poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2172 .



Viata mea se sfarseste aici
proză [ ]
- continuare -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Zeu deghizat ]

2004-01-22  |     | 



***
Cat ne 'permitem' sa platim pentru viata noastra? Ne ajunge tot ce avem sau trebuie sa luam imprumut?
El a luat imprumut...incepand un drum care ii va schimba viata, deja schimbata, dealtfel.
***
Doua saptamani a asteptat, daduse banii si se ascundea, devenise o 'creatura a intunericului' numai cu gandul ca va ajunge la lumina...
Ce se intampla oare in mintea lui? Ce gandeste un om care s-a trezit fara casa, fara parinti, fara...viata?
Se gandea cum sa scape mai repede din locul condamnarii sale, se gandea ca va merge intr-un loc mai bun, ca va avea sansa la lumina..."Suna a Paradis gandurile mele" isi spunea el crestandu-si fata lipsita de culoare si de forma cu un zambet ce se pierdea repede printre riduri venite prea devreme ca sa ia in stapanire un taram inca virgin.
In acest fel, fara oameni, fara a vorbi, doar cu gandurile ce ii fugeau prin minte ca niste maratonisti ce se incapatanau sa reziste pana la final, si-a petrecut acele presupuse ultime zile in Kabul. Dupa ce timpul si-a pierdut rabdarea, clipa lui a sosit, un 'emisar al libertatii' a venit sa ii vesteasca felul in care are sa paraseasca tara din care nu iesise niciodata - in portbagajul unei masini va fi transportat pana la granita, odata trecut va trebui sa astepte iar.
O veche 'Skoda' s-a oprit prafuita in fata imobilului in a carei pivnita 'locuia' tanarul, acesta a fost repede indemnat spre portbagajul care s-a inchis cu un scartait imediat ce corpul lui Ranji s-a pierdut in el. Calatoria de iesire din 'infern' incepea.
Pietre, gropi, dealuri si vai, toate si-au pus amprenta pe corpul prea plapand al barbatului, treisprezece ore a fost pasager al acelui vechi portbagaj de 'Skoda' uitata de vreme, atat i-a trebuit 'calauzei' sa il scoata din tara. Destinatia a fost Pershaw, un sat iranian aflat nu departe de granita...alta perioada de asteptare, de tacere, de strigat interior.
In cateva zile a primit un fals buletin de identitate iranian, era om de afaceri pe drumul sau spre casa, spre Teheran; avusese niste afaceri in Pakistan. Calatoria continua, aventura drumului spre libertate era doar la inceput. Acum statea in masina, pe scaunul din dreapta, luptandu-se cu somnul, fara a-i pasa incotro se indreapta, nu mai simtea nimic.
Doua ore, atat a durat linistea...se auzise demult o sirena a politiei, care lui ii parea cantec de leagan, nici macar soferul, o noua calauza, nu o bagase in seama.
"Actele dumneavoastra, va rog!" suna sec vocea 'omului legii' si cei doi pasageri ai masinii se conformara.
"De unde veniti, domnul meu?" rasuna intrebarea care il facu pe Ranji sa se trezeasca din visare.
"Am fost in Pakistan cu afaceri" veni raspunsul prompt al tanarului.
"Dar ce nationalitate sunteti dumneavoastra?" urma imediat intrebarea politistului.
"Iranian, ce intrebare e asta?"
" Eu nu cred, accentul va da de gol, va rog sa coborati."
Dialogul dura o buna perioada de timp, doar interventia soferului-calauza aduse lumina, 500 de dolari si treaba a fost rezolvata.
"Puteti pleca. O zi buna!"
Inca niste bani, dar cat valoreaza libertatea, probabil un pic mai mult decat viata insasi.
Din Teheran pana la granita spre Kurdistan nu au mai avut nici o problema, au ajuns repede de cealalta parte a frontierei...deja mai traversase o tara, mai pusese o portiune de pamant intre el si Afganistan, sau intre el si moarte. Surpriza a venit cum au ajuns in satul in care urmau sa innopteze. Calauza care l-a adus pana aici 'a predat stafeta' altuia si a plecat inapoi in tara sa. Ranji adormise deja cand s-a facut 'schimbarea de tura'.
Dimineata i-a adus 'vestea cea mare': lantul muntos dintre Kurdistan si Turcia trebuia traversat pe jos! Politia turca impusca orice rebel kurd aparea pe granita si arunca in aer orice autovehicul. Si oricine era socotit rebel kurd... Riscul de a traversa muntii pe patru roti nu isi avea sensul, nu intra in calcul.
Noua calauza era un barbat puternic, cu fata bronzata de soare si corpul brazdat de urmele luptelor - era rebel kurd -nu se temea de turci, nu se temea nici macar de munti, erau a doua lui casa. El i-a explicat afganului ca au de mers cam 300 de kilometri si trebuie sa se grabeasca, pentru ca 'avionul libertatii' pleca din Istanbul in cateva zile!
"Nu pot! Nu cred ca mai vreau si nu stiu daca are rost!" acestea au fost cuvintele lui Ranji. Increderea in sine si in scopul calatoriei sale era pierduta, nu se gandea ca va mai ajunge undeva. Insa ceva in interior l-a facut ca a doua zi dimineata sa isi adune puterile si sa plece...acesta era pasul urias al calatoriei sale, daca trecea si de hopul asta isi putea imbratisa libertatea, putea chiar sa o sarute de bucurie.
Era frumos, paduri care incepeau sa inverzeasca, ape care isi croiau drumul printre stanci, veverite ce fugeau speriate din calea celor doi si pasari ce isi paraseau cuibul spre a vana...dar pentru ei drumul era din ce in ce mai anevoios, la tot pasul se iveau primejdii, nu numai noptile petrecute in frigul iernii, care nu se indura sa lase primavara sa puna stapanire si pe nopti, daca zilele ii fusesera deja luate cu forta, dar si teama ca oricand puteau fi impuscati de politia turca, iar la acestea se adauga si drmul incredibil de greu la cei aproape 3500 de metri inaltime la care se aflau. Linistea muntilor il apasa pe creier, padurea parca prinsese glas si ii striga sa plece de acolo, el, care nu apartinea locurilor, calauza sa scotea un cuvant pe ora, parca indeplinea o norma cine stie de cine impusa. Se simtea vlaguit, simtea cum sangele refuza sa ii mai circule prin vene. Zilele de mers ii facusera muschii picioarelor sa semene cu stancile peste care treceau. Ochii i se infundasera in orbite, parca prea infricosati, si se incapatanau sa mai iasa de acolo. Cu cat mergeau mai mult, cu atat i se parea ca se indeparteaza de scopul initial, nu mai stia daca e zi sau noapte, stia ca trebuie sa mearga, stia ca daca se opreste nu va mai putea continua. Dupa patru zile de mers, fara a socoti noptile nedormite, au ajuns in Turcia, din Ilhan, sat aflat la poalele muntilor, i-a luat o masina pana la Istanbul...'minunea' se intamplase...trecuse si muntii!
Dupa cateva zile, in care nu s-a putut trezi din somn, a primit vestea ca peste inca trei zile va pleca...
"Unde?" a pornit ca un glont intrebarea.
"Ai zis ca cel mai bine ar fi pentru tine sa fie Anglia, nu, parca ziceai ca stii bine engleza?!"
"A, da, ar fi extraordinar..."
" Nu iti pune prea mari sperante, ca sunt mai multe transporturi, pleaca avioane spre toate tarile care primesc refugiati, iar destinatia nu e niciodata sigura, acolo unde ajugi, acolo ramai."
"Aha. Oricum e mai bine decat la mine in tara, nu?" si un ras fortat ii insoti afirmatia...izbucni in plans..."la mine in tara...nu mai e tara mea, oare voi mai avea eu tara vreodata?"

***

Dupa trei zile pleca, intr-adevar, spre Anglia...
"Merg in tara politetii, merg acolo unde legea e lege si omul este liber, merg acolo unde oamenilor le pasa de oameni..."
Gandurile de genul acesta ii invadau mintea in cele trei ore petrecute in avion pana la Londra. Simtea ca viata lui de-abia acum incepe...
"Voi avea casa mea, poate voi gasi o fata...mai bine nu, poate pot sa o aduc pe Darshika aici...mama, ce idee!" si somnul il cuprinse transformandu-i macinarea in vis...
Odata ajuns pe Heathrow l-a intampinat o alta lume, careia parea sa nu ii pese, treceau pe langa el fara macar sa se uite urat...nu aveau timp...erau mii ca el acolo...
Biroul de imigrare l-a adus din nou cu picioarele pe pamant, i s-a adus la cunostinta ca, desi a cerut azil politic, va trebui sa treaca printr-un proces, i se va acorda un avocat din oficiu - "solicitor" - il numeau ei, care il va asculta timp de cinci ore si va pleda pentru cazul sau. Cea mai ciudata veste a fost cand i s-a spus: "Now you will be going to Huddersfield. There is a place for the asylum seekers." Nici macar nu auzise de acel orasel, nici nu stia cum se scrie, daramite unde este pe harta...
Stapanind foarte bine limba engleza, tanarul a aflat mai multe despre englezi, obiceiurile lor, orasul in care trebuia sa mearga...
Autobuzul l-a lasat, dupa cinci ore de mers, in autogara din Huddersfield...imagini ale tarii in care abia intrase dimineata i se invarteau in cap, totul era neclar, totul era ciudat...dar se simtea de parca se mai nascuse o data!

***
Peripetiile au continuat, a cunoscut-o in autogara pe Isabel, cea care ii va fi alaturi de acum inainte si careia ii va schimba viata.
La cateva luni de la venirea lui in Anglia a avut loc procesul, judecatoria a hotarat ca nu i se poate acorda azil politic, Afganistanul e considerat o 'tara sigura', s-a hotarat sa fie trimis inapoi, in prealabil avandu-se o discutie cu guvernul de acolo.
Ei nu stiau si se pare ca nici nu le pasa ca afganii nu zic, fac, ca odata ajuns in tara lui, Ranji va fi istorie...
...si ajungem din nou pe aeroportul prea murdar ca sa fie englezesc din Manchester; un tanar plangand se sprijina pe o tanara care nu mai poate face altceva decat sa planga si ea...peste cateva minute avionul pleaca spre Afganistan, oare Ranji mai are scapare?

***
Nemaiavand spatiu sa povestesc ciudateniile care i s-au intamplat in Anglia, asez in pagina deznodamantul:
- guvernul englez a socotit ca spusele tanarului sunt doar povesti si a considerat ca normal e sa se intoarca in tara lui...oricum pe insula lor nu mai e loc
- la ora actuala tanarul afgan inca se afla in aeroportul din Manchester in asteptare unor bani ce incearca Isabel sa ii stranga pentru un apel
- situatia politica din Afganistan e, in continuare, ciudata
- doar 1% din imigrantii din intreaga lume ajung sa ceara azil in Anglia...mai putin de jumatate obtin statutul de "refugiati" si dreptul de a locui aici
- numele tanarului si al localitatilor sunt fictive, dar al fetei de la asociatia KRAFT este real si cazul este real, asociatia avand ca principala ocupatie ajutorarea azilantilor de pe pamant englezesc
-sper sa nu judecati felul scrierii, implicatia sentimentala atingand un grad ridicat si aceasta s-a vazut asupra stilului; faptul a fost prezentat imediat ce a fost confirmat pe teren, chiar Isabel fiind cea care mi-a povestit. Acest fapt a si facut-o sa ramana in asociatie si sa lucreze ca si 'coordonator al voluntarilor'.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!