poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3001 .



Spre necunoscut Capitolul X
proză [ ]
Povestirile Victoriei 3

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2008-08-04  |     | 



Ultima vacanță a Victoriei a lăsat amintiri de neșters atât pentru ea cât și pentru ai casei care, într-o întreagă după amiază de duminică, au ascultat-o povestind. Vorbele ei i-au purtat în lunga excursie făcută prin județe din sudul țării. Au văzut și ei munții străbătuți de Olt pe lângă care se strecura calea ferată și șoseaua pietruită. S-au oprit pentru câteva ore la Cozia și apoi pentru o zi la Râmnicu Vâlcea. Explicațiile primite de la dirigintele Valerică și de la doamna Lucia Cozma au ajuns prin gura fetei și la urechile celor ce o ascultau cu atenție. Când a ajuns cu povestirea la București tatăl său, Niculae, a început s-o completeze cu aducerile lui aminte de acum cinci ani de la încoronarea celui ce a fost Majestatea Sa Ferdinand.
- Ce mândrețe de bărbat era și cât de tânăr s-a prăpădit în vara asta
- De ce zici, Niculae, c-a fost tânăr? Din poza de la gazetă mie nu mi s-a părut.
- A fost tânăr Mărie, a fost tânăr, cu cinci ani mai tânăr decât mine
- Vezi doamne ce tânăr mai ești tu la cei șaizeci și șapte de ani.
- Vârsta omului, Mărie, nu este dată doar de anii ce-i duce în spate ci și de cum se simte și ceea ce face
Ar mai fi zis Mărie, mamă-sa, ceva dar s-a oprit. Ar fi zis că ea, la cincizeci și cinci de ani, se socotește bătrână. Dar mai bine s-o lase pe Victoria să depene amintirile unor întâmplări petrecute nu de multă vreme. Și le-a povestit copila despre podul de Cernavodă, cât de încet l-a trecut trenul de au putut să vadă, pe fereastră, toată lățimea Dunării cu bărci plutind ba chiar și un vapor care a trecut pe sub ei. Față de luciul apei trenul era mai sus decât vârful bisericii sașilor, poate de două ori pe atât. Le-a povestit cât a putut ea mai bine, căutând cuvinte pe înțelesul lor, despre constructorul podului, despre noul material de construcție ne mai folosit până atunci pe la noi, betonul armat. Le-a descris apoi marea pe care puțini de prin părțile lor au văzut-o. Doar fina lui Ciudat povestea, atunci când aducea vorba despre Bosnia și Hețegovina, despre Marea văzută în tinerețile sale prin acele părți. Au ascultat, ca vrăjiți, povestea lui Ovidiu venit de departe, cu dorul lui de nestăvilit de a se întoarce acasă și cum moartea l-a găsit pe aceste plaiuri. Au ascultat apoi descrierea moscheii pe care ea a văzut-o la Constanța.
- Chiar că au multă credință în dumnezeul lor, zise Niculae, poate mai multă decât noi într-al nostru, (și își făcu repede o cruce însoțită de un Doamne iartă-mă) de zici că intră desculți în biserica lor
Le-a povestit despre Mânăstirea Curtea de Argeș și despre mormântul proaspăt de acolo alături de cel al bătrânului Carol și cel a doamnei sale Elisabeta.
………………………………………………………………………………
- Vezi, tu Mărie, când eram copii aproape că nu ieșea nimeni din sat, dacă nu punem la socoteală pe cei ce mergeau la târgul Sibiului, la Ocna ori prin alte sate din apropiere. Au mers apoi bărbații tineri în războiul cel mare, de le-au trebuit săptămâni, ba chiar luni să se întoarcă acasă. După aceia unii, precum ai noștri, au ajuns până la capătul pământului, în America. Noi de abia am ajuns la București ori în Craiova. Stau și mă întreb pe unde or mai umbla, în timp de pace, copiii ori nepoții noștri.
- Nu știu bărbate. Pământul îi mare. Dar parcă tot mai bine este în satul tău, unde oamenii te cunosc și tu îi cunoști, și la casa ta.
- Ai dreptate. Dar nu chiar de tot. Îi bine să vezi și cum trăiesc alți oameni, de la fiecare ai de învățat. Poți să înveți și de la cei ce nu o duc prea bine. Să te gândești de ce o duc așa și să nu faci ca ei.
- Nici tu n-ai dreptate chiar peste tot. La ce i-o ajuta Victoriei noastre că a stat două săptămâni la prietena ei, în satul acela de sub munte, în Sibiel?
- A văzut cum trăiesc oamenii pe acolo. Și trăiesc deosebit față de noi. A aflat că oile nu le mai aduc câștigul de altădată și că au început să se gândească să-și schimbe traiul de zi de zi. Cei cu oi multe n-au încotro și se duc după ele prin locuri îndepărtate. Cei care au mai puține, ori deloc, au început să se gândească la sărăcăciosul lor pământ pe care l-au împodobit cu pruni , peri și meri. Este drept că n-au încă vreun câștig, până nu sunt pe rod, dar trag nădejde că or să aibă. Dacă nu ei barem copiii lor o să se bucure de pomii ce i-au pus acum. Trăiesc deosebit față de noi și pentru că se gândesc nu numai la ce o să mănânce azi, ori mâine, ci și la suflet.
- De unde ști tu la ce se gândesc ciobanii ori cei ce altoiesc meri și peri prin acele locuri.
- Cum să nu știu. Nu ne-a spus Victoria?
- Ce ne-a spus despre sufletul acelor oameni? Că eu, zău, nu-mi aduc aminte.
- Chiar dacă nu ne-a spus vorba „suflet” noi trebuia s-o înțelegem.
- Ce să înțelegem bărbate?
- Să înțelegem că pentru suflet au ridicat clădirea aceia mare din piatră cioplită, de-i zic Casa Națională. Au acolo bină de pot face copiii lor teatru, au acolo o încăpere plină de cărți din care cetesc în nopțile lungi de iarnă. Și dacă ei, oameni în toată firea cetesc, ce să mai spunem de copiii lor. Numai cu Victoria au fost, la Școala din Sibiu, trei feciori și două fete din acel sat. Și au mai fost și în alți ani. Și mai sunt și pe la școlile cele mai înalte. Un om învățat, care s-a ridicat dintre ei a făcut planul acelei clădiri. Cioplitorii în piatră tăiau bucăți mari, după cum le spunea el, apoi scria pe ele numere iar oamenii le ridicau în cară și le aduceau în sat. După numerele scrise zidarii știau unde să o pună pe fiecare. Astfel s-a ridicat casa despre care îți spuneam
- Așa povestești tu, de parcă nu demult te-ai întors de pe prin acele locuri.
- N-am fost decât odată pe acolo, atunci când l-am dus pe Zaharie să scape de jendarii unguri.
- Cum mai trece timpul. Oare câți ani să fie de atunci?
- Destui ca să îmbătrânim noi și să se ridice alții. Dar dacă mă gândesc bine nu sunt mai mult de zece.
Vorbeam adeneori despre jendarii unguri, și mi-am adus aminte de ce mi-o spus azi de dimineață Romu Șchiopoaici, șeful de post. Zicea că a trebuit să-l trimită legat la Ocna pe Niculaia Cuzâ vecinul nostru.
- Dar ce o făcut copilul? Am vorbit ieri seară cu el. Era îmbrăcat ca un domn și zicea că învață carte la Cluj și că o să ajungă doftor. A venit doar să o vadă pe biata mumă-sa și apoi se va întoarce acolo unde îi este locul. M-am bucurat pentru el. Mi-am zis „uite un copil sărac, dar isteț, care o să ajungă un om mare” Îți aduci aminte că Victoria și el erau primii la carte în fiecare an?
Îmi aduc, cum să nu-mi aduc. Dar te-a mințit și pe tine ca și pe alții. Trăiește numai din minciuni și din înșelătorii. S-a dovedit că mergea prin târguri îmbrăcat domnește, cu un caiet în mână și un plaivas după ureche. Îi punea pe cei care erau cu vite de vânzare sau cei care cumpărau, să plătească, e drept că nu mult. Zicea că este din partea primăriei. Le dădea câte o hârtie ștampilată.
Acum câteva zile a fost văzut în gară la Sibiu vânzând unui domn tinerel un parapleu. Era urmărit de jendari dar în gară, fiind multă lume, i-au pierdut urma. Plutonirul Romul, că de vreo câteva săptămâni l-au ridicat în grad, a pus mâna pe el și l-a trimis, așa cum era ordinul la Ocna. Acum se gândește cum să facă să nu afle lelea Chivă mama băiatului. Dacă ar ști adevărul, biata femeie, ar intra în mormânt. Ea se laudă, la cine o ascultă, cu feciorul ei. Zice că nu mai are mult și va ajunge doftor. Unii, care l-au zărit prin oraș îmbrăcat frumos și cu cravată la gât, chiar o cred.
Victoria cunoștea, dar nu a spus nimănui, în ce ape se scaldă fostul ei coleg. L-a văzut, printre ulucile gardului spitalului, măturând în curte. Tocmai a intrat, în trombă, mașina salvării. S-a dat repede jos, de lângă șofer, un bărbat îmbrăcat în halat alb. Desigur un doctor. Împreună cu șoferul doctorul se chinuiau să scoată targa pe care era așezat bolnavul, sau poate accidentatul. Dând cu ochii de cel ce mătura strigă: „brancadir hai repede încoace, ce mama dracului faci ! Lasă mătura aia și pune mâna la targă”.
Niculaia Cuzâ se conformă
Peste câteva zile l-a întâlnit pe Breter. Era îmbrăcat într-un costum foarte deschis, cu pantofi albi, la gât cu lavalieră.
- Servus Viki. Era să nu te mai cunosc. Ce frumoasă te-ai făcut. Măi, măi, să nu-ți fie de deochi.
- Ce-i cu tine Niculae. De unde ai apărut. Nu te-am văzut de câțiva ani.
- Nici n-aveai cum să mă vezi. Am fost plecat dincolo de munți că-i tot țara noastră acum și pe acolo , nu? Am fost înfiat, pot să zic, de către un boier. L-am salvat de la moarte în gara Sinaia trăgându-l dintre liniile pe care tocmai înainta o locomotivă. M-a dat la cel mai bun liceu din Capitală. Am absolvit simultan, adică în același timp, clasa a VI-a la particular, odată cu clasa a V-a. La fel și a șaptea cu a șasea. Iată-mă acum student la medicină, în Cluj, tot pe banii binefăcătorului salvat de mine. Am de gând, pentru că văd că se poate, să dau examene în particular, să ajung cât mai repede medic.
- Faci cumva practică la spitalul din orașul nostru?
- Nu dragă. Crezi că pe aici se poate învăța ceva? Fac practică adică, ce zic eu?, lucrez împreună cu profesorul Hațieganu care are deplină încredere în mine. De fapt și eu îl admir, oarecum, pentru prestanța sa în lumea academică. Dar tu ce faci, dragă, prin acest oraș de provincie?... aha înțeleg,… învățătoare deci. Îmi pare rău pentru tine, promiteai mai mult.
Reuși să scape, cu greu, de insistențele sale de a-l însoți la Bulevard ori la Romischer Kaiser.
Nu se miră de vocabularul lui, împănat cu mulți termeni medicali. Desigur trăind, o vreme, pe lângă lumea medicală și fiind inteligent s-a deprins cu acest limbaj și cu felul de a fi al medicilor. Îi păru rău de acest prieten al copilăriei sale care a apucat pe panta minciunilor ori poate pe alta mai rea





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!