire generală, prezența speciei în Banat, defalcat pe teritoriul României, Serbiei și Ungariei, dar și aprecieri privind numărul perechilor clocitoare, tendințele de creștere, stagnare sau scădere a populațiilor, în funcție de interrelațiile acestora cu mediul lor înconjurător, în câte locuri a fost depistată prezența speciei (numărul caroiajelor), statutul de conservare actuală, habitatul specific și starea de conservare al acestuia, precum și dușmanii biologici și grupa fenologică. Denumirea păsărilor a fost redată în mai multe limbi, denumirea științifică în limba latină, cea populară în sârbă, română, maghiară, engleză și germană. S-a folosit “euring cod” care arată poziția fiecărei specii de păsări în evidențe internaționale. Există și materiale auxiliare, simboluri privind fenologia speciei, fotografiile habitatelor tipice și desene care ajută la înțelegerea problematicii științifice ale păsărilor din ultimii 50 de ani. Această lucrare este deosebit de importantă pentru România, susține dr. Andrei Kiss, fiindcă după apariția cărții lui Dionisie Linția, “Păsările din R.P.R.”, din care ultimul volum a apărut în 1955, până în prezent nu s-a scris nici o lucrare de sinteză de ornitologie, de tip monografie regională pentru Banat.
În această carte există o serie de hărți cu caracterizare geografică a Banatului, hărți administrative actuale, dar și hărți ale biotopurilor, precum și hărți vechi care permit referirea la situațiile vechi ale zonei (1717, 1776 și 1890), respectiv la transformarea habitatelor în timp. Cartea se încheie cu un index al denumirii păsărilor în limbile latină, sârbă, română, maghiară, germană și engleză.

Caracter transfrontalier
“Cred că rezultatul strădaniei noastre are un pronunțat caracter transfrontalier. În plus, marchează tot ceea ce este știut în momentul actual despre populațiile de păsări care, prin numărul și calitatea lor, pot fi considerate ca specii indicatoare ale mediului înconjurător. Prin cunoașterea păsărilor, noi, autorii, am dorit să insuflăm necesitatea, o necesitate de altfel permanentă și impusă în Europa și nu numai, de a cunoaște mai bine, de a ocroti păsările și habitatele lor specifice și încercarea de a favoriza înmulțirea aumitor specii rare, prin metoda cercetării, educației și popularizării”, mai spune dr. Andrei Kiss.

Despre studiul în sine
Studiul acoperă nu mai puțin de aproximativ 40 000 km2, din care 21 500 km2 pentru România, 11 000 km2 pentru Serbia și 310 km2 pentru Ungaria, respectiv teritoriul Banatului istoric, cuprins între Mureș, Tisa, Dunăre și Cerna. Hărțile folosite sunt cele UTM (Universal Transverse Mercator), caroiajele fiind de 10x10 km. Este pentru prima dată când reprezentarea păsărilor Banatului apare în caroiaje de asemenea dimensiuni. În România s-au folosit cele de 50x50 km. De asemenea, s-a uzitat de taxonomia (studiul păsărilor) lui Charles Vaurie (“The Birds of Palearctic Fauna”, 1959-1965, London). S-au folosit simboluri desenate pentru păsări sedentare: păsări cuibătoare, păsări migratoare, oaspeți de iarnă, păsări cu apariție rară sau accidentală. Păsările afectate la nivel european au fost semnalate cu o bulină roșie. Nu lipsește nici desfășurătorul păsărilor în teritoriu. Și nici semnele convenționale pentru specii, masculi, femele, adulți, juvenili, imaturi și pui. O parte din aceste simboluri au fost folosite de Javor Rašajski în cartea sa “Ptice Srbije” (“Păsările Serbiei”), apărută la Editura “Prometej” din Novi Sad, în 1997. În cartea “Păsările Banatului” (vom apela doar la forma românească a titlului cărții), s-a rezolvat și problema revizuirii, completării și precizării unor aspecte cu privire la numărul perechilor clocitoare și starea de conservare actuală a populațiilor de păsări.
Din lipsa unei coordonări eficiente în ceea ce privește aspectul financiar, dar și redacțional, editarea fiind acoperită integral de partea sârbă, “Păsările Banatului” are pe coperta I titlurile doar în sârbă și germană. Doar pe pagina de titlu (3) apare și titlul în limba română, însă cuvântul “păsările” apare “pâsârile”. Să trecem însă peste asta, în ideea că România va găsi, de dragul Banatului, resurse financiare pentru o ediție românească măcar la același nivel grafic și mai bună din punct de vedere al limbii române. Ediția sârbească are texte de apreciere în sârbă, română și germană. Unul îi aparține lui Gui G. Buzzard, un ornitocartograf englez, o personalitate mondială în domeniu, care a apreciat preocuparea autorilor de a prezenta în acest mod păsările Banatului. Setul de fotografii aparține lui S. Lukács, A. Kiss și S. Kálmán. Sunt prezentate nu mai puțin de 304 de specii de păsări. Dr. A. Kiss speră ca monografia, care de data aceasta a apărut în Serbia, să se poată edita și în România, pentru ca și cititorul român să o poată avea în rafturile bibliotecii sale.


Specii pe cale de dispariție
În zona noastră, în județul Timiș, în Banat, speciile de păsări pe cale de dispariție sunt în primul rând cele de talie mare, în special cele răpitoare, berzele, dropiile, care au nevoie de spații vitale mari. Păsările și oamenii optează deseori pentru aceleași spații vitale. Astfel, aceste spații sunt mereu deranjate, iar păsările suferă. Liniștea necesară formării perechilor, clocitului și creșterii puilor nu este asigurată în permanență. Maturizarea lor sexuală necesită mai mulți ani, perioadă în care se pot întâmpla foarte multe. Mai există perioada migrațiilor, când păsările pot întâlni condiții meteorologice extreme, pot lua contact cu diferite situații neobișnuite, iar pe lângă factorii fizico-chimici, deseori intervine factorul uman, antropogen, care contribuie pe deplin la micșorarea numărului populațiilor. “Există un număr critic de diminuare, susține dr. Andrei Kiss. O serie de exemplare, mascul și femelă, nu se mai întâlnesc în timp oportun pentru perpetuarea speciei. De ce? S-au distrus păduri, au fost secate zonele umede, mlaștinile, există o chimizare susținută și intensivă, deranjul vânătorii sportive etc. Problema cunoașterii și ocrotirii păsărilor și habitatelor lor trebuie pusă tot mai pregnant. La Muzeul Banatului Timișoara am inițiat educația ecologică permanentă. Sperăm că ocrotirea diversității biologice în habitate naturale va reveni la ordinea zilei și va contribui la faima comunităților locale. Promovăm și spațiile de rezervare. Dorim să redobândim legal custodia științifică a Rezervației Ornitologice Satchinez, unde specialiștii muzeului nostru fac cercetări din 1932. Documentația este depusă în acest sens. Vom mai propune și rezervații noi pentru a readuce în sfera intereselor științifice valorile patrimoniului natural de care dispuneam în trecut și dispunem și astăzi.”

AGENDA nr. 6/5 februarie 2005