poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4884 .



Vânătoarea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Uiuiu ]

2007-01-22  |     | 



VÂNÃTOAREA




O mare barză își făcea cuibul deasupra postului de transformare pe un stâlp de electricitate. Tot lucrând acolo a reușit să producă o întrerupere de curent în cartier. În cele două ore de întuneric unchiul lui Axel a profitat și a prins-o pe maică-sa la înghesuială. Așa a fost conceput Axel și la naștere nimeni nu a bănuit nimic pentru că semăna și cu taică-său și cu unchiu-său. Totul a rămas în familie. Adevărul este că el a ținut la toți la fel de mult acordându-le afecțiunea egal, în ordinea înmormântării: unchiului, tatălui, bunicului, câinelui Butan, pisicii Creața, bunicii… Mama lui nu se simțea prea bine dar încă mai trăia.
Era trecut de patruzeci de ani și dacă avea să facă o poză în sufragerie, nu l-ai fi deosebit tare de ficusul lângă care stătea. Plantă, plantă, ficus sau rododendron... lung, ațos, terminat cu o față verzuie, pergamentoasă, care se roșea, sau învinețea – după caz – odată cu îngurgitarea și asimilarea alcoolului în organism.
Avea acasă un magnetofon și trei benzi cu muzică din anii ’60: Procol Harum, Ray Osborne, Tom Jones, Electric Light Orkestra, Manfred Mann. Era praf pe toate, dar din când în când rolele se învârteau și în casa cu puțină și veche mobilă se auzeau acele piese care fuseseră hituri acu’s aproape o jumătate de veac. Melodii simple, frumoase, intrate în tencuiala apartamentului, în tapiseria canapelei și scaunelor, în lambriurile de pe hol, în cățelușii de porțelan de pe etajeră, în blana pisicii...
Maică-sa îi mai spunea din când în când să facă și el ceva în viață, dar o spunea fără prea multă convingere pentru că știa că lucrurile erau cam făcute: hidrocentrale, autostrăzi, fabrici, căi ferate... Când se referea la schimbarea sifoanelor sau la golirea coșului îndemnul avea un sens, dar Axel n-o lua în serios pentru că lui nimic nu-i părea a avea vreun sens.
Era vânător. Un expert, unul mai tare decât cei de anaconda sau de tigri bengalezi. Era născut, șlefuit, rafinat – ulterior – un produs de elită, o verigă din vârful lanțului trofic. Cel mai greu era de țintit, de lovit și de prins primul cincizeci.
Ieșea pe terasă și-și comanda o cafea. Erau banii din ziua aceea. Toți! Băgați într-o cafea amară pe care o lungea pe terasă de dimineață până către amiază. Aștepta ascuns acolo, printre spătarele scaunelor înalte, ivirea prăzii. Simțurile îi erau ascuțite brici, nervii excitați, corpul în vibrație, dar pânda nu-l lăsa să arate asta. Părea calm, impecabil, lent, atent, nici un gest sau o privire nu-i trădau încordarea, așteptarea. Era în stare chiar să se facă neobservat de primii clienți. Nu se arunca, nu se trăda, nu se descoperea... Deliciul și savoarea stăteau tocmai în asta: să-l descopere prada pe el.
Apărea câte o italiancă bătrână cu familia sau câțiva nemți consumați și îl întrebau de vreun hotel sau vreo stradă și el răspundea indiferent. Nu se arunca!
Terasa era chiar lângă gară. Toți călătorii și turiștii treceau prin domeniul lui de vânătoare. Nici o grabă! Profesionalism desăvârșit.
Nu se obosea, le spunea tuturor aceleași lucruri, aceleași bancuri, aceleași fraze. Erau mereu alții, nou-nouți, râdeau ca la comandă, câștigau brusc încredere și simpatie iar Axel lovea când se așteptau mai puțin. Primul cincizeci cădea pe la unșpe cel târziu! Până la ora prânzului mai veneau o sută-două, suficient pentru a putea mânca puțin de-amiază și de a trage un somn indiferent.
Seara lucrurile se mai complicau. Apărea vânatul mare, sticle întregi, câteodată nenumărate. Chefurile, orgiile, dezmățurile...
Se lipea cu aceeași ușurință de orice vehicul. De străini, de patroni, de directori, da instalatori, de artiști... oricine era suficient de bun ca să-l ducă în pragul succesului, în fața vânatului. Seri întregi de discuții, muzică, priviri atente, gesturi elegante, scuze și replici rezervate, decente, plăcute celorlalți. Era un compromis? Câteodată da, dar ce importanță aveau mijloacele când scopul apărea limpede, transparent și lichid la capătul drumului.
Nopțile erau grele. Vânatul se întorcea împotriva Marelui Vânător. Îi cutreiera măruntaiele, îi mânca din creier, îi călca în copite visele, îi pârjolea gâtlejul și gura. Fiecare noapte era o luptă, o încercare, dar Axel ieșea învingător. Îi spuneau asta aburii primei cafele. Primul om! Chelnerul : ’Neața, Axel!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!