poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10333 .



Lumina ce se stinge
proză [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mircea_Eliade ]

2003-09-17  |     |  Înscris în bibliotecă de Grigore Bogdan



************

Soarele se ridica posomorat. Smocuri de nori vinetii il asteapta, ploduri apoase si reci. Marea e acum verzuie, batuta, iar din larg se repede vant straniu-mirositor, densitate certa, herghelii ce au rupt coaja apelor napustindu-se din adanc spre vazduh, iures, risipiri, alge nutrite cu limfa. Mireasma inceputurilor. A apelor, pesterilor, visului. Paseste in nestire. S-a desprins din viata lui odata cu inaltarea imparateasca: Soare, - jaratec, la inceput zeu, apoi alegorie elena ,zorzoane. A privit rasaritul nauc ,surprins, desi il astepta disperat de ani. O pata de lumina, un glob, o imagine. Nimic mai mult decat o imagine. Daca intinde mana, nu o apuca; daca inchide ochii nu o mai vede. Dar simte soarele chiar fara ochi. Numai daca ar muri nu l-ar mai simti.

**********
Eu ! Eu am fugit de oameni! La urma urmelor, am fugit si nu-mi pasa de nimeni. Ce vor? Le voi scuipa in fata: porci !
Porni iarasi, hartuit de singuratate.

***********

Soarele se cobora. Sa fie doua ceasuri? Nu-l intreb. Cum poate sti el timpul mai bine ca mine. Chiar daca ar avea ceasornic. O duzina de rotile si gumilastic: arata timpul. Ieri n-a fost ieri. Nu 24 de ore, ci 240. Si azi; azi a fost intai iarna, apoi primavara, iar acum e vara. Ce absurd lucru, ceasornicele....

************
Ea e intotdeauna ea, neprihanita si ursita, dincolo de atingere, a mea sau a oricui. O iubesc - dar ea e in mine, atat timp cat suntem impreuna; altminteri, izolati, de capul nostru, suntem nebuni, iluzii, umbre, proiectii ale celorlalti.
Ea .... Se opri. Ea fusese papusa altuia..
Dar nu e iubire, nu o iubesc. Atunci, ce-mi pasa cine s-a jucat cu ea ?...


**********
Sunt un exemplar curios si, cel putin ,din cate stiu, unic. Secretul meu e terifiant: sunt gol, sunt complet desart...vacuitatea mea e vasta si predestinata. De aceea am putut incerca fapte care ar covarsi pe altii.
Ceea ce scriu nu e un jurnal, dar tot ce am scris pana acum pot fi considerate pagini de autobiografie.E o consecventa fatala a vacuitatii. Am scris intotdeauna ca sa arat cum am pacalit pe altii asupra acestei irealitati a persoanei mele, sau sa exprim cele optsprezece nuante (atatea am putut numara) ale sentimentului autoafisarii. Sunt un maestru al bluffului si , ajutat de structura mea am putut creea chiar o metafizica din acest vid incomprensibil.
E intructiv de stiut ca posedand o baza ca a mea, orice imi e ingaduit, orice usa imi e deschisa.
Daca ar exista Raiul, m-as duce in Rai. Nu am pacate, sunt inconsistent...unde sa pot purta pacatele?
Nici memorie nu am. Imi amintesc evenimentele vietii mele ca si cum mi-as aminti paginile unei carti citite.
Nu SIMT ca sunt eu acolo. Nu ma simt niciodata, nici in trecut, nici in prezent. Acesta e un rar privilegiu, sa traiesti fara memoria vietii, sa traiesti ca un ceas, cu fiecare secunda crescuta din vid si pierduta in vid, fara continuitate organica, fara eu.
Nu cred in nimic.
De aceea supravietuiesc, pentru ca daca as fi crezut in ceva m-as fi sinucis de disperare ca nu-l pot atinge. Nu cred in nimic, si totul mi-e indiferent. Multi spun acelasi lucru dar in discutiile mele am intalnit zeci de oameni cumsecade sau nu, care cred intr-o infinitate de idoli.
Unul din ei credea in vagin, pur si simplu in vagin, desi se socotea eliberat de orice.
Se eliberase de dragoste, se eliberase chiar de voluptate, dar instinctele lui ii pastrasera un idol, un receptor al devotiunii si superstiilor. Numele acestui tip e A. R. O inteligenta prodigioasa.
Cineva m-a acuzat ca prietenia imoralului si mult viciosului A. m-a influentat. Acestea sunt stupiditati impotriva carora nu simt nevoia sa ma apar. A. e stricat, dar crede in vagin. A inventat o serie infinita de practici pentru cultul lui. E murdar, e genial, dar nu ma intereseaza. Am pomenit de el ca sa ilustrez confuziile ce se fac in jurul meu.
Trebuie sa fiu considerat drept ceea ce sunt: un exemplar natural,nu degenerat. Asa am fost intotdeauna. Nu sunt nici imoral, nici vicios....pentru ca nu simt si nu inteleg nici viciul ,nici virtutea.
Sunt intr-un anumit sens deasupra sau, modest, alaturi de ele.
Daca as fi nemuritor, as fi zeu. Sunt calm ca ei, adica sunt imens, disponibil, rece, gol. Nu pot iubi si nu cred ca exista crima care sa ma intimideze. Nu am fost niciodata timid, nerabdator, entuziast sau suficient. Nici un instinct al umanitatii nu m-a crestat. Si nu-mi pare rau de aceasta. Viata mea, desi nu m-a facut fericit....pentru ca m-am nascut fara superstitia fericirii.....a fost foarte interesanta.
Am putut-o contempla cu un regesc calm.
Nu m-am pierdut niciodata pentru ca nu am avut ce pierde.
De aceea cativa m-au considerat exceptional de plin si deasupra pierderii de sine. Aceeasi poveste a identitatii contrariilor...
Dar sa nu bat campii acum.


...............................
Spunea ca sunt, virtual, un criminal. Si ma intreba daca as putea ucide.
De ce as ucide? Libertatea o simt, nu mi-o dovedesc. Si sunt atatea altele de incercat, impotriva carora se opintesc instinctele...
Sacrilegiul, acesta e un act demn de realizat. Sacrilegiu, adica revolta impotriva comunitatii, a sacrului; instantanee descarcare de forte, electrocutizare prin simpla atingere, magie. Sacrilegiul care trebuie pedepsit cu lapidarea, pentru ca a ajuns el insusi o forta sacra. Act de curaj, dincolo de bine si de rau, cosmic, creator, rit. Pagânitate. Aurora pagâna irizata de forte, de vointa, de magie - acesta e singurul mediu care imi convine. Zeu eu insumi, nu caut admiratori, nici victime, Ci prilejuri sa-mi reafirm divinitatea, momente de autoafirmare. Nu spun nimanui. Ei sunt toti imbacsiti cu ideile crestine ale Dumnezeului invizibil si monoton. Iar zeii inseamna pentru ei, diavoli. Pentru ca au puteri, pentru ca sunt ei insisi, indiferenti de Demiurg...
Fapte care ii inmarmuresc pe semeni - terifiante, salbatice, inumane - si tu sa le intampini calm, global, neclintit. Acesta e semnificati ritului monstruos, al sacrificiilor umane, al sangelui ce inroseste altarul. Se provoaca un principiu, se intarâta omenescul, maternul. De aici sacrificiul copiilor; palma mult laudatului instinct matern,liberare.
Liberare prin sacrificiu - aceasta fac zeii de la inceputul timpului. Zeii care nu sunt nici simboluri, nici reminescente barbare, nici visuri, nici statui - ci trupuri de energie, magnetice ,clare, orbitoare. Ca sa descoperi zeii trebuie sa te descotorosesti de misticism, de morala crestina, de mistificarile metafizice, teosofice sau eteromane. Sa vezi lumea asa cum e: gol imens si solitar, o solitudine de gheata, de cremene. Populatie de forte, enigme, mute, care nu te vor ajuta. Esti singur. Sa ai curajul 'sa simti' ca esti singur, definitiv si complet singur, ca tovarasiile au fost iluzii, comunicarea cu altii proiectarea obiectivizata a propriei tale slabiciuni. Non-alteritate. Singur intr-un ocean de visuri. Aceasta e primul semn al zeilor. In curand ii vei vedea.Roiesc in jurul meu, lumini, fulgere, candele. Fiecare pentru sine. Noi toti, pentru fiecare din ei suntem umbre. Si ei toti, pentru mine, sunt forme, iluzii. Sistem inchis, zero. Milioane de nuluri, fiecare din ele fiind un cosmos autolimitat, in care nimeni nu va putea, niciodata, intra.
E reconfortanta viziunea aceasta de paginatate, bare de argint viu si rece, dupa teroarea blanda a crestinitatii. Dar trebuie sa fi, pagan absolut, absurd de pagan. Adica zeu; liber, sacru, participand la justitia lapidarii. Sacrilegiul - jocul zeilor. Joc, dans, tehnica - nimic altceva. Jocul, cel mai sigur instrument pentru liberare, privilegiu divin. Dar zei nu se libereaza abandonand, ci posedand, creând; dansul lui Shiva. Universul creat de pasii lui, de arcurile picioarelor lui creând ritmul, timpul. Ce simplu,ce simplu!...
Dar trebuie sa fi enorm, nelimitat, unul si acelasi, oricand tu insuti, fara valuri, fara ezitari, fara mustrari - vacuitate, non sens, dincol de categorii. EU, eu.

**********

Daca existenta ar avea un sens, sensul ei ar fi sa ne schimbam, sa uitam, sa incepem intodeauna altceva, nou, neasteptat - si sa uitam complet, complet trecutul. E evident ca astfel ar trebui sa fie viata. Dar nimeni nu e atent la ea. Traiesc eminamente gregar, bicisnic. Iar cei care au prilejul sa traiasca diversul, straniul, neasteptatul, impermanentul - sunt iremediabili sentimentali. Creeaza filozofii, lirica, dramaturgie - asupra pasagerului vietii, asupra geniului ei. Se plang de viata, dupa ce o cunosc. Sentimentalism, maladie intentionata, difuza, splendida. Traire pentru cei morti, pentru cele trecute; cultul prietenilor, devotiune pentru morminte, pentru amintiri, respectul logodnicei altuia, platonism, forta morala, elegia ruinelor - peste tot falsul si idiotul sentiment al eternitatii umane, al purismului moral, al superstitiei supravietuirii, ca si cand toti oamenii ar supravietui!...
EU nu vorbesc de "schimbul" filozofilor, crearea prin adaugare, minge de zapada, aceeasi si mereu alta, fluviu al carui al carui ape sunt pe fiecare clipa altele. Schimbare nu in sens de viata, ci de moarte. Nu se aduna nimic, pentru ca nu exista serii. Vacuitate, discontinuitate; tic-tac, iar cand spun "tac", "tic" a pierit, in haos, in mine; l-am uitat, nu l-am adaugat noului meu suflet. Nu am amintiri, dar pot gandi asupra amintirilor, pot gandi trecutul fara sa-l simt. Ca pe un episod impersonal, de intotdeauna. Nu spun detasare ,pentru ca e mai mult; n-am fost atasat niciodata. Schimb - papusa cu masinarie, care se invarteste ritmic, iar cu fiecare pas e alta, si nu stie niciodata daca e alta sau aceeasi, daca e trecut sau prezent, pentru ca intotdeauna ESTE, e ea insasi, papusa fara suflet, fara memorie.
Obscur ? Desigur. Si greu de inteles. Eu nu sunt ca voi, adica nu sunt articulat, nu simt nevoia de sira spinarii. Am brate, antebrate, milioane de brate. Sunt eu, oricum ma privest. Daca ma ridici din cot, tot eu. Daca ma rastorni, eu. Sunt nimic. Oricum m-ai privi, sunt nimic, zero. Si totusi prezenta mea e simtita, vacuitatea mea stanjeneste realitatea voastra, Sunt peste tot, si trebuie sa ma acceptati. De altfel lucrul acesta se intampla.
Sunt inconsistenti toti cei care accepta realismul. Inconsistenti, asa cum sunt toti cei ce accepta realismul. Golul lor nu e efectiv si atotcuprinzator, nu e temelie nici indreptar, ci e ocazional, momentan. Cad si se ridica, prostii. Se iarta intre ei ca vitele. Pacatuiesc desi nu sunt pacatosi. Pacatuiesc pentru ca isi pierd mintile pentru o zi sau pentru o luna. Pacatuiesc cand n-au bani sau distractii. Pacat porcesc. Dupa, isi spala gura, se inchina, se destainuiesc, se iarta si se interbinecuvanteaza. Gol omagional. Cand se epuizeaza prilejurile, se solidifica moralul. A pierit golul, a pierit pacatul. Suntem oase si carne, suntem coroana de otel, bravi si casti, propovaduim. Impotenta. Inchistati, cremene, batrani. Castiga solitudinea si stabilitatea in pragul pieirii. Suntem speriosi, suntem inspaimantati de moarte. E marele vid. Vor ramane singuri, acolo. Ar prefera o a doua moartea.
***

Ma contrazic? Ei si? N-am afirmat niciodata, ca sa pot infirma apoi. Diferentele acestea logice nu ma incanta. De altfel, nu le dau nici o importanta, si le pomenesc aici pentru ca adversarii mei le respecta victoriosi. Sunt multi. Daca sunt nul, de ce ma ataca ?
Eu le-am marturisit de la inceput: fac raul; sa-mi pun binele in fata. Nu sunt insetat de izbanda. Nici nu cunosc satisfactia. Eu imi continui jocul meu. De ce nu intampin rezistenta materialelor ? Nimeni, nimeni. N-am intalnit nici un barbat calm, nici o femeie casta. Arma lor e insulta si ura, dar daca esti dincolo de insulta si ura, sunt dezarmati si captivi. N-au nimic dinlauntru, obiect ireversibil; nu participa la sfera solidelor. Sunt solizi prin imprejurari; de asemenea, firesc, orie alta imprejurare ii desolidifica. Cand ii apropii, ii descopar: nimic; cuvinte si insulte, apoi palme, pumni, bate; cateodata idei. Ei si? Dar nimic real, obiectiv, SA FIE, sa nu poata pieri, peste care nu poti trece. N-au stanci, n-au prapastii.
Daca ar trai cel putin.

***

Ma acuzau ca nu sunt trist (geniu si melancolie, stiti; superioritatea patogenilor, a invalizilor, a limfaticilor).
De ce as fi?
Vacuitatea mea, e singura cale care conduce sigur la bucuria integrala, inghetata, calma, detasata, joc.
Daca afirmi vacuitatea totului si consistenta propriului tau eu - aceasta e o atitudine negativa, pesimista, e izolare neputincioasa, metafizica, definitiva. Aceia sunt tristi si inactivi. Isi trec viata in contemplatie iluziilor, pentru ca ce ar putea contempla in formele iluziilor? iar pe ei cum s-ar contempla? ...Dimpotriva, eu afirm vacuitatea mea, si acesta e pozitiv, e optimist. Pot patrunde oriunde, pot asimila orice. Nu intampin rezistenta, nu am carapace , nici trecut. Ma joc cu ei si nimeni nu ma poate ucide. Abur deasupra apelor, a sufletelor; creatie. De ce as fi trist? Dar nici bucuriile panice nu ma strabat, pentru ca nimic nu ma surprinde, iar posesiunile nu ma schimba. Sunt intotdeauna acelasi, ca oricine care nu are memorie...
Ma gandeam la solitudine. Cineva ma intreba daca oamenii pot fi singuri. Oamenii nu pot fi singuri, nu pot ramane singuri. Singuratatea lor e in doi: femeie, amintire, Dumnezeu. Proba focului: vacuitate, tu, tu insuti, nu gandi nimic, taie simtirea, singur, singur...Blegii innebunesc. Majoritatea se culca si au vise erotice.
...Si daca toate acestea ar fi iluzorii? Daca EI ar fi in adevar, iar EU in minciuna?....Iata o specie de indoiala: tulburatoare, eficace, filozofic... dar nimic dedesupt, nimic altceva decat o propozitie si o gratuita efuziune de cugetari. Absenta certitudinii unei realitati, e argumentul capital al realitatii ei. E dincolo de intelegerea mea. Ma indoiesc.
Ei si?
Exista, exista chiar cand nu cred in ea, cand nu cred in nimic. Si de fapt nu cred in nimic, niciodata. Aceasta e singura mea dogma, dar fiind negativa e adogmatica. Vacuitatea. Cand o ai in suflet, cand stii si simti ca nu esti nimic, ca nu poti face nimic si esti singur, iar toti Dumnezeii devotiunii sunt iluzorii si afemeiati....cine se poate incumeta sa se masoare ?
Atunci intelegi: EU.

**
An citit multe carti (desi nu atatea cate cred ei), dar n-am citit niciodata cartile de unde ma arata ei cu degetul. Am citit multe carti asupra artei culinare, asupra sporturilor si numismaticii. De asemenea o cantitate considerabila de romane pioase, romane anglo-saxone, si productia romantica. Nu m-am recunoscut nicaieri, pentru ca e un lucru dobitocesc sa sa crezi ca te poti recunoaste intr-o carte.
Si totusi de ceva timp incoace, ei nu fac altceva decat sa-mi deduca originile.
Nu vor putea dormi pana ce nu se vor convinge ca am fost influentat de Wilde, un tampit cu talent care-si obosise sexul si in loc de manastire a ales homosexualitatea.
Tinerii sunt murdari. Ma amesteca in toate speciile vicioase, tocmai pentru placerea ce o gasesc de a se scalda ei in apele viciului. E ca in vechea poveste a predicatorului care predica abstinenta in termeni vulgari sau genitali, tocmai ca sa-si asigure permanent prilejul de a gandi si pronunta sexul.
Se spune ca sunt vicios, dar nu ma gandesc niciodata la viciu si nu-l practic. Repet, nu cunosc voluptatea. De ce as pacatui atunci, fara tentatie si fara satisfactie? Existenta mea e real detasata de viciu. Ceea ce inteleg ei prin acest cuvant, nu e in cazul meu, decat exercitiul spiritual al temperamentului meu.Totusi sa nu pic in psihologie. Infruntarea masei nu aduce nici un risc, pentru ca masa e inconsistenta. Ei ma pot bate, sau ma pot inchide, dar cu toate astea nu mi-au schimbat o linie din ceea ce cred.
Anarhist ? Intrebare idioata....nu ma intereseaza formele. Imi urmez pur si simplu drumul meu. Fiecare e dator sa si-l urmeze pe al sau. Sunt viitorul umanitatii, nu sunt revoltat inpotriva societatii. Nu predic un mai bine si urasc renascut vacuu, nu facut.
Mi s-a dat sansa de a transcede semi-soliditatea constiintei moderne. Sa fiu zeu. SUNT. Aceasta este afacerea mea personala. Cand ii ating pe ceilalti, nu sunt eu vinovat ca nu intampin rezistenta. E ilustrarea prompta si valida a deosebirii dintre oameni si zei.
Supraom ! vor exclama poate unii. Poate. E de remarcat, insa, ca nu-mi exalt vointa si nu scriu imnuri pentru brutala transcedere a moralei. Toate acestea imi sunt perfect indiferente. N-am precedenta, pentru ca vidul nu se poate naste din nicaieri, nici chiar din vid. E el insusi, de la inceput inceputurilor. Cand apar exemplarele rare, participa spontan la acest vid. Actul de participare nu e in timp, numai manifestarea lui e.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!