poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1411 .



Visul frumos al unui cîine de salon
proză [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Radulescu ]

2006-06-19  |     | 



Sînt aici pentru a învăța să mor, nu să trăiesc. Am ajuns la această limită. Asta îmi propun. Acum este momentul. Grea treabă. Poate cea mai grea. Un anotimp senin se prelungește nespus. Diminețile palide și prea luminoase predispun la o astfel de activitate. În fața mea un zid. Încerc să mă cațăr. La prima vedere, cu mult peste puterile mele, în momentul de față, cel puțin. Totuși, datoria mea este să trec peste el sau prin el. Simțămîntul meu cel mai fidel, acela al eliberării de temporalitate, de programe, doctrine, teorii este o interpretare a gestului eliberator ce mă particularizează în raport cu proiectul propus. O insistență obstinată asupra unui fel de echilibrare. Totul să știi să-ți alegi căile terapeutice. Am putea vorbi atunci, într-un mod oarecum șocant, de un fel de catharsis. Realism îngust, intimă legătură cu rezerva față de limitări, trăindu-mi propria viață după propriile legi.
Toată viața mea, am învățat pe alții să ucidă, să se ucidă între ei. Să lovească și să dispară în neant. Le-am format concepția despre viață. Și despre moarte. Am creat mii de scenarii. Am căutat tot atîtea rezolvări. Rezolvări despre cum poți ucide. Dacă e să dau crezare sentimentelor, tocmai asta îmi spune simțămîntul meu cel mai profund. Și ce altceva să cred. A sosit momentul să-mi exteriorizez gîndirea mea cea mai intimă. Un fel de lest periculos, jenant, ce mă trage spre hăul unei iminente prăpastii. Verticalitatea își pierde din importanță. Rămîne omul și mîntuirea lui. Sînt un caz patologic sau un răzvrătit, un produs al societății ce există și se tîrîie la picioarele mele? Răspunsuri nu voi avea niciodată. Întrebările nu nasc răspunsuri, doar alte întrebări. Trecerea mea prin lume, curiozitatea manifestă mă îndeamnă să caut răspunsuri. Scopul este acela de a mă lămuri cu întrebările ce nu îmi dau pace. Curiozitatea mea se îndreaptă spre înapoi, departe, ca și cum aș vrea să cunosc chipul și inima cuiva pe lîngă care am trecut, pe care aș putea să-l iubesc sau să nu-l iubesc. O cumplită amărăciune ce va putea să capete o calitate rară și prețioasă.
Mă pregătesc de călătorie. De o lungă călătorie. Sper că voi găsi ce trebuie pe un traseu atît de necunoscut. Neliniștile și dezorientarea, este posibil, să se transforme în seninătate și siguranță. Voi putea fi sincer în tot acest parcurs? O minciună banală poate orbi un adevăr incontestabil. Omenirea este tentată să încurce lucrurile. Voi reuși o breșă în mentalul celor ce mă înconjoară? E posibil ca, adevărurile la fel ca și minciunile să aibă o prezență efemeră. O realitate neașteptată poate doborî barierele unei sincerități asumate. Devine o revelație care, uneori, produce dureri nemăsurate. Mulți pot fi deranjați de această căutare. Neașteptată și stînjenitoare, această stare stîrnește o reacție de refuz. Este incomodă. Îi poate scoate pe mulți din starea lor domestică. Cîte șarlatanii nu sînt luate drept adevăr. Atunci cînd sînt descoperite, oamenii au impresia că le cunosc de cînd lumea și intră în banal.

………………………
Cel ce îi învață pe alții să ucidă este un mare singuratic. În singurătatea lui respiră, se întreabă de ce respiră, dar în același timp respiră. Mănîncă și se întreabă de ce? Îi învață pe alții să facă anumite lucruri și se întreabă de ce face aceasta. Și continuă să o facă. Scopul și motivul îi scapă de sub control, iar lumea se umple de posibili ucigași.
Mă întreb, vorbind cu mine. Continui să-i învăț, să-i fac să fie cei mai buni ucigași de oameni. În același timp sînt năpădit de grijile mele, de întrebările mele. Continui. Care este rostul a ceea ce fac? Vreau să mă afirm? Să fiu mai bun ca ceilalți? De ce tocmai în această lucrare? E o justificare a existenței, mi-e frică, oare, de moarte și doresc să continui să trăiesc în ceilalți după moartea mea fizică? Fac asta ca să salvez lumea? Ca să mă mîntuiesc pe mine însumi? Ca să încerc să văd mai limpede în interiorul meu, să mă explorez, să mă înțeleg și apoi să am motiv să cer lămuriri celorlalți? Mă simt singur și vreau să rup singurătatea asta, să pot comunica, să mă pot apropia de ceilalți. Sînt false sau adevărate aceste chinuri? Continui să-i pregătesc, iar în lumea largă, pot bănui că, măcar un ucigaș pregătit de mine acționează. Cum... cînd... unde... ? Ufff... Care sînt motivele ascunse ce mă împing înainte și nu le pot descoperi în imaginea motivului aparent? Acțiunile mele, gesturile mele nu fac altceva decît să mascheze, voit sau nu, motivul profund. O fac oare să pot înțelege lumea, pentru că vreau să pun puțină ordine în acest imens haos? Ucigașii lumii pot face așa ceva? O formă de gîndire și de mișcare ori, pur și simplu, fiindcă existența ucigașilor este o formă instinctivă în administrarea fricii pe acest pămînt? O idee extraconștientă. A imagina, a inventa, a descoperi, a crea este o funcție tot atît de firească precum respirația. Fac aceasta pentru că vreau să mă joc, și atunci care este semnificația acestui joc? Oare știu bine ce fac, nu cumva voi ieși păcălit din acest joc? Intențiile mele sînt conștiente, bineînțeles. Ceea ce vreau să dovedesc poate fi esențial pentru mine, pentru alții. Ori ce vreau eu să dovedesc poate fi neesențial, să nu intereseze pe cineva. Poate vreau să construiesc ceva, germenii unei revolte? Așa cum alții construiesc case, căci ce sînt ucigașii și care este rolul lor pe această lume? Pot opri revolte, pot porni revolte. Unul singur, mai mulți, în haită. Revolta mea, revolta lor, revolta altora. Pregătesc instrumente cu care poți demola orice. Ucigașul bine pregătit poate fi cea mai perfidă unealtă. Nevăzut, neauzit, în afara majorității moralelor. În afara curgerii fluxului omenesc. Sau nu. În fiecare ființă omenească există un potențial ucigaș. Motivația este strict personală. Lupta pentru viață implică și această latură. Crudă dar atît de eficientă. Teama... Permanenta teamă prezentă în cei mai mulți dintre noi stopează aceste porniri. Ucigașii profesioniști nu o simt. E atrofiată. Ori poate se tem cel mai mult. Autoritățile, singurul lor scop este de a se amesteca în permanență în lupta dintre bine și rău. Ancestrala înfruntare.
Instruirea unui ucigaș poate fi plină de probleme, de intenții de toate soiurile, de idei preconcepute. Poate fi o critică la alcătuirea societății omenești, a condiției umane. Inițial nu bagi în seamă. Ulterior te descoperi pe tine, într-un vraf de mărturisiri interioare, interpretate contradictoriu, răstălmăcite, toate răstălmăcite fără îndoială. Pot fi întoarse toate împotriva mea.
Ucigașii există iar filozofii, teologii, psihologii, sociologii se chinuie să-i definească, să-i cunoască, să-i arate cu degetul, desconspirîndu-i. Cărți, mii de cărți s-au scris pe acest subiect. Ucigașii există. Mă întreb dacă nu cumva omenirea se complace în această conspirație. Această concluzie poate fi falsă și adevărată. O altă dilemă. Dacă e falsă, de ce eu continui să fac așa ceva? Mi se cere? Dacă e utilă? Vina este a mea, a altora, a cui? Îmbătrînesc cu această întrebare. Zeci de ani am pregătit ucigași, potențiali sau nu. Plătit bine. Societatea este de acord și chiar susține această activitate. Prea greu să aleg una dintre motivări, să o susțin. Cunosc riscul pe care-l înfrunt încercînd să dau un răspuns. O să încerc să spun ce s-a mai spus, să gîndesc ce s-a mai gîndit. Un risc asumat. Rău pentru mine. Rău pentru ceilalți.

..........................................................

Sînt eu cerut sau mă impun prin propria-mi voință, și atunci cu ce drept? Mai sînt și alții ca mine. Destui. Sînt judecat, respins, acceptat. Cine știe? Oricum exist. Sînt o parte din această aglomerare. O piesă dintr-un imens angrenaj. Se ține seama de existența mea. Negarea nu se poate face la ceva ce nu există. Exist împreună cu ceilalți. Vocea mea în vocea lor. Acțiunea mea împreună cu a lor. A fi eu însumi este un reflex al existenței celorlalți. O modelare prin interacțiune. Forțe atît de diferite care, în fiecare moment, se înfruntă și se unifică. Pot trezi un anumit interes? Pozitiv. Negativ. Poate și una și alta. Unii împotriva celorlalți. Posibil ca fiecare tabără să aibă ucigașii ei. Nimic surprinzător. Poate chiar un fapt banal. O acceptare tacită. Ca și toleranța, de exemplu. O meserie relativă cu rezultate absolute. Această gîndire a mea poate fi determinată de alții. Pot fi o simplă unealtă. Oricînd un altul îmi poate lua locul. Și atunci de ce aș suporta o anumită jenă? Total incomod.
O mare parte a timpului, am citit cărți despre filozofie și teologie și totuși nu m-au făcut să înțeleg pentru ce exist. Ele nu m-au convins nici că trebuie să fac ceva din această existență. E posibil să mă fi născut doar să ajung o unealtă lucrătoare pentru cineva, pentru ceva. Adică, ceva întîmplător care, dacă tot s-a născut, să-l folosim la ceva. Poate asta este ideea asistenței sociale. Nu simt că trebuie să aparțin întrutotul lumii. De fapt, nu știu cui aparține lumea. Și dacă ar aparține cuiva eu sînt obligat să mă vînd. Întrebări... Întrebări... Întrebări. Dacă nu mă vînd, automat mă exilez. Nevoit să trăiesc în afara limitelor a ceea ce numim lume. Ce este lumea, pînă unde se întind marginile ei? Cei ca mine trăiesc dincolo de margini? Mai sînt și alții? Cum trăiesc? Dacă și dincolo de margini există o altă lume cu aceleași reguli? Cei ce nu se vînd caută alte lumi, alte limite. O fi existînd undeva un loc unde să hălăduiască toți acești răzvrătiți, fără dorința de a se vinde sau de a fi vînduți. Pînă voi găsi răspuns la tot acest cîrd de întrebări, am senzația că voi începe să mă obișnuiesc cu ce întîlnesc pe lîngă mine.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!