poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2515 .



Din circulare
proză [ ]
III - O zi din viața lui Anton Platonovici

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ariobarzanes ]

2008-06-29  |     | 




O zi din viața lui Anton Platonovici,

Roman inedit rus de Feodor Ilici Bolboresevki,

Într-o primă prezentare către public, cu o traducere și note complementare de Karl von Ariobarzanesberg
(autor, printre multe altele, a unei ediții a tratatului, astăzi pierdut, al lui Pseudo-Ariarathes „Despre vulpițele roșcate din Pisidia").
Notele din parantezele pătrate aparțin autorului, dat fiind că este vorba totuși de o ciornă. Notele dintre acolade aparțin editorului, care își asumă întreaga responsabilitate. Fie el iertat.

Cap. I Unde facem cunoștință cu Anton Platonovici și Clubul din Rue des Ecoles

În ziua aceea, Anton Pavlovici era bucuros, ceea ce i se întâmpla rar. În aer pluteau funigei care îl făceau să strănute, pe stradă adiau tinere frumuseți feminine [-să le descriu? Să vedem ce spune editorul!], copacii își scuturau frunzele cu un zgomot sec care amintea prăbușirea arțarilor din care se face vinul canadian [-de verificat în Petit Larousse Illustre…] stors sub gleznele țărăncuțelor din Quebec [- importantă descriere în economia romanului. Pasajul are o doză de perversiune pe care Maxim {-Gorki? Sau poate producătorul de mitraliere omonime, cunoscut mecena?} le va aprecia cu siguranță. În orice caz, textul ar putea fi publicat în fascicole, ceea mi-ar achita chiria pe trei luni]. Îi crescuse și părul, printre altele, dar nimic din toate acestea nu era motivul bucuriei absconse [-ascunse?] a lui Anton Platonovici. Nici măcar noii pantofi negri pe care reușise să și-i procure cu prețul unor dureroase eforturi resimțite în călcâiul stâng {-predilecția autorului pentru „stânga" este probabil un cod masonic secret. De investigat}.
Nu. Anton Platonovici (-da, chiar el) fusese primit ca membru în selectul Club din Rue des Ecoles, colț cu Rue Jean Cousin, colț cu Boulmich’, colț cu Boulevard Saint Germain, colț cu Sena, colț cu Ile de la Cite, colț cu Pont d’Austerliz [-dar Borodino este o excelenta revanșă, nu?], colț cu Boulevard Diderot, colț cu Rue des Citeaux. Prezența atâtor colți nu îl deranja prea tare pe Anton Platonovici, care de trei ani încercase sa fie admis în acest select Club, însă nu reușise niciodată pentru că se știa că nu pierduse moșia din Tula la joc de noroc (-după cum afirma chiar el), ci în urma unui proces public. [-descrierea în detaliu a Clubului din Rue des Ecoles. De citit Dickens și Jules Verne].

Cap II. Unde Anton Platonovici își redactează corespondența și dă comandă de o ladă de votcă tocmai la Saratov.

Aflat acum în drepturile sale depline, Anton Platonovici ar fi băut cu bucurie o dușcă de votcă rece, dar se afla la Paris iar în această perioadă a anului votca este de negăsit cu excepția Morii Arse. Lipsit de această plăcere tipic rusească, lipsit până și de bolboroseală familiară a samovarului din Samogiția pe care îl primise cadou de la străbunicul sau, un cavaler letonian scăpătat dar plin de datorii căruia nu-i mai rămăsese din gloria de altădată decât acest samovar și trei fete din Curlandia, astăzi bătrâne și cam uzate pe care oricum nu le putea trece în testament și nici creditorii nu voiau sa le primească, Anton Platonovici zâmbea unei idei, așteptând deschiderea oficială a Clubului Select din Rue des Ecoles colț cu [-s-ar putea să nu fie nimerit să dau de fiecare data adresa completă. Nu ar fi mai bine sa scriu simplu: „Rue des Ecoles"?]…, dar ideea nu-i putea întoarce zâmbetul fiind platoniciană, așadar de esența non-materială. Trebuie spus că Anton Platonovici nu pierdea timpul zâmbind (chiar dacă funigeii care făceau paradă prin atmosferă îl provocau adesea să piardă clipe prețioase strănutând, întrucât nu mai putea privi cu coada ochiului defilarea tinerelor lutețiene cu pas ușor și glezna quebecoază), ci scria de zor tot felul de scrisori în așteptarea valetului Clubului care trebuia să le ducă la Oficiul poștal de pe Boulmich’ [-nu trebuie să mă complexez. Pentru publicul rus, nici o mențiune la luminile de gaz aerian ale Parisului nu este excesivă]. Acesta însă găsise de cuviință să nu vină la timp, astfel încât Anton Platonovici își aminti de strămătușa sa, o contesă ucraineană, care nu apucase încă să moară și de izvorul ei cu ape minerale invidiat de toți moșierii de lângă Saratov și la care se făceau anual pelerinaje pentru că se considera pe drept cuvânt că ar vindeca de boli rușinoase [-descriere minuțioasă a pelerinajului, fără detalii suplimentare. Marcel {Mauss?} sau Emile {Durkheim?} ar putea-o găsi utilă]. Strămătușa nu vânduse niciodată minunata apă decât sub forma de votcă, iar tocmai acest amănunt l-a trezit din reverie pe Anton Platonovici. De fapt, se gândi el, țăranii veneau tocmai de la Tambov pentru votcă, și nu e nimic de rușine aici dacă până și marele duce Nikolai cumpăra apa pentru nevoile curții până în ziua când i-a căzut mustața. Scrisoarea pe care tocmai o începuse suna cam așa:

„Draga strămătușă
îmi amintesc de tine cu dor și drag, și ție cu supunere mă închin. Spune-mi, a mai dat pe la tine Sașa Leopoldiuk pe care l-am trimis acum trei ani să îți ceară cei patruzeci de mii de cervoneți pe care ți-i cerusem înainte de divorț? Dacă nu a trecut încă, vezi că are sa treacă pentru că l-am rugat personal sa îți transmită respectele mele și citația de trimitere în judecată dacă nu îi înmânezi personal cervoneții. Nu te supăra, strămătușă, dar vremurile sunt grele aici la Paris, guvernul Poincare nu vorbește decât de devalorizarea francului Germinal, chiriile din Pigalle au crescut la fel ca și taxa de staționare pe Rue Saint Denis, ceea ce a antrenat o scumpire cum nu ai mai văzut tu încă de la invazia lui Napoleonder. Știu că nu sunt vrednic să iți sărut gleznele și nici pulpana hainei, și de aceea te rog să adaugi la cei patruzeci de mii de cervoneți și un butoiaș cu votcă, pentru că am visat-o aseară pe Sfânta Pafnutia care mi-a spus să-i vindec pe parizieni de boli și o să îmi iasă și mie un câștig, pe care îl voi împărți cu tine, după datină. Te mai rog să îi înmânezi butoiașul tot lui numitului Sașa Leopoldiuk.
Al dumitale cu respect strănepot,
Anton Platonovici "

Înăbușindu-și un căscat, Anton Platonovici împături scrisoarea și o băgă în plic pe care îl lipi țuguindu-și buzele în acel fel anume care o înduioșase cu mulți ani în urmă pe strămătușa lui [-descriere în amănunt].

Cap. III Unde aflăm mai multe despre Clubul Select din Rue des Ecoles și despre Vera Magdalenovka [-cel de-al doilea personaj cheie al romanului. Să transform totul într-un bildungsroman? Probabil că lui Iosif Visarionovici nu i-ar plăcea] {este neclar cine ar putea fi acest Iosif Visarionovici. Am putea presupune că este una din rudele faimosului romancier}

Înainte de purcede mai departe, să ne oprim pentru o secundă asupra statutului Clubului Select, pentru că altfel nu am putea înțelege derularea acțiunii în plenitudinea ei. După cum se știe, cluburile aristocratice nu admit prezența femeilor nici măcar la bucătărie [-de citit totuși Dickens], întrucât maniera englezească interzice comerțul intelectual cu sexul opus considerându-l imposibil, și pe bună dreptate. Deși select, clubul de pe Rue des Ecoles se distingea pentru liberalismul de care dădea dovada, primind înăuntrul sau atât idioți cât și femei. Anton Platonovici nu era femeie. Însă Vera Magdalenovka era. Vera Magdalenovka fusese acceptată în rândul membrilor cu ceva ani in urmă. Anton Platonovici de-abia acum.
Dar cine era Vera Magdalenovka? O zgâtie de fată, foarte conservatoare, friguroasă și elitistă, de fel de pe lângă orașul vechilor cneji, Novgorod. Evident, aceste amănunte sunt lipsite de importanță, dar cum Anton Platonovici nu omorâse nici o bătrână și nici nu dormise la un azil de noapte [-javrele dracului! Mi-au furat ideile!], nu putem construi un roman psihologic, însă avem toată libertatea de a scrie un roman de dragoste și moravuri [această alăturare de cuvinte nu este un solecism , întrucât cele două cuvinte se exclud reciproc din dicționarul limbii ruse] {-Așa-i!}, astfel încât cititorul nostru află că Anton Platonovici se îndrăgostise cu patimă de această Vera Magdalenovka cu mult timp în urmă, iar sejurul sau parizian nu îl ajutase să o uite, ci dimpotrivă.

Cap. IV. Unde intră în scenă chiar Vera Magdalenovka, în împrejurări greu de crezut chiar și pentru autor și unde Anton Platonovici este atât de tulburat încât din greșeală a băut apă în loc de votcă [-sau vin? Sunt oare confundabile? Dar cum arată apa? De întrebat prietenul meu Louis {-Pasteur? Sau Armstrong?}]

…. pe care îl lipi țuguindu-și buzele în acel fel anume care o înduioșase cu mulți ani în urmă pe strămătușa lui [-descriere in amănunt]. [-iată o repetiție cu efect!] și se întinse în plenitudinea întregii sale lungimi pentru a admira negreala proaspăt văcsuită a pantofilor săi. Iată însă că în loc de valetul curier al Clubului din Rue des Ecoles colț cu… [-tot nu m-am lămurit! Să scurtez sau nu? E adevărat, poate că e plictisitor și e și mai mult de scris, dar înseamnă totuși câteva rânduri suplimentare, ceea ce nu strică dacă mă hotărăsc să îl fac foileton pentru un ziar de seară], se arătă gureșa și blonda secretară Elena Covaleva-Serova, strigând cât era ea de lungă că iată, s-a întrupat Vera Magdalenovka și că să se facă mai repede cafelele, ceaiul și apele minerale (-un aprod se repezi spre fântâna unde fuseseră aruncate potcoave proaspete să vadă dacă s-a mineralizat apa. Se mineralizase) [daca mă acuză cineva că aș fi fost absurd, o bag pe-aia cu licența poetică. La urma urmei, trebuie demonstrată importanța Verei Magdalenovka în viața lui Anton Platonovici cât și puterea ei extraordinară. Aproape chiar supranaturală – și doar nu am s-o pun să vindece leproși, nu?]. Anton Platonovici tuși scurt și se înecă cu paharul de cașă rece ca gheața pe care îl ținea în mâna stângă, se șterse apoi la gură cu dreapta în timp ce cu cealaltă avea grija să nu fi pătat cumva plicul pentru strămătușa. Un vid dureros se înstăpâni pe dată pe mintea lui, ceea ce îl făcu sa se înfioreze ca de o întoarcere acasă și primul contact cu păianjeniii care își făcuseră culcușul acolo unde îi fuseseră cândva creierii. „Poftim! –își spuse Anton Platonovici- iată ce ți se întâmplă daca gândești cu păcat despre strămătușa. Ca să nu mai spun nimic despre moșia de la Tula! De fapt, nu poate fi adevărat, căci Vera Magdalenovka –draga de ea!- nu poate fi la Paris, ci la Tambov, unde își petrece vacanțele făcând cure de soare și hormoni {fuseseră descoperiți hormonii pe vremea aceia? Sau o fi oare o scolie tardivă, un insert de copist din secolul XX? Ori poate o corectură de tipograf?} Cu siguranță, dorm, visez, visez frumos, am coșmare –căci ce să caute Vera Magdalenovka –draga de ea!- aici, în colțul asta uitat de lume? Ea care e tocmai la Tambov, făcând cure de soare și… Ah, nu, nu visez căci uite pata de gem de cireșe și găluștele cu maioneză pe care le-am avut la micudejun [-să îl întreb pe editor care e grafia corecta. Micudejun sau miculdejun?], uite-le acolo pe manșetele cămășii de in… Fir-ar al dreacului, Vera Magdalenovka –draga de ea!- e aici!"… Cu inima bătându-i ca picioarele de cămilă pe însoritul nisip al Saharei într-o zi de raliu Bagdad-Dakar, clasa Sindbad, gata sa îi spargă pieptul și cu fumul ieșind din coșul pieptului [-să îl mai vad pe Arthur {-Rimbaud?} că îmi reproșează ca nu sunt poetic și creator! Cu paginile astea o să îl pleznesc peste ochi, mama lui de decadent! Așa să îmi ajute Precista de la Samara!], Anton Platonovici se repezi să facă ceea ce de obicei făcea în aceste situații. Adică privi îndelung de la paharul cu cașă rece ca gheața la plicul pentru strămătușa și se întrebă mai întâi daca să îi dea secretarei plicul sau să îl aștepte pe valetul curier. În cele din urmă, neputând să se hotărască, se aplecă și își încheie șireturile, în mod greșit, apoi sorbi dintr-o înghițitură un pahar de apă încălzită pe care valetul –curier îl lăsase să se usuce la soare, mai-mai o reuși să adune crustele de sare care se strâng pe sub apă, după cum se știe [-oare așa o fi? Dar cum arată apa aia?], ceea ce îi cauză o serioasa tuse seacă în coșul pieptul și tahicardie, ceea ce i se întâmpla întotdeauna când înghițea funigei [-asta e mai credibilă, nu?!…].

Cap V. Unde Anton Platonovici este încântat că o vede pe Vera Magdalenovka, dar nu reușește să îi spună ce are pe suflet, ci îi transmite o nemuritoare rețeta de pregătit papanașii {-din păcate pentru noi, posteritatea, manuscrisul este deteriorat tocmai în colțul cu rețeta. Așa se întâmplă întotdeauna cu capodoperele, partea cea mai interesanta lipsește!}

Când Elena Covaleva Serova dispăru din raza lui vizuală, Anton Platonovici își ascunse fața în palme și se întrebă dacă odată cu ea venise și logodnicul ei, Vron Vronski, căpitan în garda princiară a principatului de San Marino [- desfid orice critica de nerealism! Principatul există și astăzi] {-Da, dragă Feodor Ilici! Numai că de vreo opt sute de ani e republică…} și specialist in religii balcanice și onomastici argaragante și nasamone. Cu siguranță că da, căci acolo unde e borfașul, acolo să cauți puricele {-proverb rusesc cu înțeles obscur}, sau și mai bine, unde e turcul, acolo e și pistolul {-străvechi proverb moldovalah, probabil chiar de origine daco-getică, fapt demonstrat de uzul cuvântului „turc"}, și cine a mai văzut Vera Magdalenovka fără de Vron Vronski? Căci nu pe el îl luase ea atunci când Anton Platonovici pierduse nu la cărți moșia de la Tula și lada de la Samara [-după cum spunea chiar el, parcă] ci in urma unui infamant [-sau infant?] proces public, ca să nu mai spunem nimic despre după amiaza primăvăratecă de toamna în care îl găsise in pat cu trei doamne iară el s-a apărat în mod stângaci spunând că asta e tot ce îi mai rămase de la unchiul său, un vechi cavaler curland, afară de un samovar de Samogiția și aceste trei fete bătrâne din Letonia, atât de bătrâne încât nici măcar creditorii nu le mai vor și trebuie să aibă cineva grija de ele, nu? „Da, și ca un bun samaritean ai hotărât să fii tu acela, nu? Pe mine de-acum nu ai să mă mai vezi. Plec la Tambov! Să nu îmi mai scrii, căci nu o să iți citesc scrisorile. Adresa o găsești la verișoara mea, Antonia Pasifova. Pa! " , și a plecat trântind ușa cu mersul ei țanțoș, acela care îi plăcea atât de mult lui Anton Platonovici încât de fiecare dată când o vedea astfel dădea pe gat o căldare cu vodca de la strămătușa. Ba da, îl alesese pe Vron Vronski, nu l-ar mai fi ales, draga de ea…
A trecut aproape o oră, timp în care Anton Platonovici s-a perpelit bine, când pe o parte, când pe cealaltă, la foc mic, așteptându-l pe valetul curier, și a mai scris vreo două scrisori, din cale afară de plictisitoare încât până și pe autorul acestor rânduri l-a apucat un căscat de aproape că și-a rupt mandibula inferioară, iar mai apoi a dormit vreo două nopți la rândul că era frânt după ce vizitase vreo patru tripouri. Nu le vom înfățișa aici [dacă iese totuși un foileton, le pot publica ca un supliment. Critica literara va fi, probabil interesată] {-Ah, draga Fiodor Ilici, și de ce nu ai făcut-o? Mai scriam și eu un articol, mai băgam la CV-iu, mai ieșea de vreun doctorat, o bursă ceva… Îmi strica mie acum o bursă la Paris, în orașul acela unde ți-ai făcut mata veacu’, pupați-aș creierașu' tău de intelectual de succes, că dacă tu nu ai fi fost inventat, îmi murea copilașii de foame…numai la tine te-ai gândit, egoistule!} [Păi da ! Că doar nu era să îmi tocesc buricele degetelor scriind ca să te plimbi tu pe Rue Saint Denis și să zici că stai in biblioteca, parazitule…] {Ușurel, Fodor Ilici, ce, tu nu ai făcut la fel?} [Da, dar pe barba mea…]

Cap. VI. Unde intră în scena chiar Vera Magdalenovka, în împrejurări greu de crezut chiar și pentru autor și unde Anton Platonovici este atât de tulburat încât din greșeala a băut apă în loc de votcă [-sau vin? Sunt oare confundabile? Dar cum arată apa? De întrebat prietenul meu Louis {-Pasteur? Sau Armstrong?}] (urmare)

[-auzi, măi criticule de doi bani? Scrii tu romanu’ foileton sau îl scriu eu? Ce mă tot întrerupi? Că acuși-acuși tocmesc vreo doi trei veri din Cecenia și vin și te tai și pe tine și pe toată familia bașca redacția revistei literare la care scrii] {Trăiți, dom Fiodor Ilici. Am înțeles}

Cap. VII. Unde intră în scenă chiar Vera Magdalenovka, în împrejurări greu de crezut chiar și pentru autor și unde Anton Platonovici este atât de tulburat încât din greșeala a băut apă în loc de votcă [-sau vin? Sunt oare confundabile? Dar cum arată apa? De întrebat prietenul meu Louis {-Pasteur? Sau Armstrong?}] (urmarea urmării)

… și a mai scris vreo două scrisori, din cale afară de plictisitoare încât până și pe autorul acestor rânduri l-a apucat un căscat de aproape că și-a rupt mandibula inferioară, iar mai apoi a dormit vreo două nopți la rândul că era frânt după ce vizitase vreo patru tripouri. Nu le vom înfățișa aici, dar e important de știut că au fost scrise. De altfel, în afară de aceasta subtilă și delicată operație în urma căreia Anton Platonovici s-a ales cu vreo două pete de cerneală pe emisfera stângă a creierului (aceea a lui Broca), eroul nostru nu a mai făcut nimic altceva. Spera că Vera Magdalenovka va veni să îl caute și ea pe valetul-curier căci Anton Platonovici știa prea bine că și ei îi plăcea să trimită și să citească o corespondență imensă (-mai ales pe a soțului ei, pentru că pe ei proprie o considera prea „plată"). Ar fi fost, mormăi Anton Platonovici, o ocazie excelentă și poate că cine știe, ar fi putut să îi mărturisească Verei Magdalenovka că iată, cu ajutorul Precistei de la Tula și al Preasfântului Ermolai, starețul Mânăstirii „Celor-Șaptesprezece-Adormiți-Care-Nu-Au-Consumat-Băuturi-Alcoolice-Și-S-au-Trezit-Mahmuri-Și-Au-Găsit-Zeamă-De-Varză-În-Oala-Cu-Cașă-În-Urma-Unei-Minuni" {-dragă Fiodor Ilici, oare chiar Sfântul Ermolai să fi înfăptuit acea minune? Nu era oare vorba de Sfântul Pafnutie?!} [-Tu chiar vrei să faci cunoștință cu verișorii mei din Cecenia și Ingușeția?] {-Întrebam și eu așa…}, el își va schimba viața și nu va mai apuca pe căi greșite, bașca o să le trimită la plimbare pe cele trei fete curlande care i-au mai rămas de la unchiul lui, un cavaler leton scăpătat, în afară de un samovar de Samogiția. În plus, i-ar mai fi spus el privind-o galeș în ochii ei de culoarea nicovalei, iată, fusese acceptat ca membru al selectului club din Rue des Ecoles, colț cu… {-Fiodor Ilici, ar fi poate mai bine să scurtezi…} [-Ocin spasiba] , ceea ce era o garanție a seriozității noului Anton Platonovici și a succesului său in viață. Și i-ar mai fi spus, fără doar și poate, că fără ea, viața nu merită trăită, aerul nu mai merită să fie respirat {-și dacă ai ști, Fiodor Ilici, ce poluare e în ziua de azi…}, banii nu mai merită să fie depuși la bancă sau pe covorul verde al meselor de joc, că fără ea nici măcar icrele negre nu mai au gust, că fără ea nu mai poate să răsfoiască nici măcar un pergament egiptean din colecția pe care i-ar fi lăsat-o unchiul său, un cavaler curland scăpătat de pe urma căruia nu îi mai rămăsese decât un samovar de Samogiția și trei fete bătrâne, atât de bătrâne încât nici măcar creditorii nu le mai voiau, însă el o donase bibliotecii din Sankt Petersburg, că fără ea nu se simte în stare nici măcar să meargă. I-ar fi spus fără îndoială tot ce avea pe suflet, inclusiv taina omletelor sale care te făceau să îți lingi degetele (și nu numai) regretând că nu ai decât cinci, sau și mai bine, că bucătarul e prea leneș ca să mai gătească încă o porție, i-ar fi spus până și de combinația cu scrisoarea pentru strămătușa sa, și i-ar mai fi spus că pentru ea ar fi stare să meargă pe jos până la Tambov, și chiar mai departe, pana la Ghimbirsk și Piperovskoe, sau să învețe despre zeii argaraganți și nasamoni și onomastica balcanică {ei nu, că asta e prea de tot. Chiar așa de absurdă e dragostea, dragă Fiodor Ilici?} [Dragul meu, acesta ar fi fost doar un discurs de politică externă. Poate că Anton Platonovici ar fi putut să meargă până la Ghimbirsk pe jos, dar în nici un caz până la Piperovskoe. Ce Dumnezeu, trupul omenesc își are și el limitele lui…]. I-ar fi spus, făra nici cea mai mică umbră de îndoială, totul și încă vreo două-trei cuviințele pe deasupra. Însă nu i-a spus chiar nimic pentru că Vera Magdalenovka nu a apărut în sumbra de-acum odaie unde Anton Platonovici îl aștepta pe valetul curier.
În cele din urma, Anton Platonovici se hotărî să dea curs cererii formulate de Elena Covaleva-Serova și se prezentă în biroul acesteia pentru unele formalități. O văzu cu coada ochiului pe Elena Magdalenovka. Era schimbată, cu părul ceva mai scurt decât altădată și proaspăt vopsit (-iar Anton Platonovici știu astfel că ea va pleca zilele acestea, poate chiar mâine, la Moscova. Sau la Sankt Petersburg, unde cu siguranță, mulțumită relațiilor lui Vron Vronski, se va înfățișa la Curte și va avea un asemenea succes încât… Anton Platonovici înghiți în sec, simțind încă aroma cașei rece ca gheața pe fundul gâtului și o gheară fatală repezindu-se să îl strângă de coșul pieptului din care ieșea un fum negru și murdar. „Grea, grea boala e dragostea", își zise după ce înghiți, căci nu era frumos să vorbească, fie și cu el însuși, având gura plină de cașă rece ca gheața), și era așezată pe un încântător scaun din care Anton Platonovici nu reuși să vadă nimic din pricina mesei mai mult lungi decât lată, dar suficient de înaltă încât să ascundă trupul mititel și fierbinte al dragei lui Vera Magdalenovka. Prefăcându-se indiferent în vreme ce răsfoia insipidele hârțoage ale selectului Club din Rue des Ecoles colț cu…, pentru a da astfel de înțeles că acele hârțoage l-ar fi interesat, Anton Platonovici tăcea, împotriva tuturor obiceiurilor sale, tacea mâlc ca un pește, și asta nu pentru că nu ar fi avut nimic de spus (noi am văzut că dimpotrivă, limba îi era umplută de toate acele gânduri cărora ar fi vrut să le dea glas) sau pentru că ar fi fost intimidat de vederea acelei minunate Vera Magdalenovka –draga de ea!- (acum, odată ce surpriza provocată de venirea ei se disipase și reușise totuși să o vadă după atâta timp, Anton Platonovici era mai degrabă surprins de noua ei coafura decât speriat sau tulburat pe dinăuntru), ci pentru că și-ar fi dorit să vadă în ochii ei acea privire care îl băgase cândva in boale, și pentru care fusese cândva gata până și sa își facă singur curat în cămăruța uitată de Dumnezeu în care trăia, sau chiar mai mult, să se apuce de studiul religiilor balcanice și nasamone sau de onomastica argaragantă după ce s-ar fi întors pe jos de la Piperovskoe trecând prin Ghimbirsk și Tambov, de bună seamă. Deși se uita în altă parte, urmând liniile de forță creionate de nasul său nu lipsit de o oarecare prestanță, Anton Platonovici o vedea numai pe Vera Magdalenovka. Iar aceasta nu părea să îl privească, deși, surâzând, îl întrebă:
- Și ce mai învârți tu, Anton Platonovici?…
S-au scurs câteva clipe bune până ce, trecând alene una peste alta paginile de hârțogărae insipidă care îi atrăgeau atât de mult interesul, cel întrebat răspunse, la fel de sec, și tot fără să o privească:
· - Nu mare lucru. Optez.
Apoi tăcerea se așternu greoaie ca o noapte de dragoste peste biroul oval al Elenei Covaleva-Serova, sfâșiată doar de zgomotul prăbușirii arțarilor din care se face vinul de Quebec și de dute-vino-încoacele al funigeilor, cât și de hârțoagele răsfoite de Anton Platonovici. Fără să îl privească în continuare, Vera Magdalenovka își reluă ocupația de dinainte ca Anton Platonovici să pășească în birou, altfel spus privea în golul dinaintea ei {-s-ar putea sa fi fost o idee bună să o trimiți să vindece leproși, dragă Feodor Ilici} [-Zici tu?] (-Fără doar și poate) [-Dar pe tine cine te-a întrebat, dragă Anton Platonovici? Sau poate că vrei să îi cunoști pe verii mei din Abhazia și Carniolia care pentru câțiva cervoneți i-ar tăia și pe tine și pă familia ta, bașca cele trei fete bătrâne și letone care ți-au mai rămas de la unchiul tău, un cavaler curland scăpătat, atât de bătrâne încât creditorii ar lua mai degrabă samovarul tău din Samogiția decât pe ele… Marș înapoi între rânduri. Executarea!] {Feodor Ilici, dar Carniolia nu e oare în Austria și nu in Caucazia?} [Întocmai. Verii din Abhazia se ocupă de tăierea mieilor, iar verii din Carniolia de fundalul sonor și decorul alpin. Dar tu de ’ce întrebi? Nu-ți spusei să nu mă mai întrerupi?] {(Bine, Feodor Ilici)}.
Într-adevăr, Vera Magdalenovka pleca în chiar noaptea aceea spre Sankt Petesburg, cu același tren care avea să lovească după câteva zile o cetățeană care nu voise deloc sa se miște de pe calea ferata și al cărei nume era Anna, căsătorită Karenin, îndrăgostită de un anume prinț Mîșkin-Oblomov, și care își amânase sinuciderea cu câteva zile pentru că nu îi fusese gata rochia. Altfel, cine știe, poate că în noaptea aceea Vera Magdalenovka ar fi rămas la Paris iar Anton Platonovici ar fi avut încă o zi de așteptare și suspin. Însă destinul, orb și mut ca un pește sau ca Anton Platonovici când o văzuse pentru prima oara pe Vera Magdalenovka la o prelegere de literatura ecvestră incașă, hotărâse altfel. Anton Platonovici, divizat la doi, urma sa rămână în posteritate ca subiect și obiect al unui străvechi proverb persan, iar Vera Magdalenovka să îl impresioneze într-atât pe un obscur scriitor francez încât acesta va da numele ei unui procedeu literar și unei prăjituri servite îndeobște la ceaiul de la ora 5. La rândul sau, „Five O’Clock Tea" avea să fie pentru eternitate imortalizat în literatura moldovalahă de un scriitor haimana, iar Vera Magdalenovka o mai trăi poate și astăzi la Sankt Petersburg, de nu o fi murit und so weiter. Dar să ne întoarcem la subiectul nostru.
După cum spuneam, Vera Magdalenovka pleca în chiar noaptea aceea la Sankt Petersburg. Acestea au fost singurele cuvinte pe care ea și Anton Platonovici le-au schimbat înaintea acelei plecări.

{-în chiar acest loc, colțul manuscrisului a fost spart iar cele câteva caractere chirile și metodice rămase sunt ilizibile}

Cap VIII. Unde Anton Platonovici ia hotărârea eroică de a scrie un roman și unde îl putem vedea pe însuși Vron Vronski

Neputând înțelege prea bine care este diferența dintre funigei și arțarii prăbușiți din care se face vinul de Quebec în comparație cu scurtimea pletelor Verei Magdalenovka, Anton Platonovici o lăsă în urma pe Elena Covaleva-Serova fără să zâmbească, știind prea bine că nu o va mai vedea pe Vera Magdalenovka –draga de ea!- cel puțin un an de-acum încolo. Era oare timpul să pornească spre Ghimbirsk sau, poate, cine știe, chiar spre Piperovskoie? Sau poate că era timpul să priceapă că fusese întotdeauna ceva mai mult decât un dobitoc, un dobitoc biped, e drept, dotat cu o strămătușă și un samovar de Curlandia, trei fete bătrâne din Samogiția și umbra unui cavaler leton care fusese cândva unchiul său? În fapt, Anton Platonovici își turti ochii de geam pentru a o vedea mai bine pe Vera Magdalenovka plecând și ea la rândul ei, apoi își aminti de scrisoarea pentru strămătușa, devenită acum de o importanța covârșitoare din moment ce atât vodca dar și cervoneții aveau să facă mare trebuința pentru zilele și nopțile care urmau. Astfel încât, pe drumul cel mai scurt dintre două puncte, altfel spus o linie frântă, se azvârli spre strada plină de lume. De fapt, Anton Platonovici nu știa prea bine dacă este mai liniștit decât ar trebui sau dacă este pur și simplu calm. Să însemne asta, își spuse, că o uitase de fapt pe Vera Magdalenovka? [-moment de introspecție, cu detalii. De aici or să iasă cel puțin trei rubrici de foileton, cu panașul asigurat. Să-l vedem atunci pe Eugene {-Sue?} pe unde scoate cămașa…], sau poate că fusese depășit de evenimente? Sau, poate, nici mai mult nici mai puțin că încurcase vodca cu apa, iar de aici –e lucru știut!- nu ți se pot trage decât nenorociri. Nu mai bine rămânea el acasă și îl citea pe Alexandre Dumas-grand fils? Cine îl pusese să iasă în oraș?
Dar, când ajunse la intersecția Rue des Ecoles cu Boulevard Saint-Michel, Anton Platonovici își frecă încă o dată ochii – și nu pentru că nu s-ar fi spălat pe față în acea dimineață (ceea ce era adevărat!) ci pentru că în fața lui se găsea –și nu era, bineînțeles- o întâmplare, chiar Vera Magdalenovka, alunecând grăbită dar țanțoșă, ca în ziua aceea în care aflase că el și-a pierdut moșia din Tula la cărți (pentru a nu spune nimic despre cele trei fete bătrâne… de fel din Livonia, care -alături cu o zaharniță și o fructieră din lemn de piersic înflorit - era tot ce îi rămăsese de pe urma unui unchi al său, cândva cavaler din Lemberg, dar scăpătat, a cărui unică și indivizibilă pasiune fuseseră egiptologia și femeile cu mustață, amănunt pe care Anton Platonovici îl găsise întotdeauna deplasat pentru un om cu un asemenea cin… atât de bătrâne încât Vera Magdalenovka nu-l putuse crede că nici măcar creditorii nu le mai voiau, ceea ce era de altfel evident, la fel de evident ca și faptul că cineva trebuia să aibă totuși grijă de ele, nu?), cu acel mers care îl scotea din minți pe Anton Platonovici. Grăbi pasul, nu fără un surâs, pentru că știu atunci că o va ajunge din urmă și că va reuși să îi spună tot ceea ce avea pe suflet. Printre altele, va reuși –da, va reuși- să termine de istorisit povestea cea faraminoasă și farmazonică a omletelor al căror secret îl cunoștea numai el și nimeni altul. Da, de ce nu, aveau o întreagă după amiază în fața lor, în acest Paris minunat în care sunt și alte lucruri demne de văzut în afară de Rue Saint Denis, numai ea de-ar fi volnică și spornică foarte… Oh da, își spuse Anton Platonovici, încântat că nu îl văzuse pe Vron Vronski prin împrejurimi, iată un moment potrivit… Și își îndreptă lungile-i picioare către mititica și draga de Vera Magdalenovka, gândind, așa cum îl învățase un alt unchi al său, Traian Selefkovici, Mare Șambelan și Mareșal al Curții Imperiale din Pișceslav, oraș târg cu oareșice faima de pe malul râului omonim, că lucrul cel mai important în viață era să gândești de trei ori și să crezi o singură dată, și anume, după ce totul s-a întâmplat, și nu înainte. Da, da, la urmei, nu se întâmplase nimic rău, și cu ajutorul Precistei din Kazan, viața lui se va schimba din chiar acest moment. De ce nu, ar putea scrie și un roman, în care personajul principal să fie un oarecare Platon Antonovici, descendent al unui cavaler inuit, astăzi scăpătat, care pierduse la jocuri de noroc moșia lui din Samara, dar care nu apucase încă să omoare nici o bătrână (-de ce să te pui cu oamenii legii?), și care, mistuit de dragostea lui pentru Vera Magdalenovka, o femeie atât de supranaturală care ar fi putut să vindece și leproșii (-oare nu era mai bine?), își va reconstitui viața și va fi iarăși ceea ce fusese, ba chiar mai mult, odată ce va fi scăpat de cele trei fete bătrâne de origine hamitică, unica lui amintire de la unchiul scăpătat, și care îi aduseseră numai necazuri, din moment ce nici măcar portărelul nu le voise, atât erau de bătrâne și uscate. Romanul ar putea –de ce nu?- să fie publicat, și să îi aducă o grămadă de bani, bașca un castel în Spania, și atunci să te ții.
Însă la colțul străzii, ca o moară de vânt, se aținu umbra lui Vron Vronski. Anton Platonovici avu doar timp să își dea seama că visase în gol, și își atinse cu mâna urechile crescute lung-lung, peste noapte. „Ar fi cazul să le mai tai din când în când, nu?", își spuse, regretând brusc că duelurile fuseseră interzise încă de Cardinalul Richelieu, acela care întemeiase Sorbonna și (dar nici un fapt istoric precis nu o întemeia) chiar și selectul Club din Rue des Ecoles colț cu Rue Jean Cousin colț cu… și își întoarse pașii meditativ spre Bulevardul Saint Germain. De fapt, nu se schimbase nimic, și nici nu avea cum să se schimbe. Dar ar fi trebuit poate să fie fericit că o mai văzuse încă o dată pe Vera Magdalenovka.

Cap. IX (și ultimul, fără anexe, note și bibliografie, bașca postfață și epilog)

Anton Platonovici se aruncă în rădvanul său personal, mai degrabă o troică, și se îndreptă spre casa bunului său amic Iskander al-Karaiflaki, fost legat fedeleș al Kedivului pe lângă Sfântul Scaun, actualmente însărcinat prematur cu afaceri al Prințului de Serendib pe lângă Republica Franceză a Doua. Știa prea bine că aveau să bea vodcă (și nu apă!) până a doua zi de dimineață, întrucât era într-o sâmbătă iar prietenul său nu mai trebuia să deschidă ambasada a doua zi. Și poate –cine știe- va izbuti să nu se mai gândească la această zi care nu însemna nimic. Oh da, își spuse, poate că acesta era momentul să se transforme și el, în sfârșit. Dar nu se transformă. {Oare Ilf și Petrov au citit și ei acest carnet? Căci ultima fraza o dovedește cu prisosință…}.

Peste Paris se lăsă o nouă noapte.


Abonați-vă acum, și veți putea primi urmarea Povestei cea de Suflu Tăietoare cu Coasa, « The High Cost of lovin’ » (-Cum?! Nu ați citit-o încă?!), unde veți putea citi încă și mai multe despre vajnicul Anton Platonovici, unchiul său precum și făcutele și nefăcutele pe care le-a săvârșit împreună cu cele trei dromadere ale sale, încaltea și Istoria cea minunata a Hatușilei cea din Pântece- Dătătoare și a lui Murșil, fiul ei, ca să nu mai vorbim despre Considerații despre Literatura Actuală bașca alte cele câteva idei geniale care îi trecură prin minte autorului care vă ia banii (adică EU).

[Temporary?] End of Transmission


{Autorul solicită înțelegerea editorilor de pe site, amintind faptul că nu este imposibil să mai fi scăpat prin text câteva "Â"-uri sau "Î"-uri fără pălărie, în ciuda faptului că au fost vânate intens, și își asumă întreaga responsabilitate pentru formulările căutate adesea la limita corectidunii gramaticale care pot coexista pașnic într-un text parodic împreună cu cele admise în mod obișnuit}

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!